Cum au ajuns românii să se închine la „papucelul“, „centura“ sau „gheata“ unor sfinţi. Ce spun teologii despre aceste obiceiuri

Cum au ajuns românii să se închine la „papucelul“, „centura“ sau „gheata“ unor sfinţi. Ce spun teologii despre aceste obiceiuri

Cultul sfinţilor presupune şi închinarea la moaştele acestora, conform normelor Bisericii Ortodoxe. Dar pe lângă rămăşiţele corporale aduse spre închinare, există şi obiceiul ca oamenii să sărute diferite obiecte de vestimentaţie despre care se spune că au aparţinut unui sfânt.

Biserica Ortodoxă leagă cultul sfinţilor de închinarea la moaştele acestora. „Când cinstim moaştele sfinţilor, noi ne întâlnim cu persoana lor, care este prezentă prin har în sfintele moaşte. Mai întâi, harul Preasfintei Treimi este prezent prin rugăciune, prin post, prin nevoinţă, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine în sufletul sfinţilor, iar sfinţenia din suflet trece şi în trup şi, o dată cu sfinţirea sufletului, începe şi sfinţirea trupului”, spunea PF Daniel, citat de basilica.ro.

Obiceiul credincioşilor de a se închina şi săruta rămăşiţele neputrezite ale unor sfinţi, dar şi diferite obiecte vestimentare, spun teologii, este practicat încă din vechime. Aşa s-a ajuns ca prin biserici să circule racle cu „Papucelul Sfântului Efrem cel Nou”, cu „Centura Sfântului Nectarie” sau „Gheata Sfântului Spiridon.”

„Cultul sfinţilor se naşte aproape indisolubil legat de cultul şi cinstirea sfintelor moaşte. Creştinii rânduiesc de timpuriu ca ziua în care martirii primeau cununa muceniciei să fie socotită drept zi de naştere în împărăţia lui Dumnezeu şi să fie cinstită şi serbată la locul unde erau îngropate sfintele moaşte. În epoca apostolică, nu numai trupul, ci şi hainele şi obiectele pe care le foloseau Sfinţii Apostoli erau cinstite şi mulţi bolnavi se tămăduiau numai la trecerea peste ei a umbrei trupului Sfinţilor Apostoli”, spune teologul Liviu Petcu în Ziarul Lumina.

Conform Bisericii, sfintele moaşte sunt rămăşiţele pământeşti făcătoare de minuni ale sfinţilor. Noi le cinstim pentru că prin ele lucrează în chip simţitor harul dumnezeiesc. Prin atingerea de ele şi prin rugăciunile stăruitoare adresate sfinţilor lângă moaştele lor, se înfăptuiesc vindecări şi fapte minunate.

„Menţinerea osemintelor sfinţilor în stare de incoruptibilitate este privită ca o arvună a nestricăciunii viitoare pe care o vor avea trupurile credincioşilor după înviere. Motivul pentru care Biserica cinsteşte sfintele moaşte nu este numai unul de ordin comemorativ, în amintirea martirilor sau a celorlalţi sfinţi ai Bisericii, ci pentru că moaştele sunt cu adevărat sfinţite, adică poartă pecetea dumnezeiescului, sunt purtătoare de har, întrucât s-au împărtăşit de slava şi puterea dumnezeiască.

Credincioşii Bisericii noastre au convingerea că prin atingerea şi prin rugăciunile adresate sfântului, lângă moaştele lui, adeseori se înfăptuiesc vindecări şi alte fapte minunate datorită legăturilor duhovniceşti care se stabilesc între credincioşi şi persoanele reprezentate în icoane sau ale căror moaşte s-au păstrat, şi datorită lui Hristos – Izvorul sfinţeniei – de Care se învrednicesc sfintele moaşte”, mai spune Liviu Petcu.

În timp, creştinii au fost criticaţi de diferite grupări religioase că se închină la moaştele sau alte obiecte ale sfinţilor. În opinia contestatarilor, doar lui Dumnezeu i se cuvine închinare, iar atingerea de un mort nu este altceva decât un act de necurăţenie care nu este menţionat în Biblie.

Pe aceeaşi temă:

Ce sunt descântecele. „Nu au legătură cu Biserica, sunt capcanele satanei”

Religia ortodoxă şi superstiţiile. Cum se raportează biserica la datul peste groapă a cocoşului sau pisica neagră ce taie calea

 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările