Cruciada BOR împotriva homosexualilor. Unde se situează România în chestiunea legalizării căsătoriilor gay

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Condusă de Patriarhul Daniel, BOR porneşte cruciada împotriva homosexualilor Desen Vali Ivan
Condusă de Patriarhul Daniel, BOR porneşte cruciada împotriva homosexualilor Desen Vali Ivan

După ce Grecia a recunoscut căsătoriile homosexuale, afirmaţii ale clericilor români au adus în discuţie această problemă şi în ţara noastră. Unii reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române anunţă că strâng semnături pentru modificarea Constituţiei, astfel încât să se interzică o căsătorie între două persoane de acelaşi sex.

În pragul Crăciunului, creştinătatea a primit un semnal surprinzător din Grecia, ţara considerată leagănul ortodoxiei: Parlamentul elen a adoptat legea privind recunoaşterea parteneriatului civil între persoanele de acelaşi sex.

În acest context, agenţia de presă a Bisericii Ortodoxe Române, Basilica, a transmis marţi un fragment din cuvântul Preafericitului Daniel rostit la 16 mai 2014, la întrunirea CROCEU (Comitetul Reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană) de la Bucureşti, în care Patriarhul deplânge starea de criză a societăţii: „Familia creştină se confruntă cu criza economică, cu criza morală şi cu criza spirituală. Însuşi modelul familiei tradiţionale este considerat de unii ca fiind învechit sau perimat. Trăim într-un context dominat de o mentalitate individualistă şi secularizantă, care nu căută sfinţirea vieţii prin rugăciune, naşterea de copii şi creşterea lor în credinţa creştină. Astăzi creşte numărul celor care tratează căsătoria ca fiind un simplu contract sau parteneriat între două persoane de gen diferit sau de acelaşi gen“.

Patriarhul BOR consideră că însăşi temelia societăţii umane - familia naturală - este subminată. „Când Dumnezeu a făcut lumea, coroana creaţiei Sale a fost familia: bărbatul şi femeia, care au primit binecuvântarea de a creşte, a se înmulţi şi a stăpâni pământul. Familia a fost instituţia cea mai stabilă a umanităţii, asigurând continuitatea acesteia în istorie. De aceea, trebuie să susţinem efortul Bisericii de a apăra familia naturală, tradiţională, universală şi de a rezista în faţa unor «modele» noi de familie“, a atras atenţia Preafericitul Daniel.

Bate clopotul unei campanii

Vestea venită din Grecia a făcut ca apărătorii Bisericii din România să-şi strângă rândurile. În regiuni ca Moldova sau Banat, preoţii şi enoriaşii au început strângerea de semnături pentru împiedicarea modificării Constituţiei în sensul permiterii căsătoriilor homosexuale. La Iaşi, adeziunile s-au cules chiar în timpul vizitei parohiale de Bobotează. Semnalul l-a dat mitropolitul Banatului, Ioan Selejean, care a anunţat în timpul slujbei de Crăciun iniţierea unei campanii de strângere de semnături pentru modificarea Constituţiei, astfel încât legea fundamentală să prevadă explicit că familia se întemeiază din comuniunea unui bărbat cu o femeie. „Să scrie acolo în Constituţie că familia creştină are la bază codul familiei din Sfânta Scriptură. Familia este tocmită după rânduiala lui Dumnezeu - bărbat şi femeie. Grecia a fost îngenunchiată în sensul acesta. Suntem un popor cu mult mai mulţi credincioşi şi de aceea să-l rugăm pe Dumnezeu să păzească familia binecuvântată în faţa sfântului altar al neamului nostru“, a declarat mitropolitul Banatului, citat de pressalert.ro.

colaj gay

Patriarhia Română a negat organizarea acestei iniţiative, considerând-o o acţiune particulară a mitropoliilor. „La jumătatea acestei luni va avea loc prima şedinţă a Sinodului şi, cu siguranţă, se va discuta şi despre acest aspect. Este important de consemnat că în acest moment Patriarhia nu strânge semnături pentru aşa ceva“, au explicat reprezentanţii BOR pentru „Adevărul“.

„Mă tem pentru omul din afara Bisericii“

În Arhiepiscopia Tomisului, unde parteneriatul civil are contestatari puternici, nu se face nicio campanie împotriva uniunilor gay. Preoţii îşi menţin credinţa că România, ţară ortodoxă şi foarte credincioasă, nu va accepta niciodată astfel de căsătorii în afara religiei. „Politicienii români ştiu mai bine cum ne situăm. Dar cred că suntem departe de Grecia. Noi nici măcar parteneriatele civile heterosexuale nu le-am aprobat. De ce? Politicul român încă ţine la moravurile publice, majoritar creştine. La noi, cred unii că politicienii se tem de Biserică. Eu cred că ar trebui să se teamă de popor. Biserica doar reprezintă poporul. Şi invers, poporul poate fi Biserica“, spune părintele Eugen Tănăsescu, consilier media al Arhiepiscopiei Tomisului şi blogger „Adevărul“.

Pentru un slujitor al Bisericii, adoptarea acestei legi mai are o semnificaţie. „Există un semnal negativ: accentuarea individualismului, a discriminării pozitive poate afecta drepturile majorităţii şi poate cauza o ruptură a politicienilor faţă de propriul popor. Au întrebat politicienii poporul ce crede despre parteneriate, în 2008 sau acum? Pentru că democraţia înseamnă şi moravuri publice, nu doar drepturi civile individuale. În plus, cred că este şi un semnal transmis Bisericii, de genul «aveţi o relaţie strânsă cu Statul, dacă vreţi să o continuăm acceptaţi şi câte un compromis». Statul oricum face ce vrea“, arată părintele Eugen Tănăsescu.

„Instinctul trebuie controlat până nu ajunge el să te controleze. Asta propune Biserica. Să devii din «auto-proscris» un om care «să îţi scrii numele în Ceruri»“ Eugen Tănăsescu preot

Ar trebui Biserica să se simtă trădată, ofensată, ignorată de această decizie? Părintele Tănăsescu consideră că este doar o parte a luptei dintre Biserică şi restul lumii. „Răstignirea Domnului, milioanele de martiri, prigonirea creştinismului sau chiar şi provocările seculare ale post-modernismului ce sunt? Eu cred că sunt parte a luptei continue dintre Biserică şi lumesc. Hristos a răspuns deja, spunând ucenicilor că lumea nu-i va iubi, pentru că nu sunt ai lumii. De aceea vor avea necazuri, lupte, probleme, prigoniri etc. Finalul răspunsului a răvăşit istoria spirituală a lumii: «În lume necazuri veţi avea. Dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea». Cum? Cu Învierea. De aceea, tot el spune că nici măcar «porţile iadului» nu vor birui «Biserica Mea». Iată de ce nu mă tem pentru Biserică, ci pentru omul din afara ei. Din trădarea, ofensarea sau ignorarea Bisericii, cine pierde, de fapt?“, se întreabă preotul.

Parteneriatul civil, pe agenda parlamentară

Parlamentarul Remus Cernea a fost cel care a pus pe agenda Legislativului parteneriatul civil respins vehement de Biserică. „Faptul că în două ţări majoritar ortodoxe, Cipru şi Grecia, a fost acceptat parteneriatul civil este un semn încurajator că deja lumea în care trăim are cu totul alte aspiraţii şi abordări decât cele strict dogmatice pe care biserica încearcă să le impună. Cu cât biserica va insista mai mult să fie ostilă drepturilor omului, cu atât va avea mai mult de pierdut pe termen mediu şi lung, pentru că oamenii vor avea tot mai mult tendinţa să aleagă libertatea şi democraţia, nu stricteţea absurdă a unei dogmatici desuete“, este convingerea lui Remus Cernea.

El consideră că doar „îngustimea de vederi şi lipsa de racordare autentică la valorile societăţii deschise“ a majorităţii politicienilor ţin pe loc reformarea. „Paradoxul este că, pe cât de limitaţi sunt în vederile lor, pe atât de supuşi sunt liderilor politici de care depinde poziţia lor în parlament. Ar fi suficient ca liderii celor două partide mari (PSD şi PNL) şi eventual primul ministru şi preşedintele ţării să susţină public parteneriatul civil, că majoritatea parlamentarilor - care au votat până acum împotriva parteneriatului civil - ar vota fără prea mare opoziţie în favoarea lui. Ar exista probabil şi câteva voci ceva mai habotnice care ar ieşi în evidenţă, dar legea pe care o voi reintroduce pe agenda dezbaterilor parlamentare, în curând, ar primi un vot majoritar“, este sigur Remus Cernea, parlamentarul de Constanţa.

„Este o sancţiune a comunităţii LGBT“

„Societatea evoluează, mentalităţile evoluează. Trăim într-o lume în care familia se redefineşte continuu. Care e modelul de familie realist pentru secolul 21? În societatea românească sunt atâtea familii fără căsătorie: heterosexuale, homosexuale, monoparentale. Ce vrea Biserica să facă, să introducă discriminarea în Constituţie pentru acest tip de diversitate? Familia este clar definită prin Constituţie, iar căsătoriile - prin Codul Civil. Nimic nu îndreptăţeşte modificarea Constituţiei, în sensul restricţionării drepturilor individuale. Religia nu este deasupra celorlalte legi“, afirmă Florin Buhuceanu, liderul Accept România, reprezentant al comunităţii LGBT (n.r. – „lesbian, gay, bisexual, transgender“ – „lesbiane, homosexuali, bisexuali, transexuali“).

El atrage atenţia că acest tip de revendicări vine la pachet cu restricţionarea internetului şi interzicerea avortului, urmând poate întoarcerea la pedeapsa cu moartea. „Este o sancţiune a comunităţii LGBT. Asta e soluţia? BOR a ratat prin omisiune deliberată să participe la Revoluţia din Decembrie 1989, iar acum a pornit Revoluţia Sexual-Ortodoxă. E clar: nu au pastoraţie, nu ştiu să se apropie de oameni, nu ştiu să comunice cu ei“, conchide Florin Buhuceanu.

Paradoxul grecesc: şi ortodoxie, şi homosexualitate

Grecia a fost prima naţie de pe bătrânul continent care a îmbrăţişat învăţăturile lui Hristos. Tot Grecia a fost şi stăpâna antichităţii, unde sexul între persoane de acelaşi gen era o practică uzuală.

„Sexualitatea în antichitatea greco-romană era un mixaj de libertăţi şi cutume care ar putea fi înţelese cu greu de omul contemporan. Se crede pe nedrept că Antichitatea a fost raiul nereprimării, deoarece creştinismul nu introdusese încă viermele păcatului în fructul oprit. Literatura şi mitologia greco-latină este plină de personaje bisexuale şi de relaţii sexuale şi romantice între bărbaţi. Chiar şi Zeus, tatăl tuturor zeilor şi oamenilor, avea un băiat troian pe nume Ganimedes, care era printre amanţii săi favoriţi. Pederastia era un păcat lipsit de importanţă atâta vreme cât legătura era între un bărbat liber şi un sclav sau un om de origine umilă. Se spunea că băieţii oferă plăceri liniştite ce nu răvăşesc sufletul, în timp ce pasiunea trezită de o femeie îl supune pe bărbatul liber unei dureroase sclavii“, arată profesorul de istorie Dragoş Dragomir, de la Liceul Tehnologic I.C. Brătianu din comuna Nicolae Bălcescu - Constanţa.

Practicile homosexuale erau întâlnite mai ales la aristocraţi. În armata spartană, homosexualitatea era comună, deoarece se credea că legătura afectivă îmbunătăţea performanţele militare. „În noaptea nunţii, miresele îmbrăcau tunica militară după ce, în prealabil, le era tăiat părul, pentru a obţine cât mai multe trăsături masculine în vederea acceptării de către soţii obişnuiţi cu altfel de relaţii amoroase. În Teba, bărbaţii şi băieţandrii trăiau împreună, într-un fel de căsnicii recunoscute public. Cultul lui Heracles era aici deosebit de puternic, mai ales prin prisma relaţiei erotice pe care eroul ar fi avut-o cu tânarul Iolaus, care a devenit patronul amanţilor din Teba“, relatează profesorul Dragoş Dragomir.

hercules foto cinemagia.ro

Cum se derulează campania de strângere de semnături a Bisericii

Campania de strângere de semnături pentru modificarea Constituţiei dusă de Biserică este organizată în cele mai mici detalii, astfel încât demersul să fie finalizat cu succes. În campanie sunt implicate toate cultele religioase, astfel încât să nu existe suprapuneri care să ducă la anularea listelor de semnături. „Sunt desemnate persoane care se ocupă de strângerea semnăturilor şi verifică datele să fie totul în conformitate cu datele din buletin. Nu este obligat nimeni să se înscrie pentru acest referendum pe care ONG-urile, sprijinite de Biserică, vor să îl organizeze“, a declarat vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Timişoara, Ionel Popescu.

„Din fiecare parohie sunt persoane acreditate de Bucureşti şi persoanele respectivă se ocupă de strângerea de semnături. La Parohia Adormirea Maicii Domnului avem cinci persoane“, a explicat şi protopopul Lugojului, preotul Ioan Cerbu. Protopopul Făgetului, preotul Bujor Păcurar, a explicat în detaliu cum este gândită campania de strângere de semnături pentru evitarea unor erori care să ducă la anularea listelor. „Avem un comitet de iniţiativă locală la nivelul fiecărei parohii, compus din trei sau cinci persoane. Din comitetul parohial, fiecare parohie desemnează credincioşi sau credincioase care scriu frumos şi care să meargă pe străzile pe care locuiesc să adune semnăturile, cu seriozitate, pentru că trebuie foarte atent spuse datele. Trebuie datele, cu domiciliul din buletin. De exemplu, chiar dacă sunt unii care locuiesc în Făget, dar au buletin de Lugoj, nu pot fi trecuţi pe liste. Trebuie să se înscrie în localitatea în care e trecut domiciliul din buletin. Nu sunt adunate semnături de pe stradă, numai de la domiciliu. Dacă se suprapun, se anulează toată lista“, a explicat preotul Bujor Păcurar.

Şi baptiştii s-au organizat

Protopopul Făgetului a mai declarat că, deşi campania nu a debutat încă în forţă, la două parohii din Făget s-au adunat deja peste 250 de semnături. „Datele se centralizează săptămânal la centrul eparhial. După prima săptămână erau 150 la Parohia Făget 1 şi 130 la Parohia Făget 2, dar aici sunt numai cei care s-au înscris la biserică“, a mai spus preotul. Pastorul baptist Ionel Tuţac a declarat că fiecare biserică din Uniunea Baptistă şi-a desemnat, în funcţie de numărul de credincioşi, oameni care să fie instruiţi cu privire la modul în care se completează tabelele.

„Este o iniţiativă a Bisericii, a ONG-urilor, a societăţii civile. Lucrurile sunt corelate la nivel naţional. Ideea a fost să nu se suprapună datele, să nu luăm semnături de la reprezentanţii altor culte. Eu nu cred că vor fi probleme. Cred că românii sunt foarte conservatori în ceea ce priveşte familia. Majoritatea românilor consideră că familia trebuie să se întemeieze prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie“, a spus pastorul Ionel Tuţac. „Vrem prevederi clare, fără posibilitatea unor interpretări nedorite cum este acum. De asemenea, vrem să ne asigurăm că părinţii au garantat prin Constituţie dreptul şi îndatorirea de a-şi creşte şi educa copiii“, a spus şi pastoul Samuel Tuţac. (DANIEL DANCEA)

Cum e posibilă modificarea Constituţiei

Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, dar şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. Persoanele care semnează pentru revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare dintre aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul iniţiativei.

Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptat, ulterior, în Parlament, fiind necesară o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere, ceea ce este aproape imposibil. Parlamentul nu a reuşit să ducă la bun sfârşit procedura de revizuire a Constituţiei nici în vremea USL, coaliţie care a avut o majoritate covârşitoare. După etapa adoptării în Parlament, în cel mult 30 de zile trebuie să aibă loc un referendum unde populaţia este chemată să se pronunţe asupra celor menţionate în proiectul de revizuire. Totuşi, trebuie menţionat că în Constituţie se precizează faptul că revizuirea Legii fundamentale nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţeniilor, cum este cel al căsătoriei.

„Până în momentul de faţă nicio iniţiativă de modificare a Constituţiei de acest fel nu a avut succes pentru că au fost blocate în Parlament din varii motive. Unele au îndeplinit condiţiile de fond şi de formă, dar Parlamentul ori nu le-a mai discutat, ori le-a amânat la infinit“, a precizat pentru „Adevărul“, profesorul de Drept constituţional Radu Carp. (RADU EREMIA)

Pe aceeaşi temă:

Grecia legalizează parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex

Patriarhul Daniel: Trebuie susţinut efortul Bisericii de a apăra familia naturală în faţa unor "modele" noi


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite