Companie condusă de un apropiat al lui Mazăre, acuzată de sindicate că practică munca forţată. Conducerea: „Suntem o firmă serioasă, nu am avut probleme“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Rig Service SA
FOTO: Rig Service SA

Printre altele, muncitorii îi acuză pe angajatori că, din cauza muncii forţate la care sunt supuşi, un coleg a murit. Patronatul neagă acuzaţiile şi pune totul pe seama liderului de sindicat.

Între membrii Sindicatului Independent al Platformelor Marine (SIPM) şi conducerea RIG Service SA, compania ce aparţine omului de afaceri Florin Cârstocea, există un conflict de muncă deschis. Printre altele, oamenii îi acuză pe angajatori că, din cauza muncii forţate la care sunt supuşi, un coleg a murit. Cârstocea neagă acuzaţiile şi se apară spunând că doar liderul sindical are o problemă cu conducerea.

Compania RIG Service SA, cu sediul în Constanţa, s-a înfiinţat în 2001, preluând de la Petromar - Petrom partea de mentenanţă, radio comunicaţiile, activitatea de catering pentru echipajele de pe platformele petroliere. RIG Service a preluat şi baza de reparaţii cu ateliere, magazii şi alte spaţii din dana 34 a Portului Constanţa. Firma aparţine omului de afaceri Florin Cârstocea, apropiat al lui Radu Mazăre.

În RIG Service există un conflict privind condiţiile de muncă şi privind semnarea contractului colectiv de muncă, iar conflictul ar fi fost amplificat, spun sindicaliştii, după moartea unui mecanic. Acesta şi-a pierdut viaţa în primele zile ale anului 2019 pe platforma RIG Service de la Midia. „Avea 51 de ani şi lucra de peste 30 de ani în domeniu. Noi am anunţat că munca forţată nu este în regulă. S-a lucrat la minus 15 grade. A murit de epuizare“, explică Nicolae Costel, lider al Sindicatului Independent al Platformelor Marine (SIPM), contactat de jurnaliştii „Adevărul“.

Conflictul de muncă nu a început însă cu decesul mecanicului. În luna august 2018, Contractul Colectiv de Muncă (CCM) al angajaţilor firmei ce aparţine lui Florin Cârstocea a ajuns la termen. Din acel moment, sindicatul ar fi trebuit să se aşeze la masa negocierilor cu patronatul. Încă din luna iunie, angajaţii au transmis conducerii RIG Service o listă de propuneri în vederea încheierii unui nou CCM. Pe această listă se regăseau încheierea contractelor de muncă pe perioadă nedeterminată, reactualizarea diurnei, acordarea anumitor sporuri pentru angajaţii cu vechime în muncă.

Totodată, SIPM reamintea patronatului o serie de probleme cu care angajaţii se confruntă în cadrul companiei. Printre acestea se numărau ponderea mare a contractelor de muncă pe perioadă determinată (o treime, spun sindicaliştii), ceea ce duce la „nesiguranţă şi factori de presiune“, şi munca forţată, care este interzisă prin lege.

Pentru a exemplifica această „muncă forţată“ la care susţin angajaţii că sunt supuşi, Nicolae Costel a prezentat jurnaliştilor „Adevărul“ modul în care conducerea i-ar obliga să vină la muncă în cazul unor revizii: „În perioada (…) este programată prima parte a reviziei generale la Terminalul Midia şi ca urmare întregul personal din tura liberă şi concediu de odihnă va fi mobilizat pentru participare“. În cazul neprezentării, muncitorii spun că ar fi convocaţi la Comisia de Disciplină pentru a fi sancţionaţi.

Acest lucru, afirmă membrii de sindicat, contravine articolului 4 din Codul Muncii şi articolului 191 din Contractul Colectiv de Muncă al celor de la RIG Service, valabil până în anul 2018, care spune că „orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub ameninţare ori pentru care persoana nu şi-a exprimat consimţământul în mod liber“ este interzisă.

Pe lângă aceste probleme, sindicaliştii amintesc şi alte teme pe care conducerea ar refuza să le discute: ore suplimentare neplătite, încălcarea repaosului săptămânal, nerespectarea timpului de odihnă în cadrul secţiei terminal Midia, discriminare salarială între angajaţii care ocupă aceeaşi funcţie. Reprezentanţii SIPM spun că volumul mare de muncă şi presiunea pe angajaţi este cauzată de reducerea schemei de personal: de la 800 de salariaţi în anul 2002, când au preluat afacerea de la Petromar, s-a ajuns la puţin peste 400.

Deoarece tentativele de dialog între părţi ar fi eşuat, sindicaliştii au transmis mai multe sesizări Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa, însă concluziile anchetelor inspectorilor ITM i-au determinat acum să se plângă la Inspecţia Muncii, forul superior.


            Florin Cârstocea, patronul Rig Service SA - FOTO: Arhiva ziarului Adevărul

Milionarul Florin Cârstocea

Proprietarul: „Suntem o firmă serioasă“

Florin Cârstocea, proprietarul companiei RIG Service SA, neagă acuzaţiile sindicaliştilor. Omul de afaceri spune că nu are nici un fel de problemă cu angajaţii: „Toţi au semnat contractele individuale de muncă, dar liderul de sindicat are o problemă cu conducerea. Acum două zile a plecat ITM-ul de la noi şi nu am avut nicio problemă. Suntem o firmă mare, suntem o firmă serioasă“.

În ceea ce priveşte decesul unui salariat în ianuarie 2019, Cârstocea spune că acesta a făcut infarct în timpul pauzei de masă. „Suntem în perioada negocierii Contractului Colectiv de Muncă şi se pune presiune pe noi. El (n.r. - liderul sindicatului) ne-a reclamat şi la ITM, care a venit în control de câteva ori. Nu am avut probleme niciodată. Nu supunem oamenii niciunei presiuni. Au fost patru controale ale ITM făcute la reclamaţiile sindicatului şi ne-au dat 1.000 de lei amendă, dar nu pentru ceea ce au reclamat ei“, a adăugat omul de afaceri.

ITM: „Vom da un răspuns“

Sindicaliştii acuză ITM Constanţa că în răspunsurile date ar fi „omis“ câteva aspecte.  „De exemplu, nu au spus nimic de sesizarea noastră cu privire la munca forţată. Cel mai grav lucru din legislaţia muncii este munca forţată, adică sclavia. Angajaţii au fost chemaţi de către conducere să semneze acte adiţionale la contractele individuale de muncă, pe fondul existenţei unui conflict de muncă între sindicate şi patronat, ceea ce nu este voie“, spune liderul sindicaliştilor, Nicolae Costel.

Directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), Eugen Bola, a declarat pentru „Adevărul“ că instituţia sa a fost sesizată de liderul de sindicat. „Am efectuat o serie de controale pentru a verifica dacă aspectele semnalate se confirmă pe teren. Urmează să le înaintăm un răspuns“.

În acelaşi răspuns, sindicaliştii urmează să primească şi punctul de vedere oficial al ITM legat de decesul colegului de muncă. „De fapt, ce se întâmplă acolo, la RIG Service SA: nu reuşesc cei de la sindicat să ajungă la un punct de vedere comun cu conducerea societăţii în ceea ce priveşte negocierea Contractului Colectiv de Muncă. Punctul nodal îl reprezintă drepturile salariale. Este o firmă cu un anume prestigiu“, mai spune Eugen Bola.

Rolul ITM în acest conflict este de mediere, spune directorul. Inspectorii care participă la şedinţele de conciliere între părţi trebuie să fie doar observatori, nu au voie să intervină în negociere. Cât despre acuzaţiile pe care sindicaliştii le aduc celor de la ITM, că verificările în teren nu s-ar desfăşura în mod obiectiv, Bola a dat asigurări că „în toate controalele pe care le efectuăm, inspectorii de muncă au o atitudine echilibrată, echidistantă şi nu am avut niciodată nici un fel de reclamaţii în legătură cu activitatea noastră privind anumite suspiciuni al vreunui interes.“

În prezent angajaţii RIG Service funcţionează tot pe vechiul contract colectiv de muncă, prelungit deocamdată, până vor ajunge la o înţelegere în ceea ce priveşte noul contract.


              Riviera Redidence - construcţia de pe plaja din Mamaia          FOTO: Călin Gavrilaş              

Imagine indisponibilă

Cine este Florin Cârstocea

Florin Cârstocea (58 de ani) este cunoscut prin investiţiile sale în domeniul turismului, energiei eoliene, imobiliar, al ambarcaţiunilor, dar şi al platformelor de foraj, al operării şi mentenanţei instalaţiilor de petrol şi gaze.

În anul 2010, la împlinirea vârstei de 50 de ani, Cărstocea şi-a sărbătorit ziua de naştere în clubul Bamboo din Mamaia, iar la eveniment a cântat trupa Smokie, unele surse spunând că petrecerea a costat 250.000 de euro. Printre invitaţi s-a numărat şi primarul de atunci al Constanţei, Radu Mazăre. Averea omului de afaceri era aproximată la peste 40 de milioane de euro.

În luna decembrie 2017, DNA a început urmărirea penală împotriva lui Radu Mazăre şi Decebal Făgădău pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu. Cei doi sunt acuzaţi că au emis ilegal autorizaţie de construire şi certificat de urbanism pentru un imobil ridicat de o firmă a omului de afaceri Florin Cârstocea pe plaja din Mamaia. „Riviera Residence” este prezentat de către proprietari ca fiind un proiect exclusivist, un imobil de şase etaje cu apartamente de lux, situat la câţiva metri de mare.

Conform ultimului bilanţ depus la ministerul Finanţelor, RIG Service SA a înregistrat în anul 2017 un profit de 5.525.282 de lei.

Pe aceeaşi temă:

Cine e beneficiarul construcţiei care a fost autorizată ilegal de primarul şi viceprimarul Constanţei pe plaja din Mamaia

Ambiţia unui milionar de Top Forbes: România găzduieşte, la Corbu, Campionatul Mondial de Pescuit la Crap!

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite