Cum au fugit de sub nasul Securităţii 14 deţinuţi dintr-o colonie de muncă. Unii dintre ei, ajunşi la Bucureşti, au mers la ştrand ori s-au angajat pe şantier

Cum au fugit de sub nasul Securităţii 14 deţinuţi dintr-o colonie de muncă. Unii dintre ei, ajunşi la Bucureşti, au mers la ştrand ori s-au angajat pe şantier

Schiţa evadării, realizată de Ion Ioanid „(Închisoarea noastră cea de toate zilele“

În iunie 1953, 14 deţinuţi politic au evadat de la mina de plumb Cavnic, unii dintre ei reuşind  să reziste în libertate câteva luni. Întreaga lor aventură a fost consemnată de Memorialul Sighet.

Ideea evadării a aparţinut unui grup de deţinuţi care lucrau la Baia Sprie. Când aproape întregul plan era gata, au fost mutaţi la mina Cavnic. Aici au reluat planurile de evadarea, cooptând şi noi membri în grup.

Evadarea  s-a produs la ieşirea din mină, la staţia Rainer. Cei 14 s-au îmbarcat în două2 corfe. Primii şase, aflaţi în prima corfă, i-au imobilizat pe gardianul şi pe muncitorul civil care păzeau ieşirea. Reuşind să depăşească acest obstacol, au urcat pe scări şi au ieşit în pădurea care înconjura lagărul. Deşi îşi propuseseră să fugă în grup, după evadare nu s-a mai găsit, aşa încât de unul singur, sau în grupuri mai mici, au încercat să se îndepărteze cât mai mult de colonia de muncă.
 
Au evadat fraţii Ion şi Gheorghe Brânzaru, ţărani din Vrancea, participanţi la răscoalele ţărăneşti, membri ai organizaţiei „Vlad Ţepeş II”; Alexandru Ciocâlteu, absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti, condamnat la 22 de ani de închisoare în procesul de spionaj intentat Nunţiaturii Vaticanului; Constantin (Titi) Coşereanu, elev la Şcoala Militară, arestat sub învinuirea de „spionaj” în favoarea americanilor, condamnat la 25 de ani muncă silnică; fraţii Ion şi Simion Cojocaru, ţărani din Bârseştin  Vrancea, participanţi la răscoalele ţărăneşti, arestaţi în lotul „Vlad Ţepeş II”; Dr. Miltiade Ionescu, şef de promoţie la Facultatea de Medicină, condamnat la 15 ani muncă silnică pentru „organizaţie subversivă”; Dr. Paul Iovănescu, condamnat, în acelaşi lot cu dr. Miltiade Ionescu, la 15 ani muncă silnică pentru “crimă de uneltire contra ordinii sociale”; Ion Pantazi, condamnat la 5 ani pentru tentativă de trecere a frontierei; Ion Ioanid, condamnat la 20 de ani muncă silnică pentru “crimă de înaltă trădare”; Mircea Vueric, mecanic, condamnat la 6 ani închisoare corecţională pentru trecere frauduloasă a frontierei; Colea Ungureanu, condamnat la 6 ani închisoare pentru “uneltire contra ordinii sociale”. Acestora li s-au adăugat chiar în ziua evadării Ghiţă Chiper (condamnat la 7 ani închisoare pentru trecere frauduloasă a frontieirei) şi Titi Spânu, croitor (condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru “favorizarea infracţiunii”). 
 
Dr. Miltiade Ionescu şi Paul Iovănescu au fost prinşi a doua zi dimineaţă, din cauza faptului că Ionescu suferea de inimă şi nu a rezistat efortului, neputând să se depărteze prea mult de mină şi au fost duşi la Securitatea din Baia Mare. Ion Pantazi a plecat în direcţia Baia Mare, a fost găzduit pentru o zi de un activist de partid din Baia Mare, dar nu după patru zile a fost prins când părăsea oraşul şi dus la Securitate.

Ducu Ciocâlteau, Simion Cojocaru, Ghiţă Brînzaru, Colea Ungureanu, Ghiţă Chiper, Titi Spînu, constituind grupul cel mai numeros, au reuşit să iasă din încercuirea Securităţii, şi au mers aproximativ 10 zile în marş forţat. Însă, dintr-o eroare de orientare, au mers prea mult spre nord, trecând în URSS. Încercând să se întoarcă în România, au fost somaţi de grănicerii români, arestaţi şi predaţi Securităţii care i-a transferat la Baia Mare. 

Ion Brânzaru nu a reuşit să iasă din cercul creat de Securitate timp de 3 săptămâni, fiind ajutat de un baci de la o stână. A pornit apoi spre Vrancea, unde a ajuns după aproape o lună. A fost trădat de un văr al său şi arestat de Securitate care l-a trimis la Baia Mare.

Ion Cojocaru, Ion Ioanid, Titi Coşereanu, Mircea Vueric s-au îndreptat spre Bucovina, prin munţii Maramureşului, munţii Ţibleşului.
 
În a paisprezecea a zi de la evadare, Ioanid şi Coşereanu se pierd de ceilalţi doi colegi, şi hotărăsc să găsească o modalitatea de a ajunge la Bucureşti. Cu ajutorul unei preot din Iacobeni, au urcat într-un tren spre Bucureşti, în 24 iunie 1953. Prieteni şi cunoştinţe i-au ascuns şi le-au oferit sprijin. Au stat ascunşi în diverse case, au mers pe străzi şi au intrat în dialog cu participanţii la un festival, mergând chiar la ştrand. Ioanid s-a angajat chiar pe un şantier la Drăgăşani, timp de câteva săptămâni.
La 13 septembrie 1953 Ioanid era arestat din Bucureşti, Coşereanu fiind arestat cu câteva zile mai devreme. Anchetaţi la Securitatea din Calea Rahovei, au fost trimişi apoi Securitatea din Baia Mare unde se afla tot grupul „evadaţilor”, iar de aici la penitenciarul din Oradea.

Mircea Vueric este şi el prins lângă trecătoarea Ghimeş-Palanca, după ce se pierduse de Ion Cojocaru.
Pe măsură ce erau prinşi, evadaţi au fost aduşi la Securitatea din Baia Mare. În septembrie au fost mutaţi în penitenciarul Oradea.
 
În timpul anchetei unui dintre „evadaţi” a cedat şi a făcut mărturisiri complete, astfel încât condamnarea a fost o simplă formalitate, chiar dacă Ducu Ciocâlteau şi-a retractat multe din declaraţiile date în anchetă.

Cele mai mari condamnări le-au primit Ion Ioanid, Ion Pantazi şi Titi Coşereanu. Ioanid a fost condamnat la 8 ani pentru organizaţie politică în închisoare, 1 an pentru evadare, 5 ani pentru întrebuinţare de explozibil. În final 11 ani (i se adăugaseră 3 ani pentru circumstanţe agravante).

Ing. Georgescu-Topuslău, considerat unul dintre complici la evadare, a fost condamnat la 1 an închisoare.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: