Cum au reuşit trei tineri, în 1977, să formeze un partid anticomunist şi să împrăştie manifeste fără să fie prinşi

Publicat: 11.10.2021 06:02

Ultima actualizare: 02.08.2022 10:32

Manifestele care au rămas nedistribuite au fost donate Memorialului Sighet Colecţie Mariana Besciu

La mijlocul anilor ‘70, Mariana Besciu a avut curajul nebunesc, alături de alţi doi tineri, să tipărească manifeste anticomuniste şi să înfiinţeze chiar un partid anticomunist. Au fost prinşi abia după câţiva ani, din cauza unui trădător. Statul român post-revoluţionar i-a acordat o pensie de 113 lei

Mariana Besciu, o tânără din provincie venită la Bucureşti în anii ’70 ca să-ţi împlinească visul de a deveni medic, i-a cunoscut, în căminul de nefamilişti unde locuia, pe Gheorghe Gherghina şi pe Ion Nicolae, cel mai bun prieten al acestuia. Gherghina, care era administratorul căminului, avea să-i devină tovarăş de viaţă mai târziu.

Toţi trei s-au decis atunci, în 1977, să atragă atenţia lumii asupra pericolului pe care-l reprezenta comunismul, scânteie aprinsă de vestea arestării scriitorului Paul Goma, care trimisese o scrisoare de solidarizare cu Charta 77 şi apoi o scrisoare deschisă lui Nicolae Ceauşescu, în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului.

În subsolul blocului de nefamilişti au înfiinţat Partidul Liber Român şi l-au numit preşedinte pe disidentul anticomunist Gheorghe Ursu, în al cărui proces de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Mariana Besciu, acum în vârstă de 67 de ani, a depus recent mărturie. Pentru că nu li se părea suficientă formarea partidului respectiv, s-au apucat să fabrice o matriţă şi să tipărească manifeste anticomuniste sperând în căderea Guvernului. „Respectaţi drepturile şi libertăţile oamenilor“, „Respectaţi Constituţia ţării privind actul final de la Helsinki“, „Vrem libertate“, „Cerem de urgenţă eliberarea lui Paul Goma“ erau doar câteva mesaje din cele peste 3.000 de manifeste pe care au reuşit să le distribuie în noaptea de 9 spre 10 mai 1977, dintr-un Fiat 600, de culoare roşie. Restul manifestelor şi tiparniţa le-au îngropat într-o pivniţă, în provincie.

Mariana Besciu FOTO Cornel Brad

Cum au scăpat de Miliţie şi Securitate

Deşi actul lor nebunesc i-a pus pe jar pe miliţieni şi pe securişti, aceştia nu le-au dat de urmă decât în 1981, când au fost trădaţi de fiul lui Ion Nicolae, un copil din prima căsătorie care locuia cu mama sa. „Nu am ştiut niciodată cine este şi cum îl cheamă. Am aflat însă de la un miliţian că el ne-a trădat. Acesta ne-a spus că tânărul, care avea atunci în jur de 20 de ani, provocase un groaznic accident şi Miliţia i-a zis că, dacă le dă un caz, îl lasă liber. El, ştiind de la tatăl său că noi ne-am constituit într-un partid şi am tipărit şi am împărţit manifeste, ne-a trădat, şi aşa ne-au descoperit“, povesteşte Mariana Besciu.

Aşa a început calvarul vieţii celor trei tineri anticomunişti. Au fost terorizaţi, anchetaţi şi bătuţi şi riscau pedeapsa capitală, însă tânăra, care a pierdut şi o sarcină acea vreme, a cerut să i se consemneze în declaraţie că au acţionat pe baza drepturilor şi libertăţilor din Tratatul de la Helsinki, semnat chiar de Nicolae Ceauşescu. Femeia a povestit că, după ce i-a citi declaraţia, colonelul Coman a alergat-o prin tot biroul şi a lovit-o în frunte cu un pumn mare de chei de fier.

Citește și: INTERVIU Andrei Ursu, fiul disidentului ucis de Securitatea comunistă: „Ne-au dat hainele tatălui meu pătate cu sânge. Cămaşa era sfâşiată la spate“

Ameninţată că-i vor fi luaţi copiii

Verdictul a fost dat, iar Ion Nicolae a primit şapte ani de închisoare, soţul său şase ani şi ea cinci. Deşi a avut noroc cu decretul de amnistie prin care erau eliberaţi toţi cei care primiseră pedepse de până la cinci ani, nu a scăpat din mâinile Securităţii, care a încercat să-i însceneze un dosar de drept comun, acuzând-o că fură şi că face avorturi. „Am fost chemată la sediul central al Securităţii şi cel căruia i se spunea Bosul mi-a zis: «Nu trebuie să pleci acasă, trebuie să fii pedepsită. Copiii tăi îi vom duce la leagănul de copii să îi crească statul»“, a povestit ea. A fost eliberată însă, mult mai târziu înţelegând că aceasta e o tactică a anchetatorilor care voiau să afle cine mai făcea parte din grupul celor trei.

Mariana Besciu şi soţul său Arhivă personală

Au urmat ani de teroare, fiind urmărită de colegi şi de vecini. Pentru ca fiii săi să nu ajungă la leagănul de copii, a promis că îi va creşte împreună cu părinţii ei, învăţători, „ca să ajungă oameni destoinici şi folositori societăţii“. „Am fost obligată să îi înscriu la o creşă unde copiii erau duşi luni dimineaţa şi luaţi vineri seara. Deşi munceam la aceeaşi creşă, nu aveam voie să vorbesc cu ei, şi nici să-i îngrijesc. Vineri seară, plecam cu ei cu trenul la părinţii mei şi ne întorceam duminică seara“, povesteşte femeia drama vieţii ei.

După patru ani, soţul ei a fost eliberat de la Aiud şi mult timp a refuzat să povestească ororile trăite, pentru a o proteja. Într-un târziu, a mărturisit chinurile la care a fost supus şi condiţiile în care a stat la Aiud. Tot atunci, a povestit şi despre disidentul Gheorghe Ursu, „un inginer deosebit, care a murit din cauza tratamentelor”.

Citește și: Cum a încercat Securitatea să se spele pe mâini de uciderea disidentului Gheorghe Ursu. Mărturia paznicului de Miliţie care dovedeşte implicarea torţionarilor

După Revoluţie, statul român a decis să-i acorde femeii o pensie de 32 de lei, sumă care, în decursul anilor, a ajuns la 113 lei. După ce i-a murit soţul, în anul 2020, ca să poată supravieţui, a renunţat la pensia de fost deţinut politic şi a optat pentru cea de urmaş, în valoare de 700 de lei. Cei doi copii ai săi, acum oameni maturi, lucrează în domeniul IT.