Constanţa: Un elev de la Colegiul Carol I a fost snopit în bătaie de trei colegi

Constanţa: Un elev de la Colegiul Carol I a fost snopit în bătaie de trei colegi

Eugenia Pârvu va depune plângere la poliţie împotriva agresorilor

Un elev de clasa a X-a a fost snopit în bătaie la terminarea cursurilor. Edvin Abdulachim, de 16 ani, a ieşit pe poarta Colegiului Economic Carol I şi a fost agresat de trei elevi din acelaşi liceu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Martorii au povestit că nefericitul incident a izbucnit după ce Edvin l-ar fi atins din greşeală pe unul dintre bătăuşi cu ghiozdanul. Elevul a ajuns la urgenţă cu un dinte lipsă şi cu ochiul umflat.

Mama elevului agresat, Eugenia Pârvu, se teme pentru viaţa copilului ei şi spune că-l va muta la alt liceu.  „Este un băiat cuminte şi nu-mi explic de ce tocmai el a fost bătut. Acum mi-e teamă să nu-l aştepte iar şi să-l bată. Voi depune o plângere la poliţie, pentru că nu e normal ce s-a întâmplat“, spune Eugenia Pârvu.

Conducerea liceului a demarat o anchetă pentru depistarea agresorilor.

Citiţi mai multe în Adevărul de Seară Constanţa de mâine!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările