Constanţa: Troienele au paralizat judeţul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autobuzele au fost luate cu asalt
Autobuzele au fost luate cu asalt

Pe principalele bulevarde din Constanţa se circulă cu dificultate din cauza zăpezii şi a gheţii, dar în cartierele mărginaşe, mormanele de zăpadă au blocat circulaţia.

Deşi ninsoarea s-a oprit în această dimineaţă, zăpada continuă să provoace probleme locuitorilor. Mulţi şoferi au abandonat să îşi mai scoată maşinile din parcare mai ales că acestea sunt blocate de mormane de zăpadă.

Unii au încercat să înlăture omătul cu lopeţile, dar cei mai mulţi au abandonat şi au apelat la mijloacele de transport în comun care sunt foarte aglomerate.

Prin centrul oraşului se circulă în condiţii de iarnă, iar în zonele de la margine, maşinile pătrund foarte greu inclusive cele care transport alimente pentru aprovizionarea magazinelor.

Probleme şi în judeţ

În această dimineaţă, la ora 6.25, Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează traficul rutier pe DN38 Agigea - Negru Vodă a fost întrerupt din cauza viscolului şi a zăpezii depuse pe partea carosabilă, iar 18 drumuri judeţene şi comunale din toată Dobrogea sunt impracticabile. Şoferii care nu au mai putut să înainteze au abandonat maşinile pe marginea drumului, care au fost în scurt timp acoperite de nămeţi. Căpitănia Zonală a suspendat manevrele în porturile Constanţa Nord maritim, Midia, Constanţa Sud maritim de aseară.

Şi pe DN 39, circulaţia a fost parţial întreruptă noaptea trecută şi s-a acţionat pentru înlăturarea zăpezii. În zona localităţii Satu Nou, echipele de intervenţie au fost solicitate pentru o maşină care a rămas înzăpezită.

Locuitorii din zona Murfatlar - Siminoc au rămas înzăpeziţi din cauza faptului că Primăria Murfatlar nu are contract cu Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa pentru a se interveni cu utilaje în zonă.

În prezent se acţionează pentru deszăpezire, spun reprezentanţii Inspectatoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa.

Rute anulate

Trenul Rapid 684 pe relaţia Medgidia - Bucureşti Nord a ajuns astăzi cu întârziere, iar trenul Rapid 689 este anulat pe relaţia Bucureşti Nord - Constanţa. Trenul accelerat 1982 circulă normal pe ruta  Tulcea – Medgidia, însă este anulat pe relaţia Medgidia - Bucureşti Nord.
Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa a rămas deschis operării aeronavelor, însă în condiţii de iarnă. Nu s-au înregistrat întârzieri la decolarea aeronavelor.

Elevii au rămas acasă

În judeţ, 16 şcoli şi-au sistat de ieri activitatea, iar patru unităţi şcolare şi-au redus programul. De asemenea, s-au înregistrat şi multe absenţe în rândul elevilor şi profesorilor din oraşul Constanţa.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite