Cum a fost turnat la Securitate teologul Teodor Baconschi de înalţi preoţi: „Slujeau şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona“

Teodor Baconschi Arhivă personală

Teologul Teodor Baconschi, fost ministru de Externe al României, a fost urmărit de fosta Securitate, la fel ca şi tatăl său, poetul A.E. Baconsky. Tânărul a devenit „duşman al poporului“ după ce şi-a anunţat intenţia de a pleca din România.

Nu mai puţin de 12 informatori a trimis Securitatea pe urmele lui Teodor Baconschi, între anii 1986 – 1991, în timp ce era redactor la Editura Patriarhiei. 
 

După ce a terminat Facultatea de Teologie, în anul 1985,Teodor Baconschi (56 de ani) s-a angajat ca redactor la Editura Patriarhiei, sector pe care Securitatea îl supraveghea cu precădere. „Acolo, spune teologul, erau două feluri de angajaţi: foşti deţinuţi politici şi turnători. Eu am căzut la mijloc. În plus, îmi depusesem actele pentru plecare definitivă din ţară şi eram astfel un potenţial duşman al poporului. Am fost mutat într-un birou mai discret. Patriarhul Teoctist nu dorea, probabil, să se facă valuri în jurul meu“, spune Teodor Baconschi, cel care purta un nume sonor: pe cel al poetului A.E. Baconsky, la rândul său urmărit de Securitate. 

Obiectivul Vâlceanu, turnat de şefi şi de colegi 

A aflat după căderea comunismului că preoţii cu care interacţionase în acea perioadă l-au turnat sistematic la Securitate. Informaţia a aflat-o pe vremea în care era secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, după ce ministrul de la acea vreme, Mihai-Răzvan Ungureanu, a cerut o verificare a tuturor diplomaţilor cu funcţii de conducere. Aşa se face că într-o zi a primit un telefon de la un membru al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii care l-a informat că i-a găsit dosarul de urmărire informativă deschis în anul 1986 şi închis în 1991. „Eram pentru Securitate «Obiectivul Vâlceanu». Presupun că am primit acest nume pentru că bunicul meu fusese preot în Călimăneşti, Vâlcea“, spune teologul.

A descoperit că dosarul său deschis de fosta Securitate conţine delaţiuni scrise de mână sau la maşină de vreo 12 informatori: mai toţi şefii săi de la Editura Institutului Biblic şi câţiva colegi de facultate. În dosar, spune cel urmărit, „erau delaţiuni adesea rele, deşi menţineau un neaşteptat subton admirativ. Era ceva de soiul: «E băiat bun, păcat că nu e pe linie». Turnătorii mei scriau adevăruri: că sunt pe faţă critic faţă de regim, că nu vreau să semnez editoriale de laudă la adresa Preşedintelui Republicii. În funcţie de zelul fiecărui turnător, apăreau şi îngroşări menite să mă înfunde. Unul dintre ei, preotul Soare, directorul Institutului Biblic, mă ironiza pe coridoare cu formula sarcastică «tinere de mare viitor». Ironic este că nu s-a înşelat întru totul, deşi el prevedea ceva cu mult mai sumbru. În BOR au existat mii de preoţi şi monahi curaţi şi curajoşi, care au înfundat gulagul. Iată că existau, ca în orice societate, şi destule uscături“, spune Teodor Baconschi. 

Nume conspirative pentru oamenii în sutană 

Turnătorii aveau nume conspirative: „Gelu“ şi „Sabin“ sunt doar două dintre ele. Ulterior, cel urmărit a dorit să afle cine se ascunde în spatele acestor pseudonime şi a făcut cerere de desecretizare la CNSAS. Aşa a aflat că sub pseudonimul „Gelu“ se ascundea preotul Bogdan Valentin, născut în anul 1930 în Ciceu Corabia, judeţul Bistriţa Năsăud, iar sub numele de „Sabin“ turna la Securitate Stănculescu Romulus, născut în anul 1931 în Gălăteni, judeţul Teleorman. Acesta era nimeni altul decât un preot care slujea la cea mai veche biserică bucureşteană „Sf. Antonie cel Mare“. Despre acest preot aflăm din ziarul „Lumina“ că a slujit la lăcaşul de cult din Bucureşti din anul 1987, după ce anterior a avut grijă de credincioşii din parohia Udeni, din judeţul Teleorman, unde „a avut o contribuţie importantă la consolidarea bisericii din sat şi la crearea unei atmosfere de dragoste şi bună înţelegere în comunitatea locală şi în parohie“.

După dezvăluirea surselor, teologul spune că nu a fost şocat. „Era vorba despre oameni cu funcţii de conducere, parohii urbane foarte bune, cu Dacii şi brâu roşu de iconom stavrofor... Îşi vânduseră sufletul pentru o viaţă ceva mai confortabilă. Slujeau la «doi domni»: şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona (Diavolului)“. Teologul mai spune că niciunul nu i-a cerut iertare după 1990. 

Cu toate acestea, el spune că i-a iertat şi speră să-i ierte şi Dumnezeu. Urăşte însă ceea ce a făcut comunismul din atâţia oameni: a scos din ei abjecţia şi laşitatea. „Dacă nu se producea miraculoasa evoluţie din tot blocul estic, adică evenimentele care au grăbit implozia comunismului, aş fi avut de suferit. Am scăpat ieftin, ca să zic aşa. Şi mai ales am descoperit, ireversibil, gustul libertăţii“. 

Reacţia BOR

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR, spune că nu sunt prea multe de comentat, fiind vorba de cazuri de colaborare al unor preoţi care nu mai sunt în viaţă. „Sunt câţiva dintre cei (nu mulţi) care şi-au compromis numele, statutul şi posteritatea. Un caz trist care trebuie pus în balanţa pe al cărei al doilea talger stau miile de preoţi aruncaţi în închisori de exterminare pentru NEcolaborare. Bunicul meu a fost unul dintre aceşti câteva mii“, adaugă Vasile Bănescu.