Constanţa: Din stânga-ţi iei o pâine, din dreapta un vibrator

Constanţa: Din stânga-ţi iei o pâine, din dreapta un vibrator

Constanţa: Din stânga-ţi iei o pâine, din dreapta un vibrator

Chiar dacă magazinul erotic este la doi paşi de intrarea în scara blocului, locuitorii nu sunt deranjaţi de existenţa acestuia. Patronul spune că nu a întâmpinat probleme în urmă cu tre ani, când a cerut aprobarea asociaţiei de locatari pentru deschiderea magazinului.


Sex Shop Fantasy este amenajat într-una din camerele cu ieşire la stradă a unui apartament situat la parterul blocului LE 48. Administratorul magazinului spune că nu a avut probleme în urmă cu trei ani când a început afacerea. „A fost doar o singură persoană despre care am aflat că ar fi avut ceva de obiectat, însă nu au existat probleme până acum“, a explicat Lucian (40 de ani), administratorul magazinului. Restul de spaţiu al aceluiaşi apartament a fost transformat în alimentară. Astfel, „blocatarii“ au la dispoziţie un loc de unde să-şi poată face cumpărăturile zilnice pentru hrană şi unul pentru satisfacerea anumitor plăceri sexuale.

„Oamenii ar trebui să fie mai deschişi la minte“

Trecătorii şi locatarii blocului nu au nicio problemă legată de existenţa magazinului erotic la parter. „Nu deranjează cu nimic. Are geamuri fumurii, copiii nu pot vedea ce-i în interior. Că este şi o alimentară lângă, e cu atât mai bine“, a declarat Elena Cristea (62 de ani), pensionară.  „Şi ce dacă este un sex shop? Astea nu trebuie să existe, sau cum? Oamenii ar trebui să fie mai deschişi la minte, pentru că toţi facem sex“, spune Laura Dulgheru (32 de ani), educatoare. Deşi este mic, sex shopul de bloc are în el de toate, însă patronul spune că vânzarea a scăzut din ce în ce mai mult în ultima vreme.
„Lumea intră rar şi cei mai mulţi clienţi sunt în căutarea unui cadou. Produsele se vând în funcţie de sezon şi de perioada săptămânii. Spre exemplu, în weekend se vând stimulentele“, spune Lucian. Căutate mai sunt lenjeriile sexy, jucăriile şi lubrifianţii. Cel mai scump vibrator costă 400 de lei, iar cel mai ieftin este 70 de lei. Diferenţa de preţ la astfel de jucării erotice o face materialul din care sunt fabricate şi anumite funcţii pe care acestea le au.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: