Copiii Dobromirului, comuna care bea apă de la cişmea, învaţă în şcoli şi grădiniţe neautorizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dobromirul este comuna din judeţul Constanţa unde nicio unitate de învăţământ nu are autorizaţie de funcţionare. Avizul nu le poate fi acordat până la crearea unei reţele de alimentare cu apă şi de canalizare.

Localitatea nu are apă curentă, astfel că toate cele 8 structuri şcolare din cele 6 aşezări componente (Dobromir Vale, Cetatea, Dobromir Deal, Lespezi, Pădureni, Văleni) funcţionează, practic, în afara legii.

Sunt 714 copii la Dobromir, comuna cu 3.000 locuitori de la graniţa bulgară, singura din România unde populaţia turcă este majoritară - 57,76%. Localnicii iau apă de la cişmelele străvechi, iar două reţele realizate pentru două dintre sate, Dobromir Vale şi Dobromir Deal, au fost distruse de hoţii de fier vechi.

Tot din cauza lipsei de apă nu au autorizaţie unităţile din Făurei sau Pantelimon, dar Pantelimonul are speranţa unui proiect de racordare la apă şi canalizare, care este în derulare.

Alte grădiniţe, 20 la număr, din Medgidia sau Năvodari, au două serii de copii şi nu se încadrează pentru autorizaţie. „Deşi arată foarte bine şi respectă condiţiile igienico-sanitare, aceste grădiniţe n-or să obţină niciodată autorizarea pentru că au două serii de copii“, precizează ing. Alina Stănilă de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa.

Alte 30 unităţi sunt în curs de autorizare, cum ar fi cea de la Independenţa, care are clădire nouă. Celelalte 433 de unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa au autorizaţie de funcţionare. În cursul anului trecut, 20 şcoli şi grădiniţe au fost reabilitate, iar 74 au fost reabilitate.

Vă mai recomandăm

FOTO Imagini din spitalul groazei. Un adolescent de 14 ani, revoltat de condiţiile în care este internată bunica sa, a postat pozele pe Facebook

VIDEO Liceeni români calificaţi în finala concursului Google Lunar Xprize. Trofeul se decide într-o transmisie live

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite