Măsuri extreme. Preotul Nicolae Picu a fost caterisit, iar Biserica Sfântul Mina - închisă

Măsuri extreme. Preotul Nicolae Picu a fost caterisit, iar Biserica Sfântul Mina - închisă

Preotul Nicolae Picu nu va mai sluji în vreo biserică FOTO Asociaţia Sfântul Mina

Părintele Nicolae Picu de la Biserica Sfântul Mare Mucenic Mina a fost caterisit la începutul lunii martie de Consistoriul Eparhial (tribunalul bisericesc) al Arhiepiscopiei Tomisului, pentru că a trecut lăcaşul de cult în proprietatea asociaţiei sale. Ca reacţie, asociaţia a luat decizia să pună lacăt pe uşa bisericii din Parcul Tăbăcărie.

Biserica din Parcul Tăbăcărie din Constanţa a fost construită la iniţiativa părintelui Nicolae Picu, în anii `90. Preotul a pus atunci bazele unei societăţi filantropice numită Aşezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina.

La 31 iulie 1994, fostul arhiepiscop Lucian Tomitanul a pus piatra de temelie la biserica din Parcul Tăbăcărie. Slujbele religioase au fost oficiate aici, într-un cort militar, până când biserica a fost gata în 1997.

La 11 noiembrie 1997, când este sărbătorit Sfântul Mina, a fost oficiată prima Liturghie în noua biserică. Lăcaşul de cult nu a fost trecut însă în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române, ci a fost înscrisă în proprietatea Asociaţiei Sfântul Mina.

Arhiepiscopia Tomisului a declanşat o anchetă în toamna lui 2012 pentru lămurirea statutului bisericii.

„Asociaţia aparţine unui grup de credincioşi care s-au declarat autonomi faţă de Arhiepiscopia Tomisului. Conform Statului Bisericii Ortodoxe Române, o biserică, imediat după sfinţirea ei, trece în proprietatea şi în folosinţa unităţilor de cult din cadrul eparhiei, cu tot terenul şi clădirile afectate ei şi stă sub dispoziţiile prezentului statut, ţinându-se seama şi de actele de fundaţie“, precizează Biroul de presă al arhiepiscopiei.

În luna februarie, părintele Nicolae Picu a fost suspendat din funcţia de paroh şi a fost oprit de la slujire. El nu s-a prezentat la judecata tribunalului, care a stabilit că a încălcat legea BOR. Fiind găsit vinovat de înstrăinarea bunurilor Bisericii, preotul Picu a fost caterisit.

Singura lui salvare este Patriarhul Daniel care ar putea decide rejudecarea lui în tribunalul bisericesc mitropolitan, superior celui de la arhiepiscopie. 

Asociaţia Sfântul Mina a anunţat marţi, 12 martie, printr-un comunicat de presă, că biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Mina a fost închisă din această zi ca urmare a conflictului cu Arhiepiscopia Tomisului. Încuietorile au fost schimbate, astfel că în biserică nu mai pot intra nici ceilalţi preoţi. Pe uşă a fost postat un afiş prin care credincioşii sunt anunţaţi că în lăcaş nu vor mai fi oficiate niciun fel de slujbe, iar accesul este restricţionat.

Arhiepiscopia Tomisului a făcut plângere la Poliţie. „Nu este posibil ca o biserică să fie închisă după bunul plac al ctitorilor ei. Se împiedică astfel desfăşurarea slujbelor religioase“, au spus reprezentanţii instituţiei.

Preoţii de aici au găsit însă o soluţie: vor sluji în faţa bisericii.

Iată comunicatul trimis de Asociaţia Sfântul Mina:

Biserica Sfântul Mina din Constanţa a fost închisă

Iubiţi credincioşi, începând cu data de 12 martie 2013, Biserica Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanţa, Parcul Tăbăcăriei, va fi temporar închisă.

Regretăm această situaţie de fapt, apărută în urmă unei dispute  inter-instituţionale pe care o avem de mai mult timp cu Arhiepiscopia Tomisului.

Am luat decizia şi în urma discuţiilor cu duhovnicii noştri şi ne rugăm bunului Dumnezeu ca, pentru rugăciunile Sfântului Mina, să ajute în rezolvarea acestei probleme.

Cei care iubim Biserica Sfântul Mina cunoaştem menirea acestui lăcaş de cult - aşezământ de binefacere, în oraşul Constanţa şi dorim că aceasta să se păstreze.

Acest comunicat se doreşte a fi unul pentru credincioşii care frecventează Biserica Sfântul Mina din Constanţa.

Vă mulţumim pentru înţelegere!
 

Asociaţia „Aşezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina”

Preotul Nicolae Picu slujind la biserica fondată de el FOTO Asociaţia Sfântul Mina

Imagini din aceeasi galerie
  • Preotul Nicolae Picu slujind la biserica fondată de el FOTO Asociaţia Sfântul Mina
  • Părintele şi doi dintre copiii îngrijiţi la aşezământul social de pe lângă biserică FOTO Asociaţia Sfântul Mina
  • Copiii de la Aşezământul Sfântul Mina din Constanţa, împreună cu părintele Nicolae Picu FOTO Asociaţia Sfântul Mina
  • La aşezământul bisericii FOTO Asociaţia Sfântul Mina
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările