Cum a acaparat armata sovietică teritoriul României. Ce au răspuns ocupanţii la cererea română de a respecta condiţiile armistiţiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Armata Roşie Fototeca Online a Comunismului Românesc
Armata Roşie Fototeca Online a Comunismului Românesc

Istoricul militar Alesandru Duţu dezvăluie modul în care diviziile sovietice au luat în stăpânire teritoriul României şi felul în care au reacţionat generalii Armatei Române.

Primele trupe sovietice au pătruns pe teritoriul României în primăvara anului 1944, frontul stabilizându-se apoi, în urma unor lupte grele, pe aliniamentul nord Târgu Neamţ, nord Iaşi, nord Chişinău, Nistru, până la 19 august când Fronturile 2 şi 3 ucrainene au declanşat operaţia ,,Iaşi-Chişinău”, producând mari pierderi armatelor 3 şi 4 române, scris istoricul militar Alesandru Duţu în volumul „Armata români în vremuri de cumpănă (1945-1965)“.

A urmat, după 23 august 1944,marşul prin Câmpia Română spre Porţile de Fier, reintrarea prin luptă în podişul transilvan şi în Banat, apoi continuarea operaţiile militare pe teritoriul Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei.

În conformitate cu prevederile Convenţiei de armistiţiu, teritoriul României a continuat să fie tranzitat de alte forţe sovietice, fiindu-le acordate facilităţile necesare. La 15 noiembrie 1944 însă generalul I. Vorobiev din Comisia Aliată de Control a comunicat generalului Nicolae Rădescu ordinul mareşalului R.I. Malinovski, comandantul Frontului 2 ucrainean, de a pregăti, până la 1 decembrie, localuri pentru cazarea a trei divizii sovietice, cu efective de război, în zonele Ploieşti, 20 kilometri vest de Bucureşti şi Petroşani, Deva, Arad.

În faţa acestei situaţii, şeful Marelui Stat Major a informat Ministerul Afacerilor Externe, la 19 noiembrie 1944, despre „instalarea de mari unităţi sovietice pe teritoriul românesc, precum şi ocuparea anumitor zone fără a fi impuse de necesităţile directe ale frontului este o obligaţiune care depăşeşte, atât în fond cât şi în formă, prevederile Convenţiei de armistiţiu”, care, prin art. 3, impunea doar obligaţia României de a asigura forţelor sovietice şi ale celorlalţi aliaţi înlesniri pentru libera mişcare, în orice direcţie, dacă aceasta era cerută de situaţia militară. Prin urmare, concluziona generalul Nicolae Rădescu, „obligaţiunile noastre se referă exclusiv la mişcarea forţelor în trecere către front, iar nu la cazarea pentru ocupaţie. Înlesnirile pentru mişcare, prevăzute în anexa art. 3 nu pot fi în nici un caz cerute pentru staţionări pe teritoriu în anumite zone” .

Cu toate acestea, Marele Stat Major a trebuit să se supună şi să ordone pregătirea zonelor solicitate de sovietici, precizând Comisiei Aliate de Control (partea sovietică) dificultăţile pe care le creează staţionarea „de lungă durată“ a acestor divizii pe teritoriul României, precum şi faptul că aceasta reprezenta „o sarcină care depăşeşte obligaţiunile statuate prin Convenţia de armistiţiu”.

„Instalarea mai îndelungată în România a unor divizii sovietice cu efective de război complete - aprecia şeful Marelui Stat Major român la 1 decembrie 1944 - tocmai în momentul când armata română rămasă în interior a fost în majoritate desfiinţată, iar restul marilor unităţi reduse la efective sub cele de pace ar putea conduce la aprecierea acestei situaţii ca o dezarmare a României şi ca o ocupare militară sovietică, situaţie contrară spiritului şi literei Convenţiei de armistiţiu cât şi bunei şi sincerei colaborări militare în lupta contra Germaniei şi Ungariei”.

Pentru sovietici, acest lucru conta însă mai puţin deoarece, la 2 decembrie 1944, generalul Vorobiev a informat că în zona Giurgiu vor fi cantonate trei divizii sovietice, care vor debarca la Ploieşti.

Iritat chiar de desele proteste româneşti, generalul Vinogradov a precizat şi el, la 14 decembrie 1944, că armata sovietică „va folosi teritoriul României drept părţi sedentare unităţilor pentru pază şi ordine în dosul frontului şi a rezervelor operative. Locul pentru dislocarea instituţiilor sedentare, unităţilor de pază şi ordine în dosul frontului şi a rezervelor operative se fixează de către Înaltul comandament aliat. La o solicitarea a dvs. analogă v-am răspuns odată şi v-aşi ruga pe viitor să înceteze asemenea solicitări”.

Prezenţa masivă a trupelor sovietice pe teritoriul României, într-un moment în care frontul se afla dincolo de Tisa, a avut o evidentă motivaţie de influenţare a luptei pentru putere în stat, care se declanşase cu puţin timp înainte, odată cu plasarea României de către Winston Churchill şi I.V. Stalin în sfera de influenţă sovietică.

Trupele Armatei Roşii au plecat din România în mod oficial în vara anului 1958, dar au lăsat pe loc muniţii, carburanţi, lubrefianţi, materiale de punte şi alte feluri de obiecte de rezervă atât pentru Forţele Armate Unite ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, cât şi pentru Flota URSS din Marea Neagră. Totodată, în capitala României şi-au desfăşurat activitatea până la desfiinţarea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia consilieri militari sovietici, care au primit în scop propagandistic, din 1957, denumirea de specialişti militari.

Vă mai recomandăm:

Aşii aviaţiei române persecutaţi crunt de comunişti. Ion Dobran, eroul dat afară din casă şi trimis la strung de bolşevici

Poveştile românilor care au deturnat avioane ca să evadeze din comunism: şase au ajuns până în Austria


EXCLUSIV Securitatea şi Dosarul „Litoral '77“. Cum au fost spionaţi toţi turiştii români şi străini

Poveste de dragoste comunistă: idila dintre „prinţesa roşie“, fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi amantul ei, un medic chirurg care a murit în închisoare

Povestea de film a lui Zoe Rădulescu, fiica de partizan născută în beciurile Securităţii: „Credeam că port genele unui criminal“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite