Constanţa: Segway - plimbare sau mijloc de transport?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă v-aţi plictisit de biciclete, role sau mopeduri, puteţi încerca noile Boco Segway, abia apărute la Constanţa, în parcarea de la City Park Mall. Doritorii pot închiria vehiculul cu 15 lei pentru un sfert de oră sau 45 de lei pentru o oră.

Aparatele Segway Boco, cu patru roţi şi nu cu două cum este cel clasic, îi aşteaptă pe cei care vor să încerce un nou mod de plimbare în Constanţa sau în staţiunea Costineşti, în apropiere de discoteca Ring.

„Avem câte şase aparate la Constanţa şi Costineşti şi pot fi închiriate în baza unui contract pentru care este nevoie de un act de identitate care să conţină codul numeric personal. O plimbare de un sfert de oră costă 15 lei, iar la 3 plimbări, una este gratuită“, a declarat proprietarul vehiculelor, Dan Fecic.

Reticenţa de început

Fecic spune că a adus aparatele în parcarea de la mall în urmă cu o săptămână, dar oamenii sunt încă reticenţi. „De fapt, nu cred că este voba de reticenţă, cât despre puţină jenă să nu fie văzuţi într-un astfel de aparat. Sunt convins că vor trece peste această etapă“, mai spune Fecic.

Dacă adulţii ezită, cei mici sunt dornici să îl încerce. „Copiii sunt cei mai nerăbdători să îl încerce şi sunt plimbaţi de unul dintre băieţii angajaţi la stand. Iar dacă cei mici se plimbă, atunci şi părinţii vor să încerce“, mai spune patronul. Plimbările scurte, cele de 15 minute, pot fi făcute pe aleile din faţa mall-ului sau în parc. O plimbare mai lungă poate fi făcută şi în staţiunea Mamaia, prin parcul Tăbăcărie.

„Vehiculele sunt dotate cu lumini şi claxon, cu un număr de înmatriculare pot fi scoase şi pe drumurile publice“, a mai spus Fecic.

Preţul unui astfel de aparat se ridică la 1.300 de euro.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite