Cum preparăm micii din peşte: reţeta ideală pentru sărbătoarea Bunei Vestiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mici din carne de peşte                                                                FOTO: Părintele Efrem
Mici din carne de peşte                                                                FOTO: Părintele Efrem

În Postul Mare sunt câteva zile în care credincioşii au voie să consume carne de peşte. O astfel de „dezlegare la peşte” este în ziua de Buna Vestire.

Toţi cei care au ţinut până acum Postul Paştilor, pot consuma preparate din peşte în ziua de Buna Vestire. „Dezlegarea la peşte” este o mângâiere a credincioşilor care traversează această perioadă aspră de pregătire pentru cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii: Învierea Domnului.

Sărbătoarea Bunei Vestiri este momentul în care Feciara Maria află de la arhanghelul Gavriil că îl va naşte pe Iiisus Hristos. Fiind o zi a bucuriei, o zi în care a venit vestea cea bună a zămislirii Mântuitorului, Biserica a rânduit ca în această zi oamenii să poată consuma alături de produsele de post şi carne de peşte.

Pentru cei obişnuiţi să încingă grătarul în zilele de sărbătoare, iar de pe acesta să nu lipsească micii, bucătarii mănăstirilor au un sfat: încercaţi micii din carne de peşte. Sunt uşor de făcut şi au un gust deosebit, ne asigură părintele Eferem, bucătarul mănăstirii Dervent (judeţul Constanţa).

Pentru a prepara mici din peşte avem nevoie de următoarele ingrediente:

•    500 grame de peşte alb fără oase (cod, pangasius sau fitofag)
•    1 ceapă
•    2 căţei de usturoi
•    jumătate de cană de frunze de pătrunjel
•    jumătate de cană de frunze de mentă
•    jumătate de ardei iute crud
•    2 linguri de pesmet
•    1-2 linguri de ulei de măsline
•    puţin chimion
•    sare după gust

Imagine indisponibilă

Cum se prepară micii din peşte

Feliile de peşte, după ce au stat puţin în apă cu sare şi zeamă de lămâie, se scurg bine şi se pun în robotul de bucătărie alături de ceapă, usturoi, mirodenii şi pesmet. Totul se toacă mărunt, folosind funcţia „pulbere” pentru a obţine o pastă. Se adaugă uleiul, sare şi piper şi se amestecă puţin pentru omogenizare.

Compoziţia se pune la rece pentru o oră.

„După aceea, pe un platou, cu mâinile puţin umede, modelăm mititeii care se pot face la grătar sau într-o tigaie anti-aderentă.

Un sfat: mititeii din peşte merg foarte bine cu tahina (pastă de susan) sau cu iaurt gros”, spune părintele Efrem.

Pe aceeaşi temă:

Cum se prepară „pasta de leurdă“ în bucătăria mănăstirilor. Reţeta părintelui Efrem de la Dervent

Cum preparăm supa de tahini, alimentul perfect pentru detoxifierea organismului

Cum se prepară delicioasa varză cu carne de peşte, o mâncare întâlnită în bucătăriile mănăstirilor

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite