Cum arată icoana hramului Catedralei Neamului. A fost primită în dar de la Patriarhul Ecumenic

Cum arată icoana hramului Catedralei Neamului. A fost primită în dar de la Patriarhul Ecumenic

Catedrala Neamului - machetă                                                                      FOTO: Patriarhia Română

Icoana reprezintă grafic cele două hramuri ale catedralei şi a fost primită în dar de la Patriarhul Ecumenic încă din noiembrie 2018, în ziua sfinţirii locaşului de cult.

Catedrala Neamului sau Catedrala Naţională are două hramuri: Înălţarea Domnului (sărbătorită la 40 de zile după Înviere, care este şi Ziua Eroilor) şi Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României (sărbătorit în data de 30 noiembrie).

Patriarhul Daniel a prezentat icoana hramului, o icoană care reprezintă grafic cele două sărbători. Conform basilica.ro, „este vorba de o reprezentare inedită, unde în scena clasică a Înălţării Domnului, în dreptul Sfântului Andrei, este pictată crucea în formă de „X” pe care Apostolul a suferit moartea martirică. Astfel, această reprezentare arată atât primul, cât şi al doilea hram al Catedralei Naţionale”,

Patriarhul Daniel a explicat că această reprezentare a fost oferită Catedralei Naţionale de Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la sfinţirea din noiembrie 2018 şi a fost reprodusă şi multiplicată zilele trecute în mod special pentru a fi oferită credincioşilor cu prilejul sărbătorii Înălţării Domnului.

                           Icoana hramului Catedralei Neamului - Sura foto: basilica.ro

Duminică, 25 noiembrie 2018, Patriarhul Ecumenic, alături de PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi alţi ierarhi autohtoni, au oficiat slujba de sfinţire a Catedralei. Bartolomeu I a fost singurul ierarh străin invitat de BOR la eveniment.

Catedrala Mântuirii Neamului are 120 de metri înălţime, fiind mai înaltă cu 34 de metri decât Casa Poporului, şi 126 metri lungime - mai lungă decât un teren de fotbal. Pentru construcţia fundaţiei clădirii au fost turnaţi 25.000 de metri cubi de beton. Aceasta va avea 8 lifturi, 4 adăposturi antiatomice, 42 de cripte, două săli multifuncţionale cu altare. Capacitatea spaţiului este de 5.000 de persoane.

Pereţii interiori ai catedralei vor fi, de asemenea, acoperiţi cu mozaic adus din Italia. Inclusiv peretele veşmântarului care se află aici în interiorul altarului, practic locul pe care vor fi aşezate hainele preoţeşti, va avea 9 ferestre cu vitralii în termopan. De asemenea, cu o lungime de 42 de metri şi o înălţime de 7 metri, peretele va fi îmbrăcat în totalitate în icoane din mozaic.

Pe aceeaşi temă:

Ce s-a întâmplat cu Lazăr, cel înviat din morţi de Iisus. Tradiţia spune că nu a zâmbit 30 de ani

Sărbătoarea Înălţării Domnului. De ce a venit Maria Magdalena de două ori la mormântul lui Iisus Hristos

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: