Cum l-au transformat bolşevicii pe asul Horia Agarici în „desechilibrat mintal“: „A doborât două avioane sovietice mai mult de frică“

Cum l-au transformat bolşevicii pe asul Horia Agarici în „desechilibrat mintal“: „A doborât două avioane sovietice mai mult de frică“

Horia Agarici, eroul Constanţei

Comuniştii nu numai că i-au tăiat aripile zburătorului Horia Agarici, unul dintre aşii aviaţiei române din cel de-Al Doilea Război Mondial, ci au încercat să-l şi discrediteze. Sovieticii nu i-au iertat niciodată faptul că, în timpul conflagraţiei mondiale, pilotul constănţean le-a doborât singur trei avioane.

Horia Agarici, eroul Constanţei, care a doborât singur trei avioane inamice ruseşti venite să atace Portul Constanţa în vara anului 1941, nu şi-a mai găsit rostul în România aflată sub cizma Armatei Sovietice. Aviatorul devenit o legendă vie a fost arestat, degradat şi întemniţat la Aiud, în 1955, fiind condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru „crime de război“. „Aş fi încercat să dobor orice avion inamic, indiferent dacă ar fi fost rusesc, american sau german, atâta vreme cât îmi ameninţa ţara“, a spus, la proces, bravul pilot român. 
 
„ANTISEMIT“, „LEGIONAR“
 
Cum a ajuns, totuşi, un erou al celui de-Al Doilea Război Mondial să fie închis şi repudiat public? Ei bine, victoriile de pe front ale lui Horia Agarici nu conveneau liderilor sovietici, astfel că Securitatea a trimis pe urmele sale mai mulţi informatori care l-au înfierat cu mânie proletară, aşa cum se proceda cu toţi eroii neamului în acele vremuri. Istoricul Florian Bichir a descoperit în dosarul informativ de urmărire, aflat în arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), mai multe note de filaj, în care aviatorul era numit „legionar“, „desechilibrat mintal“, dar şi „antisemit“.
 
Suspiciunile cu privire la afilierea legionară a lui Horia Agarici au început să planeze asupra sa în anul 1946, iar la doi ani distanţă, în 1948, din rapoartele scrise aproape reieşea că este o căpetenie a acestora. „Explicaţia este simplă“, spune Florian Bichir. „Ofiţerii de informaţii începuseră să înfunde puşcăriile, iar în locul lor sosiseră consilierii sovietici sau membrii de partid.“ 
 
„ACEST ACT L-A FĂCUT MAI MULT DE FRICĂ“
 
Totul a început în martie 1946, când cei din „Corpul de Filaj“ scriau despre Horia Agarici în nota nr. 527: „Cpt. Av. Agarici a fost comandant de escadrilă şi a fost primul ofiţer aviator decorat cu «Virtutea Aeronautică», în prima perioadă a răsboiului pentru că a doborât 2 avioane sovietice. Acest act l-a făcut mai mult de frică, atunci când s’a văzut înconjurat de 6 avioane sovietice şi de atunci pare să fi rămas puţin cam desechilibrat mintal“.
 

În acel timp, continua autorul notei, „Agarici sbura pe un avion englez Spitzfeler, fapt ce a făcut să se răspândească svonul printre camarazi că numitul nutreşte sentimente anglofile. Realitatea era că el cunoştea mai bine acest sistem de avion“. În realitate, eroul nostru pilota un Hawker Hurricane, de producţie engleză. 
 
Informatorul, care era semianalfabet, dovadă fiind modul în care îşi scria raportul, vorbeşte şi despre viaţa privată a lui Agarici: „Cpt. rez. Agarici e o fire căruia îi place băutura şi femeile, e nervos şi aspru; iar la SSA şi printre camarazii săi nu e cunoscut ca legionar“. 
 
Ideea că ar fi avut înclinaţii legionare a apărut „în timpul cât a făcut serviciul la Şcoala de tir şi bombardament «Mamaia», când a fost observat în anturajul mai multor legionari notorii. Ca o confirmare a simpatiei de care se bucura în cercurile legionare este faptul că aceştia fredonau de predilecţie, melodia: «A plecat la vânătoare Agarici să vâneze bolşevici»“. Melodia, care era cunoscută de foarte mulţi români imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, poartă semnăturile lui Păstorel Teodoreanu şi Gherase Dendrino. 
 
Totuşi, informatorul concluzionează în raportul din 1946 că acuzaţiile de simpatii legionare aduse lui Agarici erau doar zvonuri.
 
 
„ESTE CUNOSCUT CA SIMPATIZANT LEGIONAR“
 
Doi ani mai târziu, informatorii au schimbat placa, iar Agarici a devenit un legionar convins. Într-o altă notă informativă găsită la dosar se consemna faptul că „legionarii lansaseră svonul că Agarici, când a fost să fie decorat de fostul Mareşal Antonescu, pentru că doborâse 2 avioane sovietice, a desfăcut haina militară şi a cerut să-i pună decoraţia pe cămaşa legionară cu care era îmbrăcat. Mareşalul a refuzat şi l-a şters după lista de decoraţii“.
 
Apoi, acuzaţiile curgeau în şuvoi nestăvilit, probele adunându-se în defavoarea sa: „25 Septembrie 1942, dintr’un extras de arhivă este semnalat că Cpt. AGARICI, a făcut o petrecere la Restaurantul halelor Ploeşti cu un grup de legionari“; „20 Februarie 1943. Cpt. Agarici Horia, Comandantul Escadrilei 7 Vânătoare, nu se sfieşte să desfăşoare o vie activitate legionară în rândul ostaşilor de sub comanda sa“ ; „Ianuarie 1944. Este cunoscut ca simpatizant legionar, fiind văzut pe când făcea Serv. la Şcoala de Tir şi Bombardament «Mamaia» în anturajul mai multor legionari ca: Alexandru Puiu, fost perceptor, Constantin Şerban zis Chiorul, Stănescu I., Şteflea Ionică, Pascu Leovean şi Plut. Tr. Teodorescu Gh. toţi din comuna Basarabi Jud. Constanţa“; „28 Ianuarie 1946-1 Febr. a.c. Se semnalează că Comandorul Saraceli dela Misiunea Britanică, însoţit fiind de Cpt. Agarici au fost la Galaţi şi Brăila. Acolo au fotografiat instalaţiile portuare, atelierele, docurile şi magaziile, precum şi unele poziţii nelocuite“; „Într’unul dintre aceste oraşe, Comandantul sovietic local le-a interzis intrarea în port. După ce au luat masa cu Corul Sovietic al portului, cei doi au primit permisiunea de a intra în port pentru a fotografia. Maşina cu care aceştia au vizitat ambele oraşe era dela Misiunea Engleză şi purta nr. 9, fiind condusă de un şofeur cu numele de Hatoi“; „În Braşov str. Lungă locuieşte clandestin Cpt. Av. Agarici Horia, care întreprinde dese călătorii cu o motocicletă în direcţia Sibiu, Făgăraş, Bran, Cp. Lung, locuri unde reacţiunea se manifestă mai puternic“; „Deasemeni în Braşov, se întâmplă dese cazuri de eşiri antiguvernamentale sau antisemite pe stradă, fără ca Poliţia să ia măsuri de legitimare contra acestor provocatori“.
 
TÂMPLAR ŞI TINICHIGIU
 
Acestea au fost însă doar pretextele pentru căderea în dizgraţie a lui Horia Agarici. De fapt, autorităţile de la Moscova îl voiau anihilat. Aşadar, în 1955, printr-un ordin al ministrului forţelor armate, statutul de ofiţer i-a fost retras, iar în caz de război, urma să fie mobilizat ca simplu soldat. Apoi a fost întemniţat la Aiud ca deţinut politic, fiind condamnat la 25 de ani de muncă silnică, dar a fost eliberat în anul 1964, odată cu graţierea colectivă acordată deţinuţilor politic de către Gheorghe Gheorghiu-Dej. 
După liberare, a lucrat ca tâmplar, tinichigiu, iar, în cele din urmă, a fost primit în Marina Militară, la Secţia torpile, după ce comuniştii l-au reabilitat. ;
 
Trei aeronave ruseşti doborâte cu avionul defect
 
Anii de liceu au fost cei mai frumoşi pentru Horia Agarici, la „Andrei Şaguna“ din Braşov. „În clasa a V-a, am trecut la Secţia Reală a liceului, căci aveam tragere de inimă pentru maşini şi motoare, cu toate că nu mă încântau deloc matematicile făcute doar de dragul calculelor.“ 
 
În 1929, după Bacalaureat, a ales Politehnica din Timişoara, însă o ducea destul de greu din punct de vedere material. Soluţia a fost dată de tatăl său: o şcoală militară, unde ar fi avut toate cele necesare traiului, adică un adăpost şi hrană. Aşa a dat Horia examen la Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie de la Bucureşti. 
 
După obţinerea brevetului de pilot de război, la 16 aprilie 1934, proaspătul aviator militar a activat în cadrul mai multor escadrile, zburând pe diferite tipuri de avioane. 
 
FELICITAT DE ANTONESCU
 
La 22 iunie 1941, escadrila de la Mamaia Sat a primit ordin să se deplaseze la Galaţi, pentru o misiune specială. Au decolat toate avioanele, cu excepţia celui pe care-l pilota tânărul locotenent aviator Horia Agarici, întrucât aparatul său de zbor, un Hawker Hurricane, avea o defecţiune. A doua zi, pe 23 iunie, aviatorul a zărit deasupra mării şapte bombardiere: trei în faţă şi alte patru în formaţie de câte două. Imediat s-a dat alarma, iar Horia Agarici a decolat, chiar dacă avea avionul defect. A luat înălţime, a pornit în picaj şi a atacat avionul din centrul formaţiei, pe care l-a doborât în mare, apoi a atacat alte două aparate de zbor din faţa formaţiei. Unul a căzut în zona unde astăzi este Valu lui Traian, iar altul, mai la sud. 
 
În aceeaşi zi, avioanele din Escadrila de la Mamaia au mai doborât în lupte aeriene alte patru aparate de zbor ruseşti. Horia Agarici devenise însă eroul de necontestat al aviaţiei române. Erau primele victorii în spaţiul aerian pe care le repurtase ţara noastră. Însuşi mareşalul Ion Antonescu l-a felicitat personal pe tânărul aviator. 
 
„«LOVEŞTE, AGARICI!» ŞI AGARICI A LOVIT“
 
Presa consemna pe timp de război eroismul lui Agarici. Iată ce scria ziarul „Universul“ în ediţia de la 30 iunie 1941: „În clipa de faţă, fapta de arme a locotenentului pilot Agarici Horia e cunoscută şi preţuită de întreaga suflare românească. Vorbeşte singură şi cei în drept s-au rostit la timp şi cum se cuvine asupră-i. Citarea ofiţerului în ordinul de zi pe armată e cea mai înaltă confirmare a vredniciei militare la care un ostaş poate râvni. Locotenentul Agarici e un exemplar selecţionat dintr-o serie lungă de Agarici afirmaţi şi cunoscuţi. Purtat cu cinste de Moldoveni de baştină, numele acesta nu numai că era cunoscut şi ieri şi alaltăeri, şi mai de demult, dar ne lovim de el atât de des în o seamă de evenimente din ultimele decade, încât profesorul Nicolae Iorga s-a socotit îndreptăţit să scrie o broşură tipărită de Academia Română şi în care vorbeşte de neamul Agaricilor, exclusiv“. 
 
Al.O. Teodoreanu completa: „Cultul Patriei, simţul datoriei şi al onoarei l-au întâmpinat din leagăn pe locotenentul Agarici. Întru ele a crescut şi prin ele a biruit. De aceea, eu ştiu că fapta locotenentului Agarici nu e o întâmplare. El n-a făcut decât să ducă la izbândă o poruncă ancenstrală care prin el, iată, s-a împlinit. Ridicându-se în văzduh ca să se năpustească asupra năvălitorului, locotenentul 
Agarici auzea glasul poruncitor al tuturor Agaricilor care au apărat prin veac acest neam şi această ţară, strigându-i: «Loveşte, Agarici!» Şi Agarici a lovit“. 
 
 
Avion doborât de Horia Agarici
 
Victorii repurtate pe cerul patriei
 
În total, Horia Agarici a doborât opt avioane în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, numele său fiind trecut pe lista aşilor Aviaţiei Române, alături de Constantin „Bâzu“ Cantacuzino, Alexandru Şerbănescu, Dan Vizanty, Tudor Greceanu, Ion Dobran şi mulţi alţii. 
 
Horia Agarici devenise o vedetă a acelor ani, şi două mari nume, Păstorel Teodoreanu şi Gherase Dendrino, i-au compus o melodie: „Ce-auzi venind din depărtare, of Leano?/Un bâzâit ce-aduce cu al trenului,/ Când îl auzi venind din depărtare./ Nu-ţi fie frică de bâzâitul lui,/ Căci a plecat la vânătoare Agarici,/ A plecat ca să vâneze bolşevici./ A plecat din zările văzduhului“.
 
Eroul Horia Agarici a murit în 1982, la Constanţa, la vârsta de 71 de ani. „Să nu uitaţi că cerul l-am iubit/ Ca un fanatic beat de înălţime/ Cu trup şi duh, în fulger de mişcare/ Zvârlind un corp spre infinit“, scrie pe piatra sa funerară din Cimitirul Central. În memoria sa, o stradă a oraşului Constanţa îi poartă numele. 
 
A devenit aviator după o epidemie de conjunctivită şi o pneumonie
 
Horia Agarici s-a născut la 6 aprilie 1911, în Lausanne, Elveţia, acolo unde părinţii săi, Constantin şi Valeria, se ocupau de afaceri. După tată, se trăgea din neamul răzăşesc al Agârâcilor din 
Popeştii Vasluiului.  Mama lui Horia Agarici provenea din familia Rusovici, care se stabilise în Basarabia. Ulterior, membrii familiei şi-au schimbat numele în Russo, scriitorul Alecu Russo fiind chiar una dintre rudele Valeriei. În toamna lui 1911, familia lui Agarici a revenit în ţară, însă Valeria a murit înainte ca Horia să împlinească 3 ani, copilul fiind crescut mai mult de fraţii şi surorile mamei, conform biografiei scrise de Sorin Turturică în volumul „Din poveştile aviaţiei române“. 
 
PRIMUL ZBOR
 
Primele două clase din şcoala primară le-a făcut în particular, la Iaşi. Din cauza unei pneumonii, medicii i-au recomandat să meargă la munte, la Braşov, acolo unde a urmat clasa a III-a, la şcoala primară de lângă liceul de fete „Domniţa Elena“. După ce s-a vindecat, s-a întors la Iaşi, la mătuşa sa, unde a urmat 
cursurile clasei a IV-a tot în particular. A mers apoi la Liceul Internat din Iaşi. 
 
Întâlnirea cu aviaţia a avut loc cam în aceeaşi perioadă: „Cred că în primăvara anului 1922, apărând o epidemie de conjunctivită în şcoală, s-au suspendat cursurile, un timp. Cu acest prilej, un grup de circa cincisprezece camarazi trăiam izolaţi în liceu, dar aveam voie să ne plimbăm prin împrejurimile Iaşiului. Astfel, am avut parte de două întâlniri care au schimbat viaţa mea de mai târziu. Într-o zi am vizitat aerodromul aviaţiei de război din Iaşi. După ce am văzut, timp de un ceas, tot ce era prin hangare şi prin faţa lor, explicându-ni-se multe lucruri, o întâmplare a făcut să zbor. Un locotenent voinic şi glumeţ, întrebând: «Cine vrea să zboare?» şi întâmplarea făcând să fiu aproape, am sărit sub nasul lui cu mâna ridicată: «Eu!». Cum m-a văzut mai mic de statură, după ce m-a măsurat în glumă, a zis: «Hai şi tu». Şi, cu încă doi băieţi, ne-a luat într-un avion Breguet-14 în zbor, făcând tot felul de năzbâtii ca să ne sperie. Ceea ce pe noi ne-a speriat, dar ne-a şi încântat. A doua zi am vizitat Mănăstirea Cetăţuia din apropierea Iaşiului. Trecând printr-un braţ mort al râului Bahlui, mi-au alunecat picioarele adânc în nişte noroi ascuns sub o faţă uscată. 
 
Mi-am continuat preumblarea cu camarazii până la mănăstire şi înapoi, iar a doua zi am căzut bolnav de apă la plămâni. Am fost atât de grav încât, scăpând foarte greu şi foarte slăbit, tatăl meu, care era la Bucureşti, i-a dat mătuşii Amelia bani ca să meargă cu mine la Lacul Noua, lângă Braşov. Am stat acolo şi m-am vindecat în vara aceea, prinzând drag, cu acest prilej, de urcatul pe munţi, prin sălbăticiile naturii, precum şi, adânc în mine, fără să ştiu, o simpatie pentru viaţa păsărilor, pentru cer şi pentru zbor, dar nici nu bănuiam că o să mă tragă aţa, mai târziu, să mă fac aviator“, conform autobiografiei scrise în anul 1953. 
 
 
Mormântul lui Horia Agarici, de la Constanţa FOTO M.I.
 
Vă mai recomandăm:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: