Constanța: Ivanof Chirică - hidrologul cu suflet de artist

După nume, unii cred că este lipovean, alţii bulgar, dar el se consideră român. Este născut în Bazargic, însă toată viaţa şi-a petrecut-o în oraşul de la malul mării.

Ivanof Chirică a lucrat o viaţă întreagă ca hidrolog, dar în timpul liber a cochetat mereu cu pictura. A combinat munca din teren de la Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL) cu  expoziţiile de grup sau personale la care participă alături de colegii de breaslă.

Specialistul a ajuns prima dată în Constanţa în anul 1951. „Am stat o perioadă aici pentru că urmam cursurile Şcolii de Hidrotehnică. După absovire, peste alţi câţiva ani m-am stabilit la Constanţa şi nu am mai plecat niciodată. Sunt un etern îndrăgostit de mare. N-aş putea pleca vreodată de aici“, a declarat el zâmbind.

A lucrat alături de deţinuţi

Deşi are 75 de ani, Ivanof  Chirică este o persoană extrem de activă şi sociabilă.  A lucrat foarte mulţi ani la Apele Române. A lucrat la barajul de la Bicaz şi a prins chiar lucrările care se efectuau pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej şi pe şantier erau detaşaţi foarte mulţi deţinuţi. „Nu aveam decât 15-16 ani pe vremea aceea, dar vedeam cum lucrau la Saligny brigadierii.

Aceştia erau de fapt voluntarii, care primeau câte o şalopetă şi mâncare, săpau şi făceau munca de jos. Vara, grupuri de elevi şi studenţi din toate judeţele ţării mergeau pe şantier. Acest lucru însemna recunoaşterea contribuţiei tinerei generaţii la tot ceea ce s-a înfăptuit în România de azi“, a completat el.

Tot la Saligny l-a întâlnit şi pe Gheorghe Gheorghiu Dej. Asta se întâmpla prin 1960-1961. Lucra la Maliuc, în Delta Dunării, unde era amplasată o staţiune experimentală pentru testarea utilajelor pentru recoltarea stufului. Cantitatea de stuf era transportată apoi la Brăila, unde se făceau din el cartoane şi hârtie. „Dej a făcut o plenară mare şi cu ocazia aceea s-a hotărât să se taie gazele şi petrolul pentru ruşi.  A fost o chestiune radicală“, a povestit bătrânul.

Arii din opere pe şantier

Pe vremea când muncea la Saligny vedea în zonă oameni care lucrau la ecluză. Unii împingeau vagoanele şi cântau arii din operă. O bună parte dintre ei erau medici, alţii profesori. „Comuniştii au vrut să desfiinţeze elita societăţii şi-i aduceau să muncească cot la cot cu muncitorii, dar tot n-au reuşit“, a mai spus Ivanof  Chirică.

Şi-a amintit cum în luna martie 1952 un profesor a dispărut dintr-odată. Elevii s-au trezit că dascălul nu a mai venit la cursuri. „M-am întâlnit cu el mult mai târziu. Era cu o cazma în mână şi lucra alături de alţi muncitori. Atunci mi-a spus că într-o seară a băut ceva într-un restaurant şi a spus ceva ce nu le-a convenit autorităţilor, care l-au închis imediat“, a relatat pensionarul.

A prins foametea din 1946

Un alt eveniment trist la care a luat parte a fost foametea din vara anului 1946. Oamenii erau foarte săraci şi de cele mai multe ori nu aveau nici măcar ce pune pe masă. „Culegeam de pe câmp spicele de grâu sau orz şi făceam mâncare din ele“, a rememorat artistul.

După toate necazurile prin care a trecut şi după ce s-a pensionat, Ivanof  Chirică s-a apucat de pictat la modul cel mai serios. A început cu acuarela şi a continuat cu uleiul. Spune că îi place foarte mult să facă portrete. „Şi-n tren mă aşez pe scaun şi încep să creionez chipul cuiva. Nu mă văd trăind fără pictură“, a încheiat el.

Citiți mai multe în  !