Cine este Nicuşor Constantinescu, cel mai puternic om din judeţul  Constanţa

Cine este Nicuşor Constantinescu, cel mai puternic om din judeţul  Constanţa

Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa FOTO S.I.

Nicuşor Constantinescu este un privilegiat al soartei. Fiu de director comunist, devenit patron şi apoi politician, Constantinescu a reuşit să devină cel mai puternic om din judeţul Constanţa, echivalentul prim-secretarului de partid de altădată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nicuşor Constantinescu este născut la 29 octombrie 1966, la Ploieşti. Înainte de Revoluţie, tatăl său, Marin, a fost director al ICS Alimentara Ploieşti, apoi director adjunct al Direcţiei Comerciale Prahova. Nicuşor Constantinescu a absolvit Institutul de Marină Civilă Constanţa, acolo unde s-a împrietenit cu Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky, cu care avea să întemeieze imperiul Conpress Holding.

La începutul anilor `90 au înfiinţat un ziar săptămânal, Contrast, ce a stat la baza întregii lor construcţii media. Au intrat în afaceri cu distribuţia de presă, pe care au acaparat-o. S-au extins în turism, cumpărând hotelul Flora din Mamaia şi ocupând fără autorizaţie suprafaţa de plajă aferentă, pe care au botezat-o Copacabana.

În anul 2000, Mazăre & Constantinescu erau încolţiţi de Garda Financiară şi de primărie, fiind pe muchie de cuţit cu biznisurile. Aşa s-au hotărât să intre în politică, ca ultimă soluţie pentru a-şi salva holdingul de la faliment. În lipsa unei alternative viabile, lumea i-a votat. A fost începutul unei dominaţii care pare că nu se mai sfârşeşte. Politica populistă, de ajutorare a nevoiaşilor, le asigură voturile, orice ar face.

Ca independent, Nicuşor Constantinescu a obţinut un mandat de consilier local în 2000, iar în 2004 a devenit consilier judeţean, fiind votat apoi preşedinte de Consiliu Judeţean. În noaptea de Sfântul Dumitru a anului 2006, Nicuşor Constantinescu a adormit buştean la volanul Jeep-ului său, într-o intersecţie din centrul Constanţei. Nu a putut fi trezit cu niciun chip, astfel că oamenii lui au spart geamul din stânga spate şi au intrat în maşină. Tulburat şi confuz, preşedintele CJC a fost dus acasă. „Se resimte“, l-au scuzat ai lui, dând vina pe starea lui de sănătate şi pe temperamentul lui coleric.

Agentul de circulaţie care a uitat să-l testeze alcoolscopic a suflat în fiolă, în locul lui, pentru că preşedintele CJC nu a mai putut fi deranjat acasă. Pe poliţistul Gheorghe Moldoveanu asta l-a costat serviciul, iar în Poliţia Rutieră a plouat cu amenzi şi retrogradări, pentru că şeful IPJ Constanţa era la acea vreme Victor Popescu, un adversar al grupării Mazăre.

Nimeni nu a reuşit să le calce teritoriul, deşi încercări au mai fost şi din partea procurorilor, şi din partea Curţii de Conturi. Abia anul 2014 i-a adus lui Constantinescu DNA-ul pe cap, fiind nevoie de ajutor de la structura centrală de la Bucureşti pentru a susţine cercetarea procurorilor de la Constanţa.

La 15 ianuarie, Nicuşor Constantinescu a fost săltat de anchetatori din parcarea CJC şi dus la audieri, la DNA Constanţa. El a intrat sub control judiciar pentru şase infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice. Constantinescu este acuzat de DNA că a produs un prejudiciu de peste 5 milioane euro prin efectuarea unor plăţi nelegale către instituţii şi că a refuzat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa.

În dimineaţa zilei de miercuri, 19 martie, Constantinescu s-a trezit din nou cu DNA Bucureşti pe cap, descinderea fiind făcută direct la el acasă, concomitent cu cea de la CJC şi de la Regia de Drumuri şi Poduri. Şeful regiei, Adrian Gâmbuţeanu, a fost reţinut, odată cu Nicuşor Constantinescu.

Preşedintelui CJC i s-au adăugat 24 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice şi persoanelor. Lui i se impută blocarea controalelor Curţii de Conturi la Regia de Drumuri, precum şi refuzul emiterii unor certificate de urbanism pentru centrale eoliene către două firme, care aveau şi hotărâre judecatorească. Prejudiciul acestora a fost aproximat la 30.000.000 euro.

Nicuşor Constantinescu are un frate, Adrian, este căsătorit cu Codruţa şi are doi copii: Smaranda (19 ani) şi Ştefan (7 ani).

Constantinescu a fost reţinut miercuri, 19 martie, pentru 24 de ore, de procurorii DNA Bucureşti, care au descins cu „mascaţii” de la primele ore ale zile, la vila baronului PSD de la malul mării.

Dus în Capitală, la Parchet, pentru audieri, procurorii au emis pe numele său o ordonanţă de reţinere, în care sunt menţionate 24 de capete de acuzare şi un prejudiciu de peste 30 de milioane de euro. A doua zi, Tribunalul Bucureşti l-a eliberat pe Constantinescu, luând măsura controlului judiciar.

Vă mai recomandăm

VIDEO Magnatul George Pădure, păţit cu Nicuşor Constantinescu: „Deocamdată avem alte proiecte. La Constanţa, cine ştie!?“

45.000 euro - „Atenţia“ pentru o eoliană în „Republica Nicuşor Constantinescu“

Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a fost eliberat

EXCLUSIV Denunţătorul lui Nicuşor, Marian Turbatu: „Am câştigat 30 procese în instanţă şi Constantinescu nu le-a pus în aplicare“

Baronul PSD Nicuşor Constantinescu, reţinut 24 de ore pentru 24 de acuzaţii

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: