Constanţa: Bolnavii au aşteptat ore în şir în faţa cabinetului de Ortopedie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De la primele ore ale dimineţii, pacienţii s-au aliniat în faţa cabinetului de Ortopedie
De la primele ore ale dimineţii, pacienţii s-au aliniat în faţa cabinetului de Ortopedie

Pentru că se fac reparaţii la ţevile de căldură din Policlinică, cadrele medicale au primit zile libere de la conducerea Spitalului Judeţean.

După ce ieri medicii Secţiei de Pediatrie au lipsit din cauza gerului care s-a instalat în cabinete, astăzi, cei de la Clinica de Ortopedie au întârziat să-şi facă simţită prezenţa. Absenţa cadrelor medicale a fost justificată de conducerea Spitalului Judeţean prin faptul că se efectuează lucrări de înlocuire a ţevilor de căldură.

„O parte dintre medici au fost învoiţi până la sfârşitul acestei săptămâni din cauza defecţiunilor de la ţevile de căldură. Pierderile avute erau de 2 miliarde şi jumătate pe lună, iar lucrările de reabilitare au devenit o prioritate“, a declarat dr. Dan Căpăţână, managerul Spitalului Judeţean.

Uite medicul, nu e medicul

Bolnavii, unii dintre ei veniţi şi din alte zone ale judeţului, s-au înghesuit preţ de mai multe ore în faţa cabinetului de Ortopedie, fără să ştie că niciun medic nu-şi va face apariţia.

„Suntem aici de la ora 7.30. Medicul trebuia să fie la ora 8.00 la program şi acum am aflat că o să vină abia la ora 11.00, iar cineva ne-a spus că n-o să mai vină deloc“, spune Traian Tudor (56 de ani), care a venit la cabinet împreună cu soţia sa.

„Am piciorul în gips, nu-mi este uşor să mă deplasez. Trebuiau să pună un anunţ undeva să ştim şi noi să nu mai venim degeaba până aici“, a declarat Mariana Tudor (55 de ani).

„Am venit de la Medgidia. Sunt aici de dimineaţă şi nu pot să plec până când nu sunt lămurit dacă mai vine sau nu medicul“, spune Victor Mititelu (51 de ani). Una dintre asistente a declarat că aşteaptă muncitorii care să monteze noile ţevi, Ortopedia fiind singura secţie care a mai rămas fără reparaţii.


Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite