Constanţa: Gheorghe Dumitru- Tocilarul care cântă la fluier

Îşi practică meseria de 50 de ani. Tocilăria nu prea mai are căutare, dar bătrânul trebuie să-şi câştige cumva existenţa. Pe ceasornicari şi ceaprazari îi întâlnim tot mai rar. La fel şi pe tocilari. Nu, nu e vorba despre elevii care stau cu burta pe carte toată ziua, ci de meşterii care se ocupă cu ascuţirea obiectelor de tăiat. Sunt din ce în ce mai puţini.

Odată cu ei, apune o lume. Nea Gheorghe e tocilar de 50 de ani. Acum are 71 de ani, iar meseria lui nu prea mai are căutare, aşa că bătrânul îşi ia tocila-n spate şi pleacă prin oraş, în căutare de clienţi.

Aşa l-am găsit şi noi, pe stradă. Încântat peste măsură că are cui vorbi, nea Gheorghe a fost de acord să-şi spună povestea.

S-a născut într-un sat din judeţul Tulcea - Cârjelari, într-o familie de muzicanţi care practicau tocilăria. N-are decât patru clase. Bătrânul se scuză: „Atât a avut tata bani. N-a putut să mă trimită la şcoală mai departe. Dar să ştiţi că n-am rămas niciodată repetent. Cât am putut, am învăţat“. Meseria de tocilar a învăţat-o în familie, de la tatăl şi de la bunicul său. Era tradiţie de familie, aşa că, vrând-nevrând, i-a învăţat secretele. În afară de asta, a învăţat să cânte la diverse instrumente.

Şi-a furat nevasta

În tinereţe, cânta la horele din sat. „Mergeam şi la nunţi, toată lumea mă cunoştea pe acolo“, povesteşte cu nostalgie nea Gheorghe. Aşa s-a îndrăgosit de cea care avea să-i devină soţie. Pentru el, Ileana era cea mai frumoasă fată din sat. Pentru că pasiunea era năvalnică, n-a mai răbdat, a furat-o şi a fugit cu ea peste deal, în satul vecin. Părinţii au căutat-o prin toate pădurile. În zadar. N-au găsit-o. După o săptămână, cei doi amorezi s-au întors acasă, dându-le de veste părinţilor că vor să se căsătorească. Şi aşa au făcut.

În ’62, nea Gheorghe s-a mutat la Constanţa, în căutarea unui trai mai bun. S-a angajat la Integrata, iar în timpul liber cânta la nunţi. Câştiga destul de bine. „Mergeam prin sate, la nunţi. Îmi plăcea distracţia“, povesteşte bătrânul. Anii au trecut, dar au apărut şi necazurile.

Când este întrebat de copii, bătrânul devine trist. „Doi dintre băieţi au murit, au făcut infarct. Acum, copiii lor stau cu mine şi cu băbuţa. Noi avem grijă de ei, dar e tare greu“, povesteşte bătrânul. Au câte o pensie de 300 de lei, în total 600 de lei. Şi le e foarte greu să se descurce. Aşa că bătrânul ia tocilăria la spinare şi pleacă. Spune că are câţiva clienţi. Cuţitele de la restaurantele din Mamaia sunt ascuţite de el. La fel şi forfecuţele cuconiţelor din cartierul Palas, unde nea Gheorghe locuieşte. Ia doi lei pentru fiecare instrument ascuţit. Dar unii oameni îi lasă mai mult. Şi aşa trec zilele bătrânului. Zbătându-se să supravieţuiască.

Citiţi mai multe amănunte în Adevărul de Seară