Constanţa: De Paşte, florarii au zi plină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prima zi de Paşte, constănţenii respectă tradiţia de a merge în vizită la rudele apropiate. Pe lîngă cozonac, ouă vopsite şi o sticlă de vin roşu, musafirii cumpără şi flori pentru gazde. Astfel că florarii nu ratează ocazia de a face vînzare.

În oraş, tarabele florarilor sunt toate deschise, la dispoziţia clienţilor. Florile şi-au păstrat preţul obişnuit, cum ar fi laleaua - între 3 şi 4 lei firul, trandafirul - între 8 şi 12 lei firul, orhideea - 10 lei sau crinul - între 15 şi 20 de lei firul.

„Nu am ridicat preţurile, că aşa ni s-a părut normal, să ne respectăm clienţii. Nu am vrut ca tocmai cînd oamenii au mai multă nevoie de flori, noi să le scumpim. Ţinem preţurile scăzute, chit că furnizorii olandezi ne dau florile mai scumpe în această perioadă“, spune Cristian, un florar din zona Casa de Cultură.

Un buchet gata pregătit este oferit la un preţ special: 10 lei - cu 3 fire de lalea, 13 lei - cu 5 fire de lalea roz, roşii, galbene, portocalii, mov sau albe.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite