Cultul morţilor, un ritual plin de tradiţii păgâne acceptat de Biserica Ortodoxă: „Intră în categoria superstiţiilor“

Grătare într-un cimitir din Constanţa                                             FOTO: Andrei Rizescu

Biserica Ortodoxă a ales sâmbăta ca zi pentru pomenirea morţilor. Într-o sâmbătă, spun teologii, trupul lui Iisus a stat în mormânt. Pomenirea morţilor este, însă, plină de obiceiuri care nu au nicio legătură cu credinţa creştină.

Două zile de sâmbătă de peste an sunt stabilite ca zile speciale de pomenire a morţilor în Biserica Ortodoxă. Este vorba despre sâmbăta dinaintea Duminicii Lăsatului sec de carne sau a înfricoşătoarei Judecăţi (moşii de iarnă) şi sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (moşii de vară).

În majoritatea bisericilor în aceste zile se fac slujbe de pomenire a celor răposaţi, pe moşii şi strămoşii noştri. În cazul Moşilor de Iarnă (22 februarie), pomenirea se face exact cu o zi înainte ca Biserica să aibă stabilită Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, atunci când atât morţii, cât şi cei vii, vor da socoteală în faţa Dreptului Judecător.

Tradiţia spune că în ziua Moşilor de Iarnă se dă de pomană mâncare: sarmale, piftie, friptură, plăcinte, brânză, colivă şi colaci. La slujba de la biserică, preotul binecuvântează coliva şi vinul, care apoi se împart de pomană alături de pachetele cu mâncare şi o lumânare aprinsă. Un alt obicei impune ca în cimitir, la mormintele celor dragi, credincioşii trebuie să aprindă 2 lumânări, flacăra acestora încălzind sufletele morţilor.

În sâmbăta moşilor de iarnă, femeile nu trebuie să muncească, nu mătură şi nu spală haine. Se spune că cine munceşte în această zi tremură ca piftia.

În ceea ce priveşte cultul morţilor la creştinii ortodocşi, preotul Ioan Mărăcineanu aminteşte, pe site-ul parohiei Sfinţii Români din Bucureşti, o serie de obiceiuri care nu-şi găsesc nicio justificare. Cele mai multe le întâlnim în cadrul înmormântării şi a pomenirilor de după :

• credinţa că cei ce mor în săptămâna luminată (a Paştilor) se duc direct în rai, pentru că „cerurile sunt deschise”
• credinţa că fiecare om are câte o stea în cer, care e tainic legată de viaţa lui
• punerea în sicriu a diferitelor obiecte de care „au nevoie”: piepten, ac, aţă, bani şi alte obiecte
• conducerea pe ultimul drum cu fanfară, jocurile de la priveghere şi orice lucru care schimbă aspectul de sobrietate şi tristeţe
• „oprirea la intersecţii” în oraşe. Oprirea se face în locul unde se adună persoane pentru a-l vedea şi a se ruga pentru cel răposat (loc de muncă, intersecţii, în mediul rural, alte locuri legate de viaţa decedatului)
• aruncarea de pământ peste sicriul aşezat în mormânt, este o moştenire romană
• punerea la fereastră a unei căni cu apă şi unui covrig (se bazează pe credinţa greşită că sufletul după moarte dă târcoale casei şi are nevoie de hrană)
• turnarea unui strop de băutură pe jos, („pentru” potolirea setei celui mort sau pentru „a se cinsti” cu el)
• grija de a da mâncarea caldă (că aburii se „ridică” ca jertfă pentru sufletul mortului)
• grija exagerată ca pachetul cu haine care se dă de pomană să conţină tot ce-i este necesar omului pentru a se îmbrăca
• împărţirea de lumânări aprinse sau pahare cu vin celor ce se împărtăşesc (pentru cei ce au murit fără lumânare sau neîmpărtăşiţi). Lumânarea în mâna celui ce moare prefigurează starea „de lumină” cu care trece dincolo; iar Împărtăşania unirea cu Mântuitorul Iisus Hristos
• împărţirea darurilor în biserică. În biserică trebuie să predomine pacea, liniştea, buna rânduială. Pomana se poate împărţi acasă sau afară din biserică
• interzicerea ştergerii cu prosopul la venirea de la cimitir în ziua înmormântării (împărţirea prosoapelor tocmai pentru acest scop se face)
• „căratul apei” în locurile unde apa este luată de la robinet (din casa personală) nu are sens
• „căratul apei” la cimitir pe timp de iarnă sau la cavouri nu-şi are justificare.

De asemenea, preotul Ioan Mărăcineanu scrie pe site-ul parohiei că există şi obiceiuri păgâne care se pot regăsi în cultul morţilor credincioşilor ortodocşi. „Sunt moştenite din religiile păgâne multe datini, legate de înmormântare sau de pomenire şi care ne au nici o semnificaţie creştină sau teologică intrând în categoria superstiţiilor”. Între acestea menţionăm:

• folosirea expresiei „trecut în nefiinţă”
• legarea banului la degetul răposatului, punerea banilor pe pieptul decedatului sau aruncarea banilor – pentru „a plăti” vămile văzduhului, amintind practica păgână de a plăti pe cel ce trecea sufletul cu corabia peste Stix
• spargerea oalei după scoaterea mortului din casă (spargerea relelor)
• darea de pomană a unei găini negre trecute peste groapa celui răposat
• luarea măsurilor pentru ca mortul să nu se facă (sau când s-a făcut) strigoi (străpungerea inimii)
• obsesia de a alunga câinii şi pisicile din preajma sau dinaintea cortegiului funerar, întrucât în acestea sunt sau se pot ascunde spirite rele
• „comunicarea” cu „spiritele” morţilor

Pe aceeaşi temă:

Cum sunt pictaţi în biserici cei patru evanghelişti. Ce reprezintă fiecare simbol

Ce au voie să mănânce creştinii în zilele însemnate cu „harţi“ în calendarul ortodox