Miercuri, ziua dezbaterii pe tema gazelor de şist, la Cobadin. Sesiunea este organizată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O dezbatere publică pe tema gazelor de şist în regiunea Dobrogea are loc miercuri, 22 ianuarie, la ora 14, la căminul cultural din Cobadin. Sesiunea de informare este organizată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM).

Discuţiile pe tema explorării şi exploatării gazelor de şist preconizate de compania Chevron în Dobrogea vor fi moderate de prof. univ. Corneliu Dinu şi se vor axa pe subiecte precum: Resurse convenţionale versus resurse neconvenţionale; Procesele de explorare, dezvoltare şi exploatare; Tehnica fracturării hidraulice; Implicaţiile pentru mediu şi comunitate; Situaţia actuală din România (perimetrele vizate, legislaţie).

În martie 2012, Guvernul României a aprobat cele trei acorduri petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrele  EX-17 Costineşti, EX-18 Vama Veche, EX-19 Adamclisi, semnate cu firma Chevron România Exploration and Production SRL. Cele trei acorduri petroliere se află în faza iniţială de explorare.

„Scopul imediat al acordurilor petroliere îl reprezintă executarea unor lucrări de explorare prin care care să se stabilească potenţialul în hidrocarburi. Aceste lucrări de explorare se vor desfăşura pe o perioadă de 4 ani şi cuprind operaţiuni de prospecţiuni seismice şi forajul unor sonde de explorare, prin metodele tradiţionale ale industriei de petrol, care se aplică în România de zeci de ani“, declară ANRM.

Organizatorii au stabilit reguli pentru participanţii la dezbatere. Cei interesaţi pot lua parte prin: transmiterea unui punct de vedere în scris, transmiterea unui punct de vedere în scris şi susţinerea acestuia în cadrul dezbaterii, prezenţă în sală. Modul de participare şi datele de contact vor fi transmise organizatorilor prin intermediul formularului de înscriere care poate fi descărcat din secţiunea Forum/Dezbatere online al site-ului www.infogazedesist.eu. Tot aici se găseşte şi regulamentul de participare.

Profesorul Corneliu Dinu predă la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geologie şi Geofizică, Catedra de Geologie şi Paleontologie, unde a deţinut funcţia de decan timp de 14 ani. Specialistul a ajutat la elaborarea conţinutului acestei platforme on-line şi va modera discuţiile de pe forum răspunzând la toate întrebările venite.

„Profesorul Corneliu Dinu are o experienţă vastă în geologie structurală, tectonică, analiza bazinelor de sedimentare, geologie marină, dinamica bazinelor de sedimentare, stiluri structurale în explorarea petrolului, prospecţiuni geologice pentru hidrocarburi şi sare, explorare, dezvoltare şi exploatarea hidrocarburilor. A elaborat un volum mare de activităţi ştiinţifice: proiecte de cercetare în cadrul unor programe naţionale şi internaţionale, teme de cercetare şi studii de caz cu institute, companii şi întreprinderi de profil din industrie.

Profesorul Dinu a coordonat 20 proiecte internaţionale şi 23 proiecte naţionale în programe de cercetare majoră. A scris cărţi, note de curs, lucrări ştiinţifice publicate în reviste internaţionale şi naţionale, rapoarte de specialitate: 4 cărţi de specialitate, 92 de lucrări ştiinţifice (6 lucrări în volume de cărţi internaţionale, 23 în reviste ISI şi 63 în reviste naţionale şi internaţionale)“, îl prezintă organizatorii de la ANRM.

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a mai organizat o sesiune publică de informare luni, 20 ianuarie, la Vaslui. Dezbaterea fusese programată iniţial la Bârlad – Băceşti, la 15 ianuarie, dar interesul crescut a determinat alegerea unui spaţiu mai mare şi prelungirea perioadei de înscriere la discuţii. Până la 22 ianuarie se pot purta discuţii libere pe forumul platformei www.infogazedesist.eu. Secţiunea este moderată de profesorul Corneliu Dinu.

Vă mai recomandăm

Gazele de şist şi resursele din România. Dobrogea, pe lista exploatărilor. În vizor: Adamclisi, Costineşti şi Vama Veche

Chevron a început prospecţiunile pentru gaze de şist la Constanţa

EXCLUSIV Ce lucrări pregăteşte Chevron în sudul Dobrogei. Explicaţiile specialiştilor angajaţi de americani

INTERVIU VIDEO Thomas Holst, managerul Chevron România: „Suspendăm explorarea gazelor de şist, dar ne vom întoarce la Pungeşti“

VIDEO Colind protestatar la Constanţa. „An Nou cu liberare de hoţie şi trădare!“

Sediul Chevron, colindat de protestatari

Marşurile de protest anti exploatare se reiau la Constanţa

VIDEO Proteste la Mangalia la adresa explorării gazelor de şist

„Victor Ponta“ şi anchetatorul său, amendaţi la Constanţa

Artist din Mangalia, ridicat de jandarmi la protestele din faţa Guvernului. La Constanţa, colindul protestatar a răsunat în intersecţiile oraşului

 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite