Constanţa: Traficul de persoane prevenit prin sesiuni de informare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vor fi încheiate parteneriate cu instituţii de stat
Vor fi încheiate parteneriate cu instituţii de stat

Proiectul este lansat mâine de World Vision Romania - Biroul Constanţa în comuna Cumpăna.

Proiectului pilot de Prevenire a Traficului de Persoane a fost lansat iniţial şi testat de World Vision anul trecut în comuna ieşeană Cepleniţa după ce în urma unui studiu s-a stabilit că Bucureşti, dar şi judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Iaşi necesită măsuri de prevenire a traficului de persoane.

Cei mai vulnerabili la trafic sunt copiii care provin din familii dezorganizate, tinerii care au abandonat şcoala, tinerele din mediu rural şi adolescenţii care au absolvit  şcoli de arte şi meserii.

Proiectul vizează astfel două grupuri ţintă: copiii de vârstă şcolară cu potenţial risc de a fi traficaţi după absolvirea celor opt clase şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 18- 25 de ani, aflaţi la risc şi care au nevoie de orientare profesională.

Proiectul include şi încheierea de parteneriate cu Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă şi cu autorităţile locale, în scopul accesării informaţiilor necesare.

Sute de victime într-un singur an

Conform datelor oferite de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, numărul total al victimelor identificate în primele 6 luni ale anului 2009, a fost de 343.

Persoanele cu studii elementare continuă să fie prima categorie de victime exploatate cu un procent de 37 % din total, fiind urmate de victimele cu studii liceale într-un procent de 30%.

Mediul rural reprezintă principala arie de provenienţă a victimelor, cu 201 victime, procentul fiind de 59% din total (59% bărbaţi şi 41% femei).


Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite