Copiii de romi din Eforie, luaţi în grijă de fundaţia World Vision

Copiii de romi din Eforie, luaţi în grijă de fundaţia World Vision

Fetiţă din tabăra de romi de la Eforie FOTO World Vision Constanţa

World Vision a luat în îngrijire copiii familiilor de romi evacuaţi de la Eforie. În luna octombrie, 26 de familii, cu 50 de copii minori, cu vârste cuprinse între 6 luni şi 12 ani, au fost mutate din locuinţele lor, ridicate pe un domeniu public de la marginea staţiunii Eforie Sud.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primăria le-a pus la dispoziţie două clădiri dezafectate, cu destinaţie şcolară, pe care le-a amenajat pentru locuit. Printr-un proiect de donaţie, World Vision le va furniza romilor lunar, din noiembrie până în martie 2014, alimente şi produse de igienă.

Valoarea distribuţiei ajunge în jur de 2.095 de lei pe lună. Pachetele oferite conţin alimente de bază precum mălai (2 kg), orez (2 kg), paste (2 pungi), ulei (5 litri, în funcţie de numărul de persoane), făină (2 kg), bulion (1 cutie), conserve (4 buc), zahăr (2 kg) şi un kit de igienă constând în detergent (1 pungă 800 gr), şampon (1 litru) şi săpun (2 buc).

Copiii au fost consultaţi de un medic specialist, majoritatea fiind răciţi după ce au petrecut o săptămână sub cerul liber, în condiţii de ploaie torenţială şi temperaturi scăzute. Fundaţia a decontat reţetele în valoare de 500 de lei, pentru medicamentele necesare.

Oamenii au mulţumit pentru ajutorul primit, dar nu au scăpat ocazia de a repeta cât de greu le este. „Locuiesc împreună cu cei doi copii şi soţul, într-o cameră mică de la internat. Nu avem apă. Trebuie să aduc zilnic de la 100 de metri distanţă ca să spăl copiii şi să gătesc. E foarte greu. Noi am muncit şi ne-am contruit o casă cu două camere şi baie ca să trăim în condiţii civilizate şi acum ne chinuim groaznic“, a precizat Vandana Amet.

O altă persoană căreia i-a fost demolată casa este Viorica Constantin. Femeia are trei copii care merg la şcoală: unul în clasă pregătitoare, altul în clasă a III-a şi o fetiţă în clasă a VIII-a, premiantă. „Faptul că şi-a văzut casa distrusă i-a pricinuit copilei o profundă stare de depresie. Devenise apatică şi neinteresată de şcoală. Timp de două săptămâni a absentat de la ore, după care şi-a reluat educaţia“, arată reprezentanţii fundaţiei.

„Ne-am trezit din casa noastră frumoasă, aruncaţi afară, sub cerul liber. Fetiţa cea mare a fost şocată. Acum stăm într-o gheretă improvizată şi nu avem curent. Copii îşi fac lecţiile repede, cât e lumina, dar cea mare e nevoită să mai scrie şi la lumânare sau la candelă. Nu avem masă şi copiii îşi fac lecţiile pe un scaun. Oricât de greu ne-ar fi, orice s-ar întâmpla, copiii mei vor merge la şcoală ca să facă cel puţin zece clase“, este hotărâtă femeia.

Acţiunea World Vision a fost realizată în colaborare cu Asociaţia „Speranţă şi încredere“. „Lăcrămioara Georgescu, preşedintele asociaţiei, ne-a sprijinit în demersurile de identificare a persoanelor şi de distribuţie a alimentelor, şi a tuturor activităţilor în care ne-am implicat împreună“, a declarat Corina Iordănescu, manager zonal World Vision.

Vă mai recomandăm

Activiştii reacţionează la evacuarea romilor: „Pregătim plângerea penală pentru primarul şi viceprimarul din Eforie“

Primăria Eforie răspunde acuzaţiilor de rasism: „Să vină ONG-urile să ne ajute la construirea caselor pentru toţi nevoiaşii“

FOTO Susţinuţi de comunitatea internaţională, romii evacuaţi de la Eforie vor să iasă în stradă

Avocatul Poporului: evacuarea romilor din Eforie Sud încalcă drepturile omului

România către Franţa: avem şi noi buldozere!

FOTO Integrare prin demolare. Despre politică şi realitate în epoca Schengen

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: