Cum erau asasinaţi criticii lui Ceauşescu: soarta cruntă a preotului greco-catolic omorât pe o autostradă din Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 5 august 1976, preotul Vasile Zăpârţan şi doctorul Dumitru Leontieş au fost asasinaţi de Securitate, în Germania, prin înscenarea unui accident rutier.

Vasile Zăpârţan a fost rectorul misiunii Române Unite cu Roma din München începând cu 1957 şi până la moartea sa în 1976. El a înfiinţat, sub egida Misiunii Române Unite, “Fondul de Ajutor al Românilor din Germania” cu sediul la München, având ca scop ajutorarea financiară a românilor refugiaţi din România comunistă, în vederea realizării unei situaţii în Germania federală. Monseniorul Zăpârţan era un fervent critic al regimului comunist de la Bucureşti, pe care îl ataca în luări de poziţie publice, denunţând nu numai persecuţia Bisericii Catolice din România, ci şi „subjugarea şi înjosirea Bisericii Ortodoxe Române de către regimul comunist“. 

Dumitru (Demetrius) Leontieş, absolvent al Facultăţii de Drept din Cernăuţi, se refugiase în Germania în 1941, pentru a scăpa de persecuţiile regimului antonescian. După 1945, s-a remarcat în cadrul exilului românesc, fiind un militant incisiv împotriva regimului comunist din România.

Deseori, părintele Vasile Zăpârţan îi însoţea pe refugiaţii sosiţi la lagărele de la Zirndorf sau Nurenberg, ajutându-i să se înregistreze şi să primească adăpost.

În ziua de 5 august 1976, Monseniorul Vasile Zăpârţan a plecat la Nürnberg împreună cu legionarul Dumitru Leontieş şi cu alte două persoane recent venite din România, pentru a le înregistra şi a le face formalităţile necesare rămânerii în Germania. Întorcându-se de la Nürnberg la München, între Manching şi Langenbruck, automobilul monseniorului Zăpârţan a "deviat" de pe autostradă şi a intrat într-un copac de pe marginea autostrăzii. Cei doi au decedat, asupra morţii lor planând o serie de întrebări. 

După defectarea sa, fostul şef al spionajului, generalul Ion Mihai Pacepa, a dezvăluit faptul că acest „accident“ a fost opera regimului comunist din România, execuţia preotului Zăpârţan fiind ordonată personal de Nicolae Ceauşescu. Iată cum relata el evenimentul: „Ceauşescu poate fi teribil de violent când are pică pe cineva. Curând după venirea sa la putere a simţit pentru prima dată gustul usturător al criticii publice, venită din partea unui lider emigrant român şi reacţia sa imediată a fost: «Omoară-l fără milă!». Omul care l-a criticat a fost Vasile Zăpârţan, un preot emigrant (greco-catolic) care trăia în Germania de Vest şi care a denunţat cultul personalităţii lui Ceauşescu, atât în discursuri publice, cât şi în slujbe bisericeşti“.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite