Comenzile lui Nicuşor Constantinescu pentru trustul său de presă: „Scrieţi despre mine, că altfel ne merităm toţi soarta! O să vedeţi când veţi fi arestaţi!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Constantinescu, în faţa DNA Constanţa Foto S.I.
Nicuşor Constantinescu, în faţa DNA Constanţa Foto S.I.

Rechizitoriul întocmit de procurorii DNA în cazul lui Nicuşor Constantinescu scoate la iveală felul în care preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa obţinea materiale de presă în apărarea sa.

Nicuşor Constantinescu era în legătură directă cu şefii din trustul Telegraf - TV Neptun pe care îi admonesta pentru că nu sunt destul de fermi în a-i susţine cauza. Supărat, îi ameninţa chiar că vor vedea ei pe pielea lor cum stau lucrurile atunci când vor fi la rândul lor arestaţi, pentru că din banii aceia de care este acuzat că i-a fraudat erau plătite salariile ziariştilor. „Vă luaţi salariile şi vă doare-n cur de tot ce se întâmplă. Dacă voi nu luptaţi pentru noi, înseamnă că ne merităm soarta, toţi!“, a fost concluzia lui Nicuşor Constantinescu, extrem de nemulţumit de combativitatea urmaşilor săi de la Telegraf. Trebuie precizat că ziariştii de la trustul de presă se confruntau deseori cu întârzieri mari la plata salariilor.

Iată pasaje din rechizitoriul DNA, în care interceptările au demonstrat autoritatea pe care „nea Nicu“ o avea asupra oamenilor săi.

„Din conţinutul interceptărilor telefonice rezultă că inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel exercita o influenţă covârşitoare asupra conducerii cotidianului Telegraf şi asupra televiziunii TV Neptun. Astfel, în perioada în care se afla în arest la domiciliu, inculpatul a luat legătura, fie direct, fie indirect, cu reprezentanţii celor două canale media cărora  le-a trasat politica editorială, comandând ample campanii de presă îndreptate în sprijinul poziţiei sale procesuale şi împotriva Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Este de menţionat, în acest context, că inculpatul avea o poziţie de totală şi necontestată autoritate asupra conducerii ziarului şi televiziunii cărora le-a dictat ce subiecte să abordeze şi cât de des să o facă, le-a livrat materiale, i-a ameninţat şi le-a reprosat atitudinea de pasivitate pe care, în opinia sa, o manifestaseră faţă de situaţia sa, după ce instanţa luase faţă de el măsura arestului la domiciliu.

La data de 12.03.2015, ora 11:45:50, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a apelat-o telefonic pe Monalisa Popa, directorul ziarului Telegraf, căreia i-a imputat lipsa de susţinere şi implicare a cotidianului în sprijinirea poziţiei sale:

„CND: Băi Mona ce se întâmplă la voi acolo, mă ? Eu… M-aţi dat luni un material, 2 pagini mari cu ce mi s-a întâmplat mie şi mai departe nu mai scrie nimeni nimica, mă, mânca-ţi-aş, zici că… totul e ok! Scriu doar ăştia care mănâncă căcat de mine şi de Sorin şi de Mazăre! Nu se poate! Chiar aşa, trebuie să vă spun, eu nu pot să fac conferinţă de presă, dar când l-a reţinut pe Strutinsky şi l-a arestat, am făcut o conferinţă de presă publică!  

PM:  Da, da, da...

CND: Care ar trebui reluată  în permanenţă ca şi temă, da?! Pe urmă aţi fost controlaţi voi, Telegraf Advertising, toate firmele astea, de către DNA ! Pe urmă a apărut în dosarul meu acest lucru da? Şi la TV Neptun, Soti, şi la Telegraf, că eu aş fi făcut! Voi nu scrieţi nimic din chestiile astea? Că sunt docu… Scriu ăştia din rechizitoriu din Ziua de Constanţa şi din alte publicaţii pro acestui... sistem care ne urăşte şi voi nu faceţi?! Ce aţi dat? Eu stau acasă şi citesc în fiecare zi! Aţi dat luni o pagină jumate şi atât! Şi în rest, aţi dat interviuri cu dl. vicepreşedinte Dragomir, care ... ce şmecher este el, că parcă el nu a votat alături cu mine consiliile… şi hotărârile de consiliu pe care sunt  acuzat! El nu poate fi întrebat: „Băi, dar tu ai votat ilegal programele de sport pentru volei, pentru handbal, rugby? Ai votat penal, ca Constantinescu? Matale, domnu’ cutare, ai votat penal hotărârea cutare? Nu eşti la fel de vinovat, dacă e să fie cineva vinovat, ca  şi preşedintele, tu, vicepreşedinte, şi ceilalţi consilieri judeţeni?

PM: Am înţeles...

CND: Nu-i normal să puneţi aceste probleme?!!! Trebuie să vă sun eu, ca să vi le spun?

PM: Am înţeles, am înţeles.

CND:Mă, ţi-am mai spus de câteva ori şi nici nu mai te sun, mă, şi nici nu mai dau nicio relaţie! Eu nu vă spun vouă ce aveţi de spus, dar dacă eu sunt acuzat, că pe bază de licitaţie publică v-am plătit bani vouă, la TV Neptun şi la alte… şi voi nu scrieţi nimica, înseamnă că ne merităm soarta, mă ! Toţi!!!

PM: Am înţeles, o să dăm...

CND: Astăzi sunt… Astăzi, astăzi, când vorbim, este joi, da ? 12 martie, sunt din 19 februarie arestat !!!  Trebuia scris în fiecare zi, a 11-a zi, a 15-a zi, ce se întâmplă cu proiectul ăla, ce se întâmplă cu minciunile alea? Ce, dau  ieri Evenimentul Zilei, tu nu vezi ce scriu ? Din rechizitoriul meu ? Că am vorbit  eu cu avocatul lu… Mocanu, adică eu nu am voie să vorbesc cu avocatul Mocanu, care e şi avocatul meu, să-l întreb: „Mă, cine l-a judecat pe prietenul meu Strutinsky Sorin al meu, care e de 30 de ani, aşa cum am spus în conferinţa de presă?!”

PM: Nu e niciun secret...

CND: E vreun secret??? Da …? Nu scrie pe magistraţi.ro cine sunt  judecătorii, ce studii au absolvit ??? Este vreun serviciu  paralel, cum spune DNA şi această jigodie împuţită de Andrei, de aici??? Da’ voi… nu vă interesează şi voi nu luptaţi pentru noi mă, staţi liniştiţi, vă luaţi salariul bine mersi, înţelegi? Şi vă doare în cur de tot ce se întâmplă! Înţelegi??? Până în ziua în care o să vă ia şi pe voi să vă aresteze, să vedeţi cum este, înţelegi?

PM: Ştii că nu e aşa...

CND: Cum să nu ştiu, deci nu există nicio strategie, nimic, da ??? Eu sunt acasă sunt arestat, nu mi-e interzis să vină presa la mine, dar nu eşti în stare, nici tu nici nimeni dincolo la televiziune, nimeni, daţi … aşa, ştiri care vin, cum vrea unul sau altul!

PM: Am înţeles, o să...

CND: Ai înţeles pe dracu’, nu ai înţeles nimic, mă!!!

PM: Ei...(vol.57, filele 28-30).

Din tonul discuţiei se desprinde dominarea clară exercitată de inculpat asupra directorului cotidianului Telegraf ale cărei singure replici sunt în general  „da” sau „am înţeles”.

Urmare a acestor discuţii, reprezentanţii cotidianului Telegraf s-au conformat solicitărilor inculpatului Constantinescu Nicuşor Daniel şi au declanşat o campanie, constând în publicarea a câte unui articol pe zi, în susţinerea poziţiei acestuia şi în încercarea de a proba netemeinicia acuzaţiilor formulate împotriva lui.

Astfel, din data 13.03.2015 şi până la data de 04.04.2015, cu excepţia duminicilor când ziarul nu apare, cotidianul Telegraf a publicat zilnic câte un articol în sprijinul nevinovăţiei inculpatului, împrejurare care confirmă existenţa unei influenţe deosebite a inculpatului asupra ziarului a cărui politică editorială o controlează în mod direct şi nemijlocit.

În mod similar, la data de 13.03.2015, ora 12:36:50, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a purtat o discuţie cu martorul Diceanu Gabriel Constantin, în cadrul căreia cel dintâi i-a reproşat secundului insuficienta expunere mediatică a apărării sale:

”CND – Da ? Nici… nimeni de la presă… nimeni nu face o… prezentare a apărării mele, da ? Graduală ! Pe problema aia, pe problema… nimeni, nu zice nimic ! Absolut nimic ! Şi eu ce să fac, că te-ai îmbolnăvit tu ? Fac şi pe… n-am voie să fac anumite chestii, după cum ştii !

DGC – Eu am văzut… ştiu, păi da ? păi i-am spus lui Victor, da eu am văzut astea date-n presă, cel puţin în presa locală !

CND – Băi, Gabi, hai, mă ! (Înjurătură obscenă) Facem mişto unul de altul sau ce facem ?

DGC – Nu…

CND – N-ai văzut nimica, mă !!! Au scris unii în ziar, o pagină jumate şi atât !!! Ai văzut o… (cuvânt obscen). Şi-ai mai văzut o emisiune de un sfert de oră în care a vorbit VICTOR RADU, de 2 lei ! Aia ai văzut tu !

DGC – Şi ştiri…

CND – Ce-am văzut şi eu ! da ? Atât !!! Nu-i normal să fie o campanie zilnică, mă, băiatule ??? Ţi-am explicat româneşte !

G – Da, dom’le, am înţeles, o să se facă !
.....................................................................................................................................

CND – Ia de la Carmen Banioti – Banioti, toate documentele din dosar, ce-am depus noi, da ?

G – Da, da.

CND – Şi… vis-a-vis de… de minciunile astea cu încălcarea controlului judiciar, de care ţi-am spus, şi vis-a-vis de toate hotărârile de consiliu, inclusiv punctul de vedere al prefectului, care ne-a scris şi ai copie după asta, că sunt legale hotărârile şi dispoziţia nr. 7, pentru care sunt acuzat că… cutare ! daţi-le, că presa nu are, mă, băiatule, mă !!! Nu are ce spun eu ! Am vorbit cu CIUTACU, mi-a zis „domn’ Constantinescu, eu nu ştiu ce să… eu ce văd, ce văd scrie-n presă, dacă mie nu-mi dă nimeni, eu ce să fac ? Nu trebuie să mă conving şi eu de o realitate, acuzaţiile care se fac, apărarea dumneavoastră, ce-aţi depus la dosar, ce-a spus prefectul, sunt valabile, nu-s valabile…” Şi normal !

G – Da.

CND – Eu nu ştiu, că eu nu am… fiind acasă, eu nu am… o… hârtiile care s-au depus la dosar vis-a-vis de… dosarul ăsta cu arestarea ! Ultima. Alea sunt la Carmen Banioti, care trebuia matale să le iei să le dai la presă ! Da !

G – Am înţeles.

CND – Da…

G – Bine, bine.

CND – Şi să coordonezi zilnic treaba asta, da?” Şi în ceea ce priveşte această conversaţie se remarcă aceeaşi atitudine de autoritate a inculpatului şi poziţia net superioară a acestuia faţă de interlocutorul său căruia îi dă ordine directe, îi adresează reproşuri, folosind uneori un limbaj licenţios.

Inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a mai purtat o discuţie la data de 13.03.2015, ora 17:59:0, cu un bărbat necunoscut, notat în redare cu X:

„X – Da.

CND – Ai primit alea ?

X – Am primit, acuma îi dădeam şi lu’… VICTOR RADU.

CND – Aşa, dă-i exact cum ţi-am dat eu scris, că e punctual făcut !

X – Da. Da, le transmit şi colegilor…

CND – Citeşte ca să înţelegi şi tu, dă-i şi lui VICTOR RADU că ştie subiectul, pentru că a fost la NEW YORK şi-l ajut cu treaba asta, da ?

X – Da ! Da, da, da, normal !

CND – Şi dă-i şi interviul, tot, brut, să facă ce vor şi ei, nu numa’… nu dai numai o ştire de 2 minute ! Dă tot… ce ţi-am dat interviul !

X – Acuma-l trimit pe tot la Constanţa, VICTOR RADU mi se pare că s-a apucat de… s-a apucat deja de scris.

CND – Bine. Să trăieşti.

X – Că noi am fost pe acolo. Bine, la revedere.

CND – Pa.”    

Persoana identificată cu numele Victor Radu este reporter în departamentul Social Politic al Televiziunii TV Neptun, deţinută de SC Soti Cable Neptun SRL iar în legătura cu discuţia redată mai sus, se remarcă împrejurarea că inculpatul are puterea de a solicita ca televiziunea amintită să difuzeze materiale scrise de el, întocmai cum fuseseră întocmite, interlocutorul său conformându-se fără proteste sau obiecţiuni     

Astfel cum am arătat anterior, aceste convorbiri telefonice, coroborate cu veritabila campania de presă pornită de cotidianul Telegraf şi Televiziunea TV Neptun, în susţinerea nevinovăţiei inculpatului Constantinescu Nicuşor Daniel, la cererea acestuia, demonstrează fără dubiu influenţa pe care acesta o exercita asupra trustului de presă, pe care de altfel îl finanţa din fonduri publice, precum şi autoritatea şi prestigiul de care el se bucura în faţa conducătorilor ziarului şi televiziunii a căror politică editorială o coordona în mod direct şi nemijlocit.

Motivul pentru care inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel se bucura de asemenea puteri este strâns legat de infracţiunile de conflict de interese investigate în prezenta cauză – calitatea inculpatului de fondator al ziarului şi postului de televiziune, relaţiile comerciale şi de prietenie cu Strutinsky Sorin Gabriel şi importantele sume din fonduri publice de care mijloacele media au beneficiat de-a lungul timpului ca urmare a contractelor acordate de inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel“.

Vă mai recomandăm

Nicuşor Constantinescu nu-şi mai poate exercita funcţia de preşedinte al CJ. El poate fi judecat sub control judiciar în dosarul Centrului Militar

Baronul Nicuşor, atac la siguranţa naţională: a tăiat toţi banii CJ Constanţa pentru Centrul Militar Zonal. Miza: o clădire şi un teren din centrul oraşului

Nicuşor Constantinescu, trimis în judecată de DNA într-un nou dosar. Alături de el este acuzat Cristian Zgabercea, producătorul general TVR

Radu Mazăre: „Cristian Zgabercea i-a schimbat plosca şi pamperşii lui Nicuşor Constantinescu“

Nicuşor Constantinescu, în picaj. Are un nou dosar DNA, pentru elicopterul prăbuşit în lacul Siutghiol

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite