Constanţa: Musulmanii intră în postul Ramazanului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine dimineaţă, odată cu răsăritul soarelui, credincioşii de confesiune islamică din România vor intra în postul aspru de primenire spirituală morală şi trupească al celei de-a noua luni a anului islamic (higiri).

Este considerată cea mai importantă şi sfântă pentru musulmani, numită şi luna postului, a fericirii, a iertării - Ramazan.

„Postul şi luna sfântă Ramazan durează 29 de zile, perioadă în care musulmanii practicanţi se dedică sublimei contemplări a păcii şi armoniei divine, cele patru săptămâni fiind petrecute în abstinenţă totală şi rugăciuni pentru primenirea corporală şi mentală“, a declarat Memiş Octai, Secretar Eparhial al Muftiatul Cultului Musulman din Romania.

Pe întreaga perioadă a postului, credincioşii nu mănâncă şi nu îşi potolesc setea „de la răsăritul soarelui şi până la răsăritul primei stele pe bolta cerească“. Acelaşi interval este marcat de abstinenţă totală şi în privinţa relaţiilor intime, sau a gândurilor necurate, în general fiind căutată pacea, echilibrul şi buna înţelegere cu semenii, indiferent de religie.

Slujbe şi ritualuri

În luna sfântă ritualurile religioase se desfăşoară într-un ritm aparte: slujbele din moschee, denumite mukavelle, încep în fiecare dimineţă cu citirea Coranului, urmat de predici obligatorii ale imamilor, la care participă şi femeile, în locurile special amenajate de la etaj, ferite de ochii bărbaţilor. Seara se săvârşesc alte slujbe speciale, teraavih, cu participarea exclusivă a bărbaţilor din comunitate.

„Tradiţia islamică spune că tot în această perioadă porţile paradisului sunt deschise, iar cele ale iadului se închid. În toată perioada postului de Ramazan, geamiile şi moscheile de pretutindeni sunt deschise în fiecare noapte“, mai spune Octai.

Un moment important pentru credincioşii musulmani în perioada Lunii Ramazan este Noaptea de Kadîr (Kadîr Gecesi), celebrată anul acesta este în noaptea de 5 spre 6 septembrie. „În această noapte se spune că s-a coborât şi Cartea Sfântă. Tradiţia mai spune că tot în această noapte, dorinţele sunt îndeplinite“, a mai spus Memiş Octai.

Luna Ramazan se va încheia în noaptea de 8 septembrie, iar a doua zi vor debuta cele trei zile de sărbătoare - Ramazan Bayram.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite