Constanţa: Bulgarii oferă vacanţe de Paşte all inclusive cu 70 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bulgarii au pregătit oferte imbatabile pentru vacanţa din aprilie. Românii vor spune şi în acest an „Hristos a înviat!“ în ţara de la sud de Dunăre.

„Avem destul de multe rezevări. Cei mai mulţi turişti aleg sejururi cu preţuri cuprinse între 70 şi 140 de euro de persoană, în sistem all inclusive. Cei care vor să meargă cu autocarul mai plătesc între 30 şi 50 de euro, în funcţie de destinaţie. Cei mai mulţi aleg Nisipurile de Aur“, a declarat Dan Cristian Iulică, agent de turism în Constanţa.

Distracţie  la cinci stele

La Balcic, la un hotel de două stele sejurul de 3 nopţi costă 69 de euro de persoană şi include cazarea, mesele tip bufet suedez şi prânz festiv în prima zi de Paşte. Copiii până în 12 ani care stau în cameră cu pat suplimentar beneficiază de gratuitate.

La Nisipurile de Aur, la cinci stele, cu demipensiune, sejurul de Paşte de trei nopţi costă 139 de euro, iar cel de o săptămână – 299 de euro.

La cinci stele, în sistem all inclusive, un pachet de 3 nopţi costă 184 de euro, iar cel de 7 nopţi – 404 euro.  Turiştii beneficiază de mâncare şi băutură la discreţie, masă festivă de Paşte, acces la piscina interioară, jacuzzi, fitness, utilizarea gratuită a meselor de tenis, biliard.

La Albena, cazarea costă 29 de euro de persoană pe noapte în sistem ultra all inclusive, la trei stele, şi 37 de euro pe noapte la patru stele. Preţurile includ taxa de staţiune.

La Constantin şi Elena, staţiune situată lângă Varna, sejurul de trei nopţi costă 71 de euro de persoană la Grand Hotel Varna (cinci stele). Tariful include cazare, masă în sistem all inclusive, acces la piscina interioară.

Cele mai căutate staţiuni

Oraşul Balcic e situat la 115 kilometri de Constanţa, luând în considerare că treci graniţa pe la Vama Veche. Zona este superbă, mai ales că acolo găseşti apă şi munte la un loc. Atracţia locului este castelul reginei Maria, reşedinţa de vară a soţiei regelui Ferdinand. Castelul modest este înconjurat de o grădină superbă care coboară până spre mare.

Citiţi mai multe în !

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite