Eroii Revoluţiei din Decembrie 1989. Lorenţ Fecioru, primul erou-martir al Constanţei, ucis la Timişoara

Lorenţ Fecioru împlinea 38 de ani chiar pe 26 ianuarie, de ziua lui Nicolae Ceauşescu

Revolta de la Timişoara a reuşit şi datorită lui Lorenţ Fecioru, eroul a cărui familie a rămas în Constanţa, iar acum trăieşte peste hotare. Constănţeanul de 38 de ani s-a numărat printre cei care au oprit tramvaiele şi a fost împuşcat de un lunetist în inimă.

Lorenţ Fecioru avea 38 de ani şi era muncitor la Trustul de Construcţii Montaj Timişoara. Acolo îl purtaseră paşii pe bărbatul născut în Moldova în aceeaşi zi cu Ceauşescu, trăit la Constanţa, care plecase în Banat să-şi reclădească viaţa. Ironie, acolo i s-a sfârşit drumul.

La Constanţa lăsase inimi frânte: doi fii proveniţi din două iubiri. N-a mai vrut să ştie de nimeni. Şi nici alţii de el.

Amintiri despre un bărbat îndrăgostit de viaţă

Răzvan, băiatul cel mic, ţine minte că a aflat că are tată abia când Lorenţ a murit. „Comuniştii mi-au distrus şansa şi speranţa de a-l cunoaşte pe tatăl meu. Nu voi uita asta niciodată“, este durerea fiului cel mic al lui Lorenţ Fecioru, Răzvan.

În sertarul cu fotografii, mama lui Răzvan a dat peste o poză pe spatele căreia copilul scrisese ceva. „Cu litere mici, dezordonate, parcă făcute în ascuns, era scrisul fiului meu când abia descoperea alfabetul: «Acesta este tatăl meu»!“

Căsnicia părinţilor lui Răzvan a fost scurtă. „L-am cunoscut şi ne-am căsătorit în Constanţa în anul 1976, soţul meu lucra la I.C.H. Constanţa, era sculer-matriţer, eu eram vânzătoare“, povesteşte Lili Coval (53 de ani), mama lui Răzvan.

„Îi plăcea să cânte la acordeon şi avea şi o voce plăcută. Avea mâini de aur, lucra pirogravură, era talentat la desen. Îi plăcea să citească, prefera cărţile istorice. Era omul momentului, îi plăcea să mănânce bine şi să trăiască «viaţa la maximum»!“, ascunde femeia în vorbele ei un zâmbet amar.

Un an mai târziu venea pe lume Răzvan, iar peste încă un an, cei doi divorţau. „Aşa a fost să fie. După divorţ cred că ne-am mai întâlnit de două sau trei ori, cu familia lui am menţinut legătura, până când nici părinţii lui nu au mai fost. Ştiu că a plecat la Timişoara în 1988. Moartea lui... m-a găsit pur şi simplu nepregătită, legătura noastră era ruptă definitiv. Este durerea mea, este durerea fiului meu“, regretă femeia.

Misiune îndeplinită

Deşi în scriptele Revoluţiei, Lorenţ Fecioru figurează ca fiind omorât pe scările Catedralei din Timişoara, familia contrazice datele oficiale.

„Tatăl meu a fost împuşcat de un lunetist în noaptea de 17-18 decembrie. În dosarul de la Securitate au fost găsite poze luate din timpul zilei, când tatăl meu şi nişte colegi de-ai lui de muncă au ieşit în stradă şi s-au urcat pe tramvaie, autobuze. Am înţeles că în dosar era scris «misiune îndeplinită». 

El era pe balcon cu prietenii lui în acea seară, spunându-le că a văzut când fotograful le-a făcut poze şi că îi este frică să iasă pe balcon. În momentul când a ieşit pe balcon a fost împuşcat. 

Am văzut glonţul care l-a omorât, pentru că a fost împuşcat în inimă şi glonţul a ieşit prin spate, a ricoşat în doi pereţi din casă. Prietenii lui l-au dus la morgă şi «norocul» a fost că i-au găsit un sicriu, altfel ar fi fost ars ca alţii“, relatează Răzvan.

Fiul cel mare al lui Lorenţ, înfiat de Lazăr Cercel

Soarta a făcut ca fiul cel mare al lui Lorenţ Fecioru, Cătălin, să fie la momentul Revoluţiei fiul vitreg al lui Lazăr Cercel, cunoscut revoluţionar al Constanţei, care a şi condus ostilităţile la Casa Albă, pe 22 decembrie. Băiatul fusese înfiat de Cercel în urma căsătoriei cu mama lui, Mariana.

„Pentru că eu eram singurul fiu al lui Lorenţ Fecioru la data la care el a murit, Cătălin fiind Cercel, şi nu Fecioru la acea dată, eu am luat certificatul de erou-martir al Revoluţiei pentru tatăl meu. La scurt timp au venit la mine să le dau o copie a certificatului, pentru a beneficia de avantajele financiare date de Guvernul Român la acea vreme. Cătălin a fost desfiat şi şi-a recăpătat numele de Fecioru. Chiar l-am invitat la nunta mea, dar nu mi-a mai dat niciun semn“, spune Răzvan, care este cu doi ani mai mic decât Cătălin.

Tatăl n-a fost prezent niciodată în viaţa sa, aşa că viaţa nu i s-a schimbat după moartea lui.

„Am rămas acelaşi Răzvan, fără tată. Doar prietenii apropiaţi au aflat că eram urmaş de erou-martir. Am auzit că scria poezii, îi plăcea să picteze (Cătălin are tablourile şi poeziile lui în care vorbea despre băieţii lui, dar nu le-am văzut niciodată). Dacă rămânea în Constanţa, poate mai trăia acum“, spune tânărul de 32 de ani cu tristeţe ascunsă.

Urmaşi de erou, departe de ţară

Ambii fii ai lui Lorenţ Fecioru sunt acum în străinătate. „Am hotărât să plec din ţară de când eram foarte mic, cred că aveam 14-15 ani. Toată lumea ştia că eu vreau să plec în Canada. Am strâns bani (munceam verile pe litoral ca ospătar în Neptun şi Jupiter) şi am terminat facultatea de Economie numai să plec în Canada. Mi-am dorit să îmi fac viaţa mea departe de România. Iubesc România, dar nu este pentru mine, nu mai am nimic acolo în afară de un trecut - frumos, dar trist - şi doi prieteni. Am înţeles că şi Cătălin a plecat tot în Canada. Mama mea a făcut în anii ’90 voluntariat la asociaţia de revoluţionari.  Acum este şi ea plecată în Italia“, povesteşte Răzvan. 

Tânărul trăieşte de şapte ani în Canada. Şi-a făcut o viaţă, are prieteni de toate naţionalităţile. Şi-a urmat pasiunea şi lucrează ca bucătar în Toronto şi face un site de rezervări online în industria serviciilor.

„Viaţa mea aici... şi bune, şi rele. Am două pisici (Tom şi Suki) şi un căţeluş (Buffi). Iubesc ceea ce fac, dar sunt şi lucruri care mă întristează. Sunt departe de familia mea din ţară şi de prietenii mei“.