Constanţa: Astăzi începe Cupa liceelor la reciclat PET-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Astăzi începe Cupa liceelor la reciclat PET-uri
Constanţa: Astăzi începe Cupa liceelor la reciclat PET-uri

Agenţia de Monitorizare a Presei, împreună cu organizaţia nonguvernamentală Mare Nostrum organizează astăzi, de la ora 13.00, competiţia locală „BascketPET“ - Cupa liceelor la reciclat PET-uri. Evenimentul se va desfăşura la Liceul Ovidius.

Printre participanţii la competiţie se numără elevii de la Liceul Ovidius şi cei de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu. Alături de ei vor fi şi colegii de la celelalte licee din municipiul Constanţa, care îşi vor susţine preferaţii.

În cadrul cupei locale „BascketPET“ - Cupa liceelor la reciclat PET-uri, participanţii vor demonstra organizatorilor, colegilor şi profesorilor cât de bine ştiu să arunce cu PET-ul la coş.

Cel care va arunca şi va nimeri de cele mai multe ori la coş va fi premiat. Cei mai înfocaţi susţinători ai participanţilor vor primi tricouri şi alte materiale promoţionale din partea organizatorilor.

Acţiunea urmăreşte atragere atenţiei elevilor asupra nevoii colectării selective a deşeurilor menajere în vederea păstrării şi protejării unui mediu înconjurator curat şi sănătos. Totodată, prin implicarea tinerilor, proiectul urmăreşte creşterea gradului de interes şi educare al acestora faţă de problema colectării corespunzătoare a deşeurilor.

Acţiunea „Dă cu Pet-ul la coş!“ face parte din cadrul campaniei naţionale iniţiate de Agenţia de Monitorizare a Presei şi este susţinută financiar de ECOROM.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite