Cum au rezistat bisericile ortodoxe pe vremea Înaltei Porţi. Preotul Eugen Tănăsescu: „Un om religios poate respecta credinţa celuilalt“

Cum au rezistat bisericile ortodoxe pe vremea Înaltei Porţi. Preotul Eugen Tănăsescu: „Un om religios poate respecta credinţa celuilalt“

Biserica din Caraorman Arhivă personală Florian Dumitrescu

În ciuda faptului că Dobrogea a fost sub stăpânire otomană timp de patru secole, locuitorii acestui ţinut şi-au păstrat credinţa şi chiar au reuşit să ridice biserici, unele dintre ele fiind funcţionale şi în prezent.

Ştiri pe aceeaşi temă

Creştinii din judeţele Constanţa şi Tulcea, teritorii aflate sub stăpânire otomană începând cu anul 1420, când sultanul Mehmed I a cucerit Dobrogea, şi până la Războiul de Independenţă, în 1878, şi-au păstrat religia. Imperiul otoman a preluat puterea asupra întregii regiuni la 1848, când a căzut şi vestitul port Chilia. 
În toată această perioadă, bisericile din mediul rural au continuat să fie oaze de cultură creştină pentru cei care locuiau într-un paşalâc turcesc, dar, mai mult decât atât, în această perioadă au fost ridicate alte lăcaşuri sfinte.
 
Documentele vremii vorbesc de mai multe lăcaşuri de cult constănţene care au fost ridicate în perioada stăpânirii otomane. Este vorba de bisericile din Gârliciu (1865), Istria (1857), Sinoe (1853-1857), Topalu (1865), Canlia (1863-1864), Izvoarele (1828), Dobromir Vale (1869), Dunăreni (1872-1882), Bugeac (1863), Ion Corvin (1852-1882), 
 
Mirceşti (1830-1840), Ostrov (1860), Pietreni (1862-1868), Satu Nou-Dervent (1861), Viile (1856). Dintre acestea, doar câteva au rezistat trecerii timpului. 
 
Ali Paşa a dat bani pentru biserică
 
În arhivele Arhiepiscopiei Tomisului există un act în care se vorbeşte despre faptul că la ridicarea bisericii din Viile, inclusiv Mehmed Emin Ali Paşa, guvernatorul Silistrei, a donat o sumă de bani importantă pentru construirea bisericii ortodoxe, spune Ionuţ Druche, directorul editurii Arhiepiscopiei Tomisului,.
 
Biserica din Viile Arhivă Ionuţ Druche
 
„Ali Paşa însuşi a ajutat cu bani pe vechii locuitori ai satului ca să-şi construiască biserică, obligându-i în schimb să presteze anumite munci în folosul său. Se spune că aproximativ pe locul actualei biserici ar fi existat mai înainte o biserică în pământ, catacombă sau bordei“, se arată în dosarul de inventar al bunurilor cu valoare istorică al Arhiepiscopiei Dunării de Jos-Galaţi, care se află acum la Arhiepiscopia Tomisului. 

Mehmed Emin Ali Paşa este cel care a iniţiat edictul reformator dat de sultan în 1856, care garanta securitatea vieţii şi proprietăţii creştinilor, permitea deţinerea de funcţii civile de către toţi supuşii, abolea tortura şi le permitea străinilor să deţină proprietăţi. 
 
Biserica-unicat de la Istria
 
O altă bijuterie a Dobrogei este biserica din Istria, construită în 1857. Lăcaşul de cult, unic în România, a fost ridicat în semnul unei cruci, ţinându-se seama de ordinele sultanului: să nu fie mai falnică decât o geamie, astfel că biserica este construită în pământ, la adâncimea de un metru şi, ca să intri în ea, trebuie să cobori mai multe trepte. De asemenea, biserica nu are nici turle, iar rezonanţa cântărilor bisericeşti o dau cele 52 de ulcioare din lăcaş. 
 
Administraţia otomană nu a permis pictarea bisericii, astfel că ea a fost văruită în alb.  Biserica a fost sfinţită în anii 1862-1864, în timpul paşei Megit, de către episcopul grec Dionisie del Calpatos, care locuia în Tulcea. 
 
Cea mai veche biserică din paiantă şi lemn din deltă
 
Şi în Tulcea s-au construit mai multe biserici ortodoxe în timpul stăpânirii otomane. Urmaşii cazacilor zaporojeni care au emigrat în secolul al XIX-lea la Caraorman se roagă şi în prezent la mica bisericuţă ridicată aici între anii 1875-1876 şi sfinţită în anul 1877, pe vremea stăpânirii otomane. Preotul Florian Dumitrescu povesteşte că biserica la care slujeşte este cea mai veche biserică din paiantă şi lemn din Deltă, care s-a ridicat la mică apropiere de locul în care a existat cea veche, care a fost inundată.

Preotul Florian Dumitrescu slujeşte în bisericuţa veche FOTO Arhivă personală
 
De aceea, s-au luat măsuri suplimentare de protecţie, noul lăcaş de cult având o temelie mai solidă, iar la construcţie folosindu-se traverse groase de stejar din Pădurea Caraorman, pereţi din ceamur (o împletitură de nuiele şi stuf căptuşită cu pământ), iar la exterior – îmbrăcată cu scândură. „Este cea mai veche biserică din Deltă construită din paiantă şi stuf. Clopotele sunt cele originale, de la vechiul lăcaş de cult, fiind aduse de cazacii zaporojeni care au ajuns în Deltă după exodul populaţiei în urma edictului ţarinei Ecaterina a II-a“, povesteşte preotul. 
 
Conform actelor cadastrale de la 1883, locul pentru şcoală, biserică şi primărie era de 6.000 de metri pătraţi, biserica fiind semnalată în schiţa de plan în „vatra şi islazul satului Caraorman“, în suprafaţă de 84.600 de hectare, la care se adăuga stufăria întinsă pe 70 de hectare. 
 
De altfel, legăturile satului cu Înalta Poartă sunt mult mai adânci. Însăşi denumirea localităţii, Caraorman, are origini turceşti, însemnând Pădurea Neagră („kara“ – negru şi „orman“ – pădure). 
 
istoria zbuciumată a Catedralei din Tulcea
 
Nu doar în lumea satului dobrogean românii şi-au ridicat locuri de închinăciune, ci chiar în marile oraşe. De veacuri dăinuie Catedrala oraşului Tulcea, construită în stil bizantin, sub formă de cruce. Lăcaşul de cult, avându-l patron pe Sf. Ierarh Nicolae, a fost clădit în anul 1865, în timpul stapânirii turceşti, alături de vechea bisericuţă, aceasta din urmă ridicată de români refugiaţi din satul Beştepe. 

Catedrala Tulcea FOTO catedralatulcea.ro
 
Se spune că în anul 1867, mergând spre Constantinopol, cu vaporul pe Dunăre, pentru investitură, fostul rege Carol I s-a oprit la Tulcea, în urma invitaţiei ce i s-a făcut de către sultanul Ismail Paşa, care locuia în Tulcea. Cu această ocazie, Carol I a vizitat şi Biserica Sf. Nicolae, care era pe atunci în construcţie. Regele a donat bisericii un potir din metal comun, alb, o steluţă şi un disc, precum şi 100 de galbeni, în numerar. 
 
Deşi noua biserică era aproape gata, preoţii nu puteau sluji aici, până când mitropolitul grec Nichifor al Dobrogei şi-a riscat libertatea făcând un act de mare curaj. La 8 noiembrie 1877, după oficierea utreniei în biserica veche, mitropolitul şi-a luat credincioşii şi a intrat cu forţa în noua clădire rupând sigiliile de la uşă şi a continuat slujba Sfintei Liturghii, conform ritualului. În acelaşi timp, credincioşii, care erau din vreme pregătiţi cu topoare, au dărâmat bisericuţa veche.
 
Fapta mitropolitului l-a alarmat pe guvernatorul rus Belotercovici, care a venit de urgenţă la faţa locului şi l-a ameninţat pe Mitropolitul Nichifor cu deportarea în Siberia, pentru că a îndrăznit să deschidă biserica. Însă atitudinea dârză a mitropolitului l-a făcut pe guvernator să cedeze în faţa unui fapt împlinit.
 
Arhivele spun că în perioada stăpânirii otomane, în nordul Dobrogei s-au ridicat următoarele biserici ortodoxe: Visterna (1841), Parcheş (1844), Câşla (1844),  Chilia-Veche (1854), Prislav (1859 şi reconstruită în 1885), Agighiol (1860), Beştepe (1860), Sulina – biserica românească (1865), biserica grecească (1862), Isaccea (1862), Pardina (1860), Ceamurlia de Jos (1866), Mahmudia (1864), Ceatalchioi (1870), Somova (1873), Caraorman (1875), Sabangia (1872), Tulcea (biserica „Schimbarea la faţă“ – 1875-1883), Zebil (1874). 
 
Preotul Eugen Tănăsescu: „Un om religios poate respecta credinţa celuilalt“
 
Preotul Eugen Tănăsescu spune că fenomenul ridicării de biserici în timpul stăpânirii otomane ne spune două lucruri importante: creştinismul dobrogean, fiind cea mai veche eparhie a ţării, are o continuitate neîntreruptă, cu îngăduinţa autorităţilor musulmane, care permiteau construirea de lăcaşuri de cult ortodoxe pe teritoriul pe care ei îl stăpâneau, iar în al doilea rând dovedeşte că Dobrogea este, încă o dată, un model aparte de convieţuire al mai multor culturi.
 
„În cazul musulmanilor, din păcate, s-a creat concepţia că lumea islamică duşmăneşte de moarte creştinismul şi că i-a declarat război pe viaţă şi pe moarte. Aceasta este doar concepţia unor curente din islam, dovadă că noi, în Dobrogea, am avut acest regim care a permis construcţia de lăcaşuri ortodoxe, înţelegând că populaţia are nevoie de a-şi manifesta liber credinţa, sigur, cu condiţiile de rigoare care ţineau de un orgoliu al războinicului cuceritor“. 

Preotul spune că Dobrogea este un model de convieţuire interetnică pentru că fiecare înţelege şi respectă credinţa celuilalt. „Nu întotdeauna istoria islamului a fost o istorie pătată de sânge şi plină de crime religioase“, spune el. 
 
Spre deosebire de islam, când se respecta credinţa celuilalt, comunismul a avut nefecita idee de a-şi asuma ideologic ateismul, adică lupta cu Dumnezeu. „Un om religios poate respecta credinţa celuilalt. Din păcate, omul nereligios nu respectă niciun fel de credinţă. Deci, putem spune că Imperiul otoman a dat o lecţie ateismului, fiind mai tolerant decât comunismul“. 
 
Părintele Eugen Tănăsescu spune că şi în prezent, în Dobrogea, relaţiile dintre ortodocşi şi musulmani sunt de toleranţă şi respect reciproc, ba, mai mult, din dorinţa de a înţelege mai bine comunitatea ortodoxă, liderul cultului musulman, muftiul Iusuf Murat, a absolvit un doctorat în teologie ortodoxă. 
 
Vă mai recomandăm:
 
 
 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările