Corneliu Coposu, demn şi tranşant: „În anii când Arghezi vindea cireşe, eu nu mă aflam la Paris, ci ispăşeam în condiţii infernale 17 ani de puşcărie“

Corneliu Coposu, demn şi tranşant: „În anii când Arghezi vindea cireşe, eu nu mă aflam la Paris, ci ispăşeam în condiţii infernale 17 ani de puşcărie“

Corneliu Coposu, liderul opoziţiei din România postcomunistă

Corneliu Coposu nu s-a plâns niciodată de faptul că şi-a pierdut 17 ani în temniţele comuniste. Când era atacat, răspundea demn.

Ştiri pe aceeaşi temă

Imediat după izbucnirea Revoluţiei, Corneliu Coposu a anunţat printr-un mesaj-manifest reintrarea în viaţa publică a Partidului Naţional Ţărănesc. La 8 ianuarie 1990, când se împlineau 117 ani de la naşterea marelui om politic Iuliu Maniu, la Tribunalul Bucureşti a fost depusă cererea de înscriere a Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, formaţiune politică pe care comuniştii au interzis-o, împreună cu întreaga opoziţie, la 29 iulie 1947, prin hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1027. 
 
La scurtă vreme, liderul a fost atacat. „În anii când «Arghezi vindea cireşe», eu nu mă aflam la Paris, ca să beau acolo cafeluţe cu cornuleţe croissant, ci mă aflam aici, în ţară, unde ispăşeam, în condiţii infernale, şaptesprezece ani de puşcărie, urmaţi de o deportare în Bărăgan, iar ulterior am fost târât în anchete, însoţite de percheziţii domiciliare, presiuni şi ameninţări. Am verificat pe viu proverbul românesc: «Să nu-i dea Dumnezeu omului atât cât poate să suporte." Omul suportă extraordinar de mult, peste limita pe care şi-ar îngădui-o să şi-o imagineze». În închisori a rămas, cu fiecare mort în parte, o parte din inima mea. Am lăsat acolo, odată cu prietenii care s-au prăpădit, o bucăţică de istorie şi din biografia mea", a spus Corneliu Coposu. 
 
Corneliu Coposu a trecut prin închisorile şi lagărele de muncă: MAI Bucureşti, Malmaison, Piteşti, Văcăreşti, Craiova, Jilava, Capu Midia, Bragadiru, Popeşti-Leordeni, Rahova, Gherla, Aiud, Râmnicu-Sărat. În iulie 1962, la expirarea pedepsei, i se stabileşte domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în localitatea Rubla, până în 1964.

Secretar al lui Iuliu Maniu, apoi secretar general adjunct al Partidului Naţional Ţărănesc, Coposu a fost arestat la 14 iulie 1947. În mai 1950, după trei ani de la  momentul arestării, printr-o decizie a MAI, pe baza decretului 6/1950, primeşte o condamnare de 24 luni, majorată apoi cu încă 24 luni. Abia după şapte ani de detenţie este judecat şi condamnat de către Tribunalul Militar Bucureşti la 15 ani muncă silnică pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare” (art. 193/CP). 
 
Corneliu Coposu a trecut prin închisorile şi lagărele de muncă: MAI Bucureşti, Malmaison, Piteşti, Văcăreşti, Craiova, Jilava, Capu Midia, Bragadiru, Popeşti-Leordeni, Rahova, Gherla, Aiud, Râmnicu-Sărat. În iulie 1962, la expirarea pedepsei, i se stabileşte domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în localitatea Rubla, până în 1964.
 
De altfel, mulţi dintre deţinuţii politici, consideraţi „periculoşi pentru siguranţa statului”, au primit domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Deciziile erau date de Ministerul Afacerilor Interne, iar perioada putea varia de la 12 luni la 60 de luni. De multe ori, perioada era majorată cu alte 12 sau 24 de luni.
 
,La Canal, norma zilnica de sapat era dubla, 6 metri cubi, pep e cand norma din devizele Ministerului Constructiilor pentru cariere era de doar 3 metri cubi. Iar canalistii care trebuiau s-o indeplineasca ereau oameni secatuiti de vlaga, subalimentati, epuizati de o detentie prelungita. Sanctiunea care se aplica imediat era carcera in timpul noptii si taierea hranei. Infometati, cei pedepsiti mergeau a doua zi la munca si, dupa o noapte nedormita si nealimentati, munceau si mai putin, iar sanctiunea era aplicata in continuare. 

Dupa trei-patru zile si nopti nedormite si infometare, oamenii realizau norma. Era cu totul inexplicabil. Lipsiti de puterea de a presta un efort muscular, lucrau cu nervii sau, probabil, intervenea instinctul de conservare. De frica mortii realizau o norma care in mod obisnuit nu putea fi indeplinita. Acest effort avea consecinte immediate. La Capul Midia, la lucrarile grele, s-a constatat un fenomen nemaiintalnit in practica medicala: a patra forma de paralizie, necunoscuta pana atunci. Pareza piciorului si a mainii stangi, strambarea gurii, imposibilitatea de a vorbi – toate simptomele clasicei paralizii erau prezente. Oamenii se prabuseau in timpul muncii si paralizau. Toti cei care au fost atinsi de aceasta paralizie de supraefort si-au revenit dupa trei-patru luni de repaus, fara a mai prezenta sechele. Era o maladie necunoscuta in medicina.’’, conform volumului „Marturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian“. 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: