Constanta: Parcul universităţii, cazare de-o noapte pentru studenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanta: Parcul universităţii, cazare de-o noapte pentru studenţi
Constanta: Parcul universităţii, cazare de-o noapte pentru studenţi

La primele ore ale dimineţii de ieri, studenţii Universităţii Ovidius Constanţa au venit cu geamantane, unii însoţiţi de părinţi, în speranţa că vor primi un loc în cămin. S-au înghesuit, au stat la cozi lungi de zeci de metri şi au intrat cu greu în posesia bonului de cazare. Aproape 2.000 de studenţi s-au bătut pe 1.500 de locuri în cămin. Citeşte şi: Constanţa: Lux pentru studenţii români, ghetou pentru străi

„Am venit cu tot cu bagaje tocmai de la Petroşani şi, pentru că unii dintre profesori nu mi-au trecut notele în catalog, nu mi-au dat loc. Mi-au zis să revin mâine, poate mai rămâne ceva şi pentru mine“, s-a plâns Ionuţ Iordăchioaie, student la Facultatea de Geografie.

Nu are unde să doarmă pe timpul nopţii, iar băncile din parcul din curtea universităţii sunt deja pline de studenţi care îşi fac griji că nu au un acoperiş deasupra capului.

Nu are nicio vină, spune el, că profesorii nu şi-au făcut treaba şi nu au completat cataloagele. Speră că-şi va face cineva din Ligă milă de el şi-l vor caza până la sfârşitul zilei.

Pat din scările căminului

În timp ce unii studenţi aşteaptă la cozi interminabile, pe alţii oboseala i-a dărâmat. „Sunt trezită de la două dimineaţa, pe drum am mers alte patru ore. Vin tocmai din Buzău şi nu ştiu dacă voi avea loc la cămin“, povesteşte, mâhnită, Mioara Necula, boboc la Facultatea de Construcţii.

Adrian, din Sulina, este student în anul III la Facultatea de Construcţii. Deşi a intrat în posesia bonului de cazare, ne-a spus că are apartament, dar că-şi va vinde locul în schimbul sumei de 100 de euro.

Cazările continuă şi astăzi pentru studenţii care nu au venit să-şi ia bonul de cazare sau care speră că aceia care au cerut un loc nu au venit să intre în posesia locului.

Universitatea Ovidius oferă studenţilor 1.500 de locuri de cazare, în şase cămine. Preţul unei chirii în cămin porneşte de la 10 lei, la Energetic, şi ajunge până la 230 de lei.

Citiţi mai multe amănunte în Adevărul de Seară de astăzi

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite