Culmea colectivizării: un ţăran care a obţinut un premiu la Concursul Naţional al Grâului din 1938 a fost condamnat de comunişti pentru sabotarea economiei

Culmea colectivizării: un ţăran care a obţinut un premiu la Concursul Naţional al Grâului din 1938 a fost condamnat de comunişti pentru sabotarea economiei

Ţăranii români la colectivizare - coperta volumului realizat de Academia Română şi Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului

Fiica unui ţăran care a fost arestat pentru că era chiabur a povestit în Analele Sighet drama prin care a trecut ea şi familia sa. Culmea, bunicul, care fusese acuzat de sabotaj, primise un premiu pentru pentru producţia record de grâu.

Dumitru Erdei a fost copil orfan şi, ca mulţi români de la acest început de secol, şi-a încercat norocul în America. După ce a strâns o mică avere, a revenit în ţară şi şi-a cumpărat pământ şi şi-a înjghebat o mică gospodărie. „Îşi îngrijeşte cu patimă pământul, lucrează alături de ajutoarele angajate, sculându-se primul şi culcându-se ultimul. Pe copii, un băiat şi o fată, îi educă în acelaşi spirit de muncă, de hărnicie şi dăruire“, a povestit nepoata sa,
 
Angela Costin, mărturiile fiind publicate în „Analele Sighet“.  Şi viaţa lui şi a familiei lui trecea liniştită, aproape idilică, legată de scurgerea anotimpurilor, de animale, de ploi, de secetă, de munci agricole, de trudă şi sudoare. Pământul, frământat de mâinile aspre, bătătorite, crăpate şi udat cu sudoarea frunţii era recunoscător şi-i răsplătea pe cei care-l iubeau. Astfel, la Concursul Naţional al Grâului din 1938, bunicului său i-a fost  conferită medalia de bronz pentru producţia medie la hectar. 
 
Dar au venit comuniştii şi omul muncitor, care avea de acum 63 de ani, a fost condamnat la ani grei de închisoare, pedeapsă pe care a executat-o în Insula Mare a Brăilei, la Piatra Frecăţei. Comuniştii nu s-au răzbunat numai pe el, ci pe întreaga familie, soţia sa, Ana, fiind la rândul ei condamnată la patru luni de închisoare, fiind dusă la penitenciarul din Satu Mare.
Cei doi copii ai lor nu au avut nici ei o soartă mai bună. Fiica, Victoria, căsătorită Pop, fusese deportată împreună cu toată familia şi locuia la Turda, cu domiciliu forţat. Fiul, Iuliu, a fost arestat în iulie 1952 pentru delictul de sabotaj economic şi nepredarea cotelor de cereale impuse.
 
Proces judecat în faţa sătenilor 
 
Pentru a intimida şi descuraja orice încercare de rezistenţă, povesteşte Angela Costin, procesul de condamnare s-a ţinut în satul natal, la recomandarea expresă a P.M.R.-ului. Iată cum suna sentinţa penală: „Având în vedere că fapta inculpatului Erdei Iuliu este o faptă gravă şi are un caracter periculos economiei naţionale, Tribunalul a hotărât ca dezbaterea să fie ţinută la faţa locului, în comuna Tătăreşti, raionul Satu Mare, pentru a da un caracter educativ în fată oamenilor de la sate şi un avertisment pentru chiaburi şi pentru toţi acei care ar avea de gând să saboteze Planul economic de Stat prin diferite sabotaje economice”.
 
Bătrânul era acuzat de faptul că nu a muncit pământul conform îndrumărilor Sfatului Popular şi a prevederilor agrominimului, nepunând gunoi destul pe pământ, neînsămânţându-l la timp. În numele poporului, Tribunalul „a ajuns la concluzia că inculpatul fiind un chiabur şi ca atare chiar din poziţia sa de clasă este un duşman înverşunat al clasei muncitoare şi al regimului de democraţie populară”. Aşa se face că celor nouă ani de pedeapsă primiţi iniţial s-au adăugat alţi doi pentru că nu a pus în funcţiune batoza, fiind considerat tot sabotaj economic.
De la Penitenciarul din Satu Mare, „ciaburul“ a fost transferat la lagărele de muncă ale Canalului Dunăre-Marea Neagră, la Poarta Albă şi Cinci Culmi, unde a stat până în 1953, când a fost eliberat în urma revizuirii procesului.
 
Copilul înfiat pentru a-şi putea continua şcoala 
 
Tot în aceşti ani, 1951-1952, şi bunicul său din partea mamei, Bogza Vasile, a fost arestat şi închis în două rânduri. Invalid din Primul Război Mondial, cu răni deschise la ambele picioare, care necesitau o îngrijire medicală zilnică, a suferit o agravare a bolii în timpul detenţiunii, care i-a grăbit sfârşitul.
 
Mama sa, rămasă singură, toată familia fiind la închisoare, a părăsit comuna împreună cu copiii, stând ascunşi vreme de patru luni. Li s-a confiscat absolut totul: pământ, casă, mobilă, haine, veselă, animale din curte, atelaje, tractor, batoze etc. Fratele său mai mare, fiind în clasa a VI-a, a fost dat afară din şcoală din cauza „originii nesănătoase”. A fost nevoie ca să fie înfiat pentru a putea continua şcoala. 
 
Din cele aproape 100 ha de pământ pe care le poseda familia sa, în 1990 a primit doar 10 ha, numai prin hotărâre judecătorească. 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: