Contre între arhierei. ÎPS Teodosie critică declaraţiile ÎPS Calinic despre botez: „Afirmaţii superficiale. La Sinod vom avea o discuţie” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ÎPS Teodosie şi ÎPS Calinic
ÎPS Teodosie şi ÎPS Calinic

ÎPS Teodosie a declarat că afirmaţiile arhiepiscopului Argeşului şi Muscelului sunt „superficiale” şi trebuie discutate de Sfântul Sinod.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru „Adevărul”, ÎPS Calinic al Argeşului a declarat referitor la modul în care se săvârşeşte botezul: „Cred că în viitor se va analiza practica scufundării pruncilor la botez şi se va lua hotărârea cea mai potrivită întru respectarea rânduielii şi evitarea cu grijă a nedoritelor accidente”.

Doar că, aceste afirmaţii sunt criticate dur de un alt arhiepiscop, cel al Tomisului. într-o emisiune la postul de radio al Arhiepiscopiei Tomisului, Teodosie a spuc că afirmaţiile colegului său de sinod sunt „superficiale”.

„Nu le împărtăşesc, nicidecum. Cred că sunt luate aşa, superficial. La Sinod vom avea o discuţie cu toţii, pentru că nu poat să treacă aceste, ştiu eu, afirmaţii superficiale care contrazic Sfintele canoane. Nu pot să fie acceptate de membri Sfântului Sinod. Imposibil”, spune Teodosie al Tomisului.

Mai mult,ierarhul de la malul mării a declarat că „botezul rămâne să-l săvârşim după toată regula canonică”,, făcând referire la botezul prin scufundare în apă.

După apariţia în spaţiul public al acestor declaraţii făcute de ÎPS Teodosie, biroul de presă al acestuia a venit cu câteva lămuriri: „săptămâna viitoare urmează să aibă loc o sesiune obişnuită de lucru a Sfântului Sinod, iar IPS Teodosie a menţionat că se va întâlni acolo cu IPS Calinic cu care va discuta, în mod firesc, colegial.

De altfel, relaţiile dintre cei doi ierarhi sunt relaţii frăţeşti, cordiale, chiar apropiate, contrar tendinţei unor publicaţii de a semăna discordie şi război, încercând iluzoriu să-i creioneze IPS Teodosie un portret de extremist sau rebel al Sf. Sinod.”

VIDEO Declaraţiile ÎPS Teodosie, făcute joi, 18 febriarie:

Citeşte şi:

ÎPS Teodosie, despre bugetul alocat cultelor: „Biserica a cedat averile către stat, pe vremea lui Cuza. Sunt ispitele celor care vor să braveze”

ÎPS Teodosie: „Vaccinul şi masca nu sunt semnul Fiarei, sunt lucruri omeneşti” VIDEO



 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite