Mai mult de jumătate dintre şcolile din Constanţa încep anul de învăţământ în scenariul galben

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mult de jumătate dintre şcolile din Constanţa, adică 285, vor începe anul de învăţământ în scenariul galben, în 223 de unităţi elevii vor veni toţi la cursuri, iar în şapte şcoli va fi aplicat scenariul roşu şi orele vor fi ţinute exclusiv online.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a anunţat, joi seara, că în cursul acestei zile au fost transmise propunerile privind scenariul de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unităţile de învăţământ din judeţul Constanţa, începând cu 14 septembrie. 

“Aceste propuneri au fost aprobate în consiliul de administraţie al fiecărei instituţii şcolare, fiind avizate de IŞJ şi DSP Constanţa. În şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă din 10 septembrie 2020, au fost aprobate după cum urmează: 223 - scenariul 1 (participarea directă, „faţă în faţă”); 285 - scenariul 2 (atât participare directă, cât şi on-line, alternativ: scenariul „hibrid”); 7 - scenariul 3 (participare numai on-line)”, a transmis Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa. 

Sursa citată a precizat că vor începe cursurile în scenariul 3: Şcoala Gimnazială Nr. 1 Cuza Vodă şi Grădiniţa cu Program Normal Cuza Vodă (din cauza ratei incidenţei cumulate peste limita de alertă de 3/1.000 locuitori, conform datelor furnizate de DSP); Grădiniţa cu Program Prelungit „Ion Creangă” Medgidia, Grădiniţa cu Program Prelungit „Lucian Grigorescu” Medgidia, Grădiniţa cu Program Normal Nr.11 Medgidia, Grădiniţa cu Program Normal „Piticot” Medgidia, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 8 Medgidia, unităţi de învăţământ în care se desfăşoară un amplu proces de reabilitare, finalizat în 4 dintre acestea (recepţia lucrărilor realizându-se la sfârşitul lunii septembrie), în curs de finalizare în una dintre grădiniţe.

ISJ Constanţa a mai precizat că totalul de 515 unităţi de învăţământ cuprinde şi Palatul Copiilor şi cluburile copiilor, cluburile sportive şi CJRAE (12 instituţii).

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite