Artist din Mangalia, ridicat de jandarmi la protestele din faţa Guvernului. La Constanţa, colindul protestatar a răsunat în intersecţiile oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul de manifestanţi continuă protestele la Constanţa, demonstrând împotriva exploatării Roşiei Montana, a explorării gazelor de şist, precum şi a guvernanţilor care votează legi în propriul interes. La Bucureşti, un protestatar venit din Mangalia a fost ridicat duminică de jandarmi din faţa Guvernului.

Gabriel Tora din Mangalia s-a numărat printre cei ridicaţi în seara de duminică, 15 decembrie, de trupele de Jandarmerie din mulţimea de protestatari din faţa Guvernului.

Tora se afla la Bucureşti, unde manifesta împotriva exploatărilor miniere de la Roşia Montană şi a gazelor de şist din Pungeşti.

Artistul Gabriel Tora a anunţat pe contul de Facebook, în ziua de 13 decembrie, că pleacă la Bucureşti. „Acolo este buba“, a scris Tora, un cunoscut activist ecologist al litoralului.

Gabriel Tora, alături de protestatarii Ion Ioan, Willy Shuster sau Erwin Albu, a fost unul dintre cei care au demonstrat în faţa Guvernului.

Mai mulţi manifestanţi au fost răniţi în confruntarea cu trupele Jandarmeriei, iar unii dintre ei au fost luaţi cu duba şi duşi la sediul instituţiei pentru audieri.

image

Gabriel Tora din Mangalia, ridicat de jandarmi la protestele din faţa Guvernului Foto Arhivă personală

La Constanţa, protestatarii au conceput o colindă specială pentru guvernanţii care votează legi pentru propriul interes. Muzicianul Harry Tavitian a fost vocea grupului de colindători la protestul organizat de coaliţia Dobrogea Verde. Ei au străbătut mai multe cartiere ale Constanţei, pornind din parcul Tomis II, pe Bulevardul Tomis, Boema, strada Suceava, Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, Trocadero, strada Poporului şi înapoi în parcul Tomis II.

Manifestanţii se întâlnesc din nou duminica viitoare, la data de 22 decembrie, la ora 15, în parcul Tomis II, pentru a marca împlinirea a 24 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989.

Iată, vin executorii!

Aho, aho, copii şi fraţi
Staţi puţin şi nu minaţi
Şi cuvântu-mi ascultaţi...

Primiţi cu fracturarea?... Nuuuuuu!
Primiţi cu gazarea?... Nuuuuu!
Primiţi cu cianurarea?... Nuuuuu!
Haideţi, atunci să colindăm.......

Colivă, colivă
Colivă, colivă

Iată vin executori
Şpăgile-s calde
Noaptea să vă dea fiori
Şpăgile-s calde
Corporaţii vin mereu
Şpăgile-s calde
Sa caute minereu
Şpăgile-s calde

Minereu dac-au aflat
Şpăgile-s calde
Pe toti v-au expropriat
Şpăgile-s calde
Si-apoi pun in cimitir
Şpăgile-s calde
Dinamita si fitil
Şpăgile-s calde

Şi rad patru munţi din loc
Şpăgile-s calde
Ne mută pe toţi la bloc
Şpăgile-s calde
Cianuri si gaze de sist
Şpăgile-s calde
Ne vor da cum ne-au promis
Şpăgile-s calde

Si vom bea toti la bufet
Şpăgile-s calde
Flăcări de la robinet
Şpăgile-s calde
La Pungeşti jandarmii „bate“
Şpăgile-s calde
Bătrânei aduşi de spate
Şpăgile-s calde

Se loveşte şi-n copii
Şpăgile-s calde
Pentru faptul că sunt vii
Şpăgile-s calde
Să bea apa din fântână
Şpăgile-s calde
Cu otravă şi cianură
Şpăgile-s calde

Ne distrug agricultura
Şpăgile-s calde
Vom avea numai fractura
Şpăgile-s calde
Apa o vor otrăvi
Şpăgile-s calde
Pe noi toti ne-o îmbolnăvi
Şpăgile-s calde

Apa ne-o vor vinde-apoi
Şpăgile-s calde
Pe-o gramadă de-euroi
Şpăgile-s calde

Ahoo, ahoo, de Anul Nou / Cu Chevronul în cavou
Să vă dea Dumnezeu vouă / Doar ce ne doriţi voi nouă…
Revelion fără Chevron / Revelion fără baston
Anul Nou cu liberare / De hoţie şi trădare!
La anu’ şi La Mulţi Ani!

Vă mai recomandăm

Cum s-au văzut protestele de duminică la TV: jurnalişti agresaţi şi ziarişti intervievaţi

„Victor Ponta“ şi anchetatorul său, amendaţi la Constanţa

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite