Cum se prepară delicioasa varză cu carne de peşte, o mâncare întâlnită în bucătăriile mănăstirilor

Cum se prepară delicioasa varză cu carne de peşte, o mâncare întâlnită în bucătăriile mănăstirilor

FOTO Părintele Efrem, mănăstirea Dervent

Posturile creştinilor ortodocşi prevăd şi zile în care este permis să mâncăm peşte şi untdelemn. De aceea, bucătarii mănăstirilor îmbină carnea de peşte cu fel de fel de mâncăruri de post.

Bucătăria mânăstirii Dervent, judeţul Constanţa, este una renumită, iar părintele Efrem, cel care se îngrijeşte ca în fiecare zi călugării şi pelerinii să aibă bucate alese pe masă, prepară alimentele începând cu o rugăciune.

„Specialiştii în arta gastronomică spun că reuşita preparatelor culinare depinde de starea sufletească pe care o are cel care găteşte mâncarea respectivă. Aşa se explică faptul că, de fiecare dată când mâncăm la trapeza unei mânăstiri, totul ni se pare mai gustos şi mai săţios decât ceea ce mâncăm în mod normal la casele noastre. Preparatele acelea sunt sunt gătite cu permanentă rugăciune, de la curăţarea de coajă a legumelor şi până la ornarea minuţioasă a colivei, care este desertul preferat al mirenilor”, explică părintele.

În zilele când este dezlegare la peşte, călugărul Efrem de la Dervent pregăteşte fraţilor şi reţeta delicioasei mâncări de varză cu carne din peşte. Cum mănăstirea este aşezată pe malul drept al Dunării şi chiar lângă lacul Bugeac, părintele foloseşte cel mai adesea carne de fitofag, dar le recomandă celor care au posibilitatea să folosească somon afumat sau chiar şi macrou afumat, dezosat foarte bine.



Varză cu carne din peşte

Ingrediente:

- 1 kilogram de varză;
- 500 de grame de carne de peşte tocată;
-  o ceaşcă de ulei de  măsline;
-  o ceapă;
- sare şi piper,
- 4 roşii coapte;
-  1/2 lingură unt proaspăt.



Mod de preparare:

Se taie varza în bucăţi, se spală şi se opăreşte puţin. Apoi se strecoară, se taie ceapa mărunt şi se pune în cratiţa cu ulei să se prăjească. Cum începe să se prăjească, se adaugă carnea tocată şi se lasă să absoarbă toată zeama.

Se curăţă de coajă şi se pasează roşiile. Se pun în mâncare împreună cu varza, sarea şi piperul, apoi se completează cu apă şi se lasă să fiarbă la foc mic, până se absoarbe toată apa. Când s-a făcut, se adaugă untul proaspăt si se amestecă.

Pe aceeaşi temă:

FOTO Cum arată cămara unei mănăstiri în prag de iarnă. Şirul borcanelor aşezate cu grijă şi frumos etichetate

Reţete călugăreşti din bucătăria mănăstirii Dervent. Cum preparăm dulceaţa din coajă de pepene roşu

Muzeul în aer liber de la Dervent s-a îmbogăţit cu mai multe exponate: „Aici, miroase ca în casa bunicii“

 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările