Cum arată demisia primarului „rebel“, Radu Mazăre: „Pentru greşelile făcute îmi cer iertare în faţa tuturor“

Cum arată demisia primarului „rebel“, Radu Mazăre: „Pentru greşelile făcute îmi cer iertare în faţa tuturor“

Radu Mazăre, pe vremea când se lupta cu Justiţia

Radu Mazăre, aflat în arest preventiv în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii, a demisionat, vineri, de la conducerea Primăriei Constanţa.

Ştiri pe aceeaşi temă

În demisia înaintată Consiliului Local Constaţa, Radu Mazăre îşi cere scuze pentru greşelile făcute şi le mulţumeşte celor care l-au votat.

„Către Consiliul Local al Municipiului Constanţa

Demisia

Vreau să mulţumesc sutelor de mii de oameni care m-au votat pe perioada celor 15 ani cât am fost primar. Constanţa şi constănţenii au fost sufletul şi datoria mea în tot acest timp. Chiar dacă uneori am fost prea rebel sau nononformist toată preocuparea şi eneria mea mi-am dedicat-o comunităţii. Pentru greşelile făcute îmi cer iertare în faţa tuturor.

Dorinţa mea de a face bine oraşului şi locuitorilor săi nu justifică însă nedreptăţile, stresul şi chinul la care sunt supus de atâta vreme.

Drept pentru care demisionez din funcţia de primar al municipiului Constanţa.

Colegilor şi prietenilor le sunt dator cu mult respect şi consideraţie.

Începând de astăzi nu-mi mai doresc o viaţă publică politică.

Radu Ştefan Mazăre“

Mazăre este în arestul Poliţiei Capitalei de la începutul lunii aprilie, fiind acuzat de corupţie care a dus la prejudicierea patrimoniului oraşului. Instanţa a decis joi, 21 mai, ca el să fie arestat la domiciliu, dar decizia nu este definitivă.

Radu Mazăre este primar al Constanţei din anul 2000, aflându-se la al patrulea mandat de edil-şef. În politică a intrat în 1996, în Partidul Democrat, devenind deputat în Parlamentul României. A demisionat la scurt timp, preferând statutul de independent. 

Radu Mazăre, aflat în arest preventiv în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii, a demisionat vineri, 22 mai, de la conducerea Primăriei Constanţa.

Vă mai recomandăm:

Radu Mazăre, în presa străină. Daily Mail: „Flamboiantul primar român este primul bărbat care a pozat în Playboy“

Radu Mazăre a demisionat din funcţia de primar al Constanţei. El a condus oraşul timp de 15 ani

VIDEO Radu Mazăre renunţă la primărie, partid şi carnavalul de la Mamaia: „Vreau să-mi dau demisia. E o chestiune de săptămâni, de luni“

Radu Mazăre: „Îmi dau demisia când vreau eu, e decizia mea personală. Acum sunt mâhnit, încerc să-mi dau seama ce s-a întâmplat la alegeri“

Demisie Radu Mazare

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările