Constanţa: Familie de escroci: Au stat o lună la un hotel de 4 stele din Olimp şi au „uitat“ să plătească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fals om de afaceri s-a cazat la hotelul „Cocor“ din staţiunea Olimp, a luat 500 de pachete de ţigări din restaurant şi, după ce a furat aparatul foto al unui copil şi o pereche de papuci de 1.000 de lei, s-a făcut nevăzut.

Arădeanul Mihnea Cristian Stănescu (39 de ani) a petrecut o vacanţă de aproape o lună la unul dintre cele mai luxoase hoteluri de pe litoral.

La începutul lunii iulie, bărbatul s-a prezentat la recepţia hotelului şi a a solicitat o cameră, pretinzând că este administratorul unei societăţi comerciale din Bucureşti.

„Turistul“ a beneficiat de cazare şi masă în unitatea hotelieră de patru stele, cu promisiunea că va achita contravaloarea serviciilor prin virament bancar.

„Suspectul s-a cazat la hotelul din staţiune Olimp în perioada 2 iulie – 29 iulie anul curent şi a prezentat documente false la recepţie“, a declarat inspectorul Gelu Manolescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Constanţa.

Cu mama în vacanţă

După o săptămână, bărbatul şi-a adus şi mama în vacanţă, cerând o cameră separată pentru femeie. „Iniţial, escrocul a fost cazat într-o cameră de la etajul unu. Când a venit şi mama lui, el s-a mutat într-o camera de la parter“, povesteşte Nicolae Moroianu, managerul hotelului. Directorul unităţii spune că escrocul nu este la prima „abatere“. „A mai înşelat şi Scoica Land“, spune revoltat Moroianu.

Profitând de faptul că déjà devenise un cunoscut al angajaţilor din hotel, Stănescu a luat de la restaurantul hotelului 500 de pachete de ţigări pe care ar fi urmat să le achite prin virament bancar. În realitate, bărbatul a revândut pachetele de ţigări, iar banii obţinuţi şi i-a băgat în buzunar.

Citeşte mai multe în !

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite