Constanta: Jumătate din locuitorii satului Dropia sunt anchetaţi penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanta: Jumătate din locuitorii satului Dropia sunt anchetaţi penal
Constanta: Jumătate din locuitorii satului Dropia sunt anchetaţi penal

Şi-au atacat rudele cu furci şi coase pentru că i-au turnat la poliţie. Mulţi dintre ei riscă să ajungă în spatele gratiilor după ce au furat tot ce le-a căzut în mână dintr-o fermă de la marginea localităţii. Poliţiştii au fost nevoiţi să intervină în forţă după ce doi dintre suspecţi au vrut să se răzbune pe propriile neamuri.

În momentul de faţă, din cei aproape 50 de locuitori ai satului, 20 sunt anchetaţi de oamenii legii pentru furt calificat, furt şi tăinuire. Cele câteva case presărate de-a lungul unei derele lasă impresia unui loc liniştit.

Realitatea este însă cu totul diferită. Tensiunile dintre familii ajung uneori la extrem, iar dreptatea se face cu coasa sau cu furca în mână. Această duritate a simţit-o pe pielea lui şi un investitor venit să transforme acest colţ uitat de lume. Cei care au avut curajul să destăinuie acest lucru autorităţilor dorm cu frică în propriile case.

„În timpul anchetei aceştia au început să îi denunţe şi pe ceilalţi colegi ai lor care au participat la furturi. Momentan ei sunt cercetaţi ca fiind complici la aceste fapte“, a menţionat comisarul Ion Ioniţă.

Citiţi mai multe în Adevărul de Seară de astăzi

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite