FOTO Protest triplu la Constanţa. Localnicii au ieşit în stradă împotriva proiectului Roşia Montană, a navei Flaminia şi a exploatării gazelor de şist

FOTO Protest triplu la Constanţa. Localnicii au ieşit în stradă împotriva proiectului Roşia Montană, a navei Flaminia şi a exploatării gazelor de şist

Constănţenii au ieşit din nou în stradă. Protestul are acum trei ţinte. FOTO Arhiva Adevărul

Constănţenii susţin protestele împotriva exploarării de la Roşia Montană, dar au şi nemulţumirile lor cu caracter local. Zeci de oameni au ieşit duminică în stradă pentru a 5-a oară.

Locaţia protestului de astăzi este una noua. Manifestanţii au ales platoul Casei de Cultură din Constanţa pentru a-şi exprima nemulţumirile. 

Andrei Şeitan, unul dintre voluntarii care a condus protestele de la Constanţa susţine că această nouă locaţie ofera mai mult spaţiu celor care vin la proteste, dar impactul este unul mai mare pentru că zona este intens circulată şi are aproape un parc vizitat de parinţi şi bunici.

Protestele de duminică au început la ora 17:00 şi constănţenii au acceptul autorităţilor pentru trei ore. Acţiunea care a fost anunţată pe Facebook nu au reuşit să adune nici 50 oameni. 

Mesajul îi îndemna pe constănţeni să-i aducă pe cei mici: "Constănţeni, duminică ieşim din nou! Vom avea cartoane, hârtie colorată, lipici şi markere - un întreg arsenal de făcut pancarte. Aşa că luaţi-vă-n braţe copiii şi veniţi duminică în parc. Vom avea şi cretă colorată pentru copiii de toate vârstele. Cu fluiere, tamburine, tobe şi neapărat pet-uri, haideţi să protestăm cântând, desenând, scandând şi fluierând(u-i)"

Protestatarii constănţeni vor ca parlamentarii să respingă proiectul de lege privind Roşia Montană, interzicerea prin lege a explorării şi exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică, interzicerea mineritului cu cianuri în România. 

Voci din mulţime au cerut şi demisia şi anchetarea miştrilor Rovana Plumb, Dan Şova, Gheorghe Duţu şi Daniel Barbu. Activiştii de mediu au amintit în manifestaţiile de astăzi şi pericolul adus de nava Flaminia în Portul Constanţa. Ei spun că deşeurile toxice acceptate de autorităţile române ar putea provoca un dezastru de mediu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Câteva zeci de constănțeni s-au adunat în fața Casei de Cultură. FOTO Adrian Boioglu

Imagini din aceeasi galerie
  • Câteva zeci de constănțeni s-au adunat în fața Casei de Cultură. FOTO Adrian Boioglu
  • Bannerele au fost întinse pe zidurile Casei de Cultură. FOTO Adrian Boioglu
  • Protestul de la Constanța s-a desfășurat în mod pașnic. FOTO Adrian Boioglu
  • Protestul de la Constanța a fost unul triplu. FOTO Adrian Boioglu
Distribuie imaginea
citeste totul despre: