Cum a fost România susţinută sau secătuită logistic de aliaţi în Al Doilea Război Mondial: „Singura ţară care duce războiul pe cont propriu“
0
Victoriile obţinute de soldaţii români sunt cu atât mai remarcabile cu cât nu am avut niciodată nici avioane, nici submarine şi nici distrugătoare care să se compare cu cele ale inamicilor, fie că vorbim de primul sau al doilea război mondial. Istoricii scot la lumină momente dramatice prin care a trecut Armata Română.
Istoria României este presărată cu grele înfrângeri, atât în Primul Război Mondial, cât şi în cea de-a doua conflagraţie mondială: Stalingrad (1942), Crimeea şi Moldova (1944), precum şi sutele de piese de artilerie capturate de sovietici după 23 August 1944.
Istoricul Alesandru Duţu face o analiză a modului în care am fost ajutaţi de aliaţi în timpul războiului. În timpul campaniei din Est, Armata Română a beneficiat, în cadrul înţelegerilor cu Germania, de livrări de armament şi muniţie. Iată cum povestea Tudor Greceanu, un AS al zborului, despre ajutorul venit de la nemţi pe vrea când eram aliaţi. Unitatea în care era încadrat rămăsese doar cu un Heinkel 111 şi trei Messerschmitt 109 F la întoarcerea de pe frontul de la Don, la 1 martie 1943.
Chemaţi la Bucureşti, li s-a spus că aliaţii de la Berlin ştiau că dispariţia de pe front a Grupului 7 are drept cauză lipsa de avioane şi astfel încadra grupul „în cea mai de elită şi tradiţie unitate de vânătoare germană, Flotila Udet“, după numele pilotului de vânătoare Ernst Udet, din Primul Război Mondial. „Noi mai văzusem un Messerschmitt 109 G, dar nu speram niciodată să ajungem să zburăm cu avioane de această talie“.
Spre surprinderea lor, a doua zi, au descoperit că în sectorul avioanelor lor apăruseră 40 de avioane Messerschmitt 109 G vopsite „peste noapte cu însemnele şi culorile României impecabil, de parcă ar fi fost construite la IAR Braşov şi nu vopsite noaptea pe un aerodrom de război şi încă german“. Toţi se întrebau cine le-a furnizat şabloanele necesare. La acea vreme, semnul aviaţiei române era crucea tricoloră din M-uri, destul de complicat de desenat într-un timp atât de scurt.
După 23 August 1944, când aliaţii ne-au devenit duşmani şi duşmanii prieteni, efortul economic românesc s-a bazat exclusiv pe resurse ale ţării, fără niciun sprijin extern. Mai mult, susţinerea logistică a armatei române operative s-a făcut concomitent cu îndeplinirea obligaţiilor asumate prin Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944 şi asigurarea a numeroase cereri ale Comisiei Aliate de Control şi ale altor comandamente sovietice, povesteşte istoricul Alesandru Duţu.
,,De la 23 august 1944 şi până la 10 mai 1945, menţiona o sinteză întocmită la sfârşitul războiului, s-au pus la dispoziţia Armatei Roşii stabilimente, aerodromuri, instalaţii portuare maritime şi fluviale, precum şi diferite uzine şi fabrici pentru a fi ocupate de unităţile sovietice sau pentru a lucra şi repara materiale de război. Prin punerea acestora la dispoziţia Armatei Sovietice s-a sistat aproape în procent de 80 – 100% producţia pentru armata română, rămânând ca aceasta să-şi satisfacă nevoile numai din disponibilul rămas după 23 august 1944 în majoritatea compartimentelor şi numai disparat şi în cantităţi minime s-au mai produs pentru armata română”.
Referindu-se la contextul în care a fost susţinută logistic armata română în Campania din vest, generalul Ion Negulescu, ministrul de Război, preciza în februarie 1945: „Suntem singura ţară din toate cele din război, amice sau inamice, care duce războiul pe cont propriu“.
La sfârşitul lunii februarie 1945, în timpul luptelor din munţii Javorina, Metalici Slovaci şi Tatra Mică, Armata era „într-o situaţie atât de gravă din punct de vedere al aprovizionărilor, încât au existat temeri că nu se va mai continua lupta, din lipsă de muniţie, că oamenii nu vor mai putea rezista la eforturile prelungite din cauza subalimentaţiei şi că vor murii toţi caii de foame, din lipsă de furaje”, spunea generalul Constantin Sănătescu, şeful Marelui Stat Major.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
