Constanţa: Litoral 2009 / Plajele Mării Negre văzute de la 1.000 de metri înălţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Litoral 2009 / Plajele Mării Negre văzute de la 1.000 de metri înălţime
Constanţa: Litoral 2009 / Plajele Mării Negre văzute de la 1.000 de metri înălţime

Cu avionul sau paraşuta, turiştii văd toate staţiunile de la Marea Neagră şi chiar Delta Dunării. Cei care s-au plictisit să stea pe nisip, dar vor să se bucure în continuare de frumuseţea litoralului, pot să facă acest lucru din aer.

Turiştii care nu vor să uite prea curând vacanţa petrecută pe litoral pot încerca şi saltul cu paraşuta. Aerodromul oferă, pentru cei care nu au mai făcut acest lucru, salturi în tandem cu un instructor şi chiar şi cursuri de paraşutism. Pentru cursurile de paraşutism este necesară obţinerea unei fişe medicale, de profil aviatic, din care să rezulte că persoana este aptă să efectueze salturi cu paraşuta.

Saltul în tandem costă 150 de euro fără TVA, iar filmarea şi fotografierea ajunge la tarife cuprinse între 25 şi 35 de euro. Salturile individuale sunt permise doar în situaţia în care clientul dispune deja de licenţă de paraşutism. În acest caz saltul costă 19 euro, iar închirierea paraşutei costă 11 euro. „Săriturile, atât în tandem, cât şi individual, se efectuează de la înălţimi cuprinse între 1000 şi 3000 de metri“, a spus Cristina Mitchievici, purtător de cuvânt Regional Air Services Tuzla, aerodromul de pe care poţi să zbori cu paraşuta.

Cu elicopterul pe Delta Dunării

Pentru cei pasionaţi de un zbor cu mai multă tehnologie, aerodromul Tuzla a pus la bătaie o flotă impresionantă de avioane. „Avem la dispoziţie avionul Britten Norman 2, cu o capacitate de opt locuri, la 600 de euro pe oră, Wilga PZL, cu o capacitate de 3 locuri, de la 330 de euro ora, Piper SENECA PA 34 bimotor, cu o capacitate de 5 locuri, la 400 de euro ora, Cessna 182, cu o capacitate de trei locuri, de la 180 de euro, preţurile sunt fără TVA“, a mai spus Cristina Mitchievici.

Avioanele sunt disponibile pentru tururi de litoral şi excursii în Delta Dunării. Reprezentanţii aeroportului spun însă că la cea mai mare căutare sunt elicopterele. Augusta Bell 206 B3 are o capacitate de trei locuri, iar ora de zbor costă 700 euro. Pentru acest tip de avion este nevoie de comandă fermă cu cel putin 48 de ore înainte.

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite