Chirurgul Beuran, criticat cu duritate de un medic renumit: „Vreau să ajung măcar la bătrâneţe să merg la spital, şi nu la un anumit doctor. Cer prea mult?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medici cunoscuţi îl acuză pe chirurgul Mircea Beuran, demis recent de la şefia Secţiei de Chirurgie a Spitalului Floreasca, de faptul că n-a făcut nimic să schimbe sistemul de Sănătate, un „sistem feroce care ne mănâncă pe toţi“.

Dr. Laurenţiu Beluşică, chirurg generalist cu competenţe în chirurgie laparoscopică, hepatică şi în ecografie generală, a postat pe Facebook un mesaj adresat lui Mircea Beuran.

Medicul Beluşică, chirurg la Centrul de Diagnostic şi Tratament "Dr. Victor Babeş" din Bucureşti şi candidat în 2016 la şefia UMF Bucureşti, îi cere colegului de la Spitalul Floreasca „să se privească în oglindă“. Totodată, îl acuză de faptul că, deşi a deţinut funţii importante care i-ar fi permis să schimbe sistemul de sănătate, nu a făcut nimic.

Iată mesajul postat de renumitul medic pe contul personal de Facebook:

Şi dr. Constantin Cucu, medic primar endocrinologie la Institutul Parhon din Bucureşti şi asistent universitar UMF „Carol Davila”, a postat pe Facebook un mesaj de desolidarizare faţă de cei care iau partea lui Mircea Beuran:

„JE NE SUIS PAS BEURAN

Ce este trist în tot scandalul Beuran este tendinţa publicului de a considera că toţi medicii suntem ca el.

Că toţi nenorocim pacienţi, minţim despre asta şi ne doare în cur de bolnavi, vrând doar să ne fie nouă bine“
 

Iată, mai jos, mesajul medicului Constantin Cucu:

CONTEXT:
 

O femeie de 66 ani, cu diagnostic de cancer pancreatic, a fost operată în 22 decembrie 2019 la Spitalul Floreasca, ca urmare a unei hemoragii. Ea a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corpului, primele informaţii indicând că focul a fost provocat de folosirea unui bisturiu electric, în condiţiile în care pentru dezinfectarea tegumentelor fusese folosit un biocid pe bază de alcool. La 29 decembrie, femeia a decedat.
 

Victor Costache, ministrul Sănătăţii, a anunţat că pacienta în vârstă de 66 de ani a fost subdiagnosticată greşit în ceea ce priveşte alergia la iod, aceasta fiind o primă mare greşeală a echipei medicale.

Iniţial, medicul Mircea Beuran a anunţat această alergie la iod, alergie care a determinat decizia de utilizare a altui biocid decât a celor obişnuite, respectiv a unuia inflamabil despre care experţii spun că este conceput să fie folosit numai pentru dezinfecţia chirurgicală a mâinilor echipei operatorii şi nu pentru dezinfecţia pacienţilor. „S-a ignorat o procedură care este adoptată la scară largă la  nivel naţional şi din 2016 la Spitalul Floreasca, procedura de dezinfecţie a tegumentelor în care se foloseşte în primă instanţă betadina şi în cazul pacienţilor alergici la iod se foloseşte gluconatul de  clorhexidină. Apoi, s-a diagnosticat greşit această alergie la iod, nu există niciun element care să indice alergia la iod a pacientei şi practic în ambele intervenţii chirurgicale a fost folosită această substanţă pe bază de etanol, cu un conţinut de etanol de 89 la sută, cu un risc combustional major. În acest context de risc concluzionat major şi de biocid utilizat greşit, se foloseşte bisturiu electric şi astfel ajungem la acest eveniment deosebit de grav”, a mai spus Victor Costache.

Nu au intervenit medicii de gardă

O altă neregulă gravă a fost aceea că niciun medic din echipa operatorie nu se afla de gardă în momentul intervenţiei chirurgicale. „Niciunul dintre medicii aflaţi în echipa operatorie nu se afla în serviciul de gardă. Deci avem o pacientă care a sângerat şi care s-a deteriorat pe parcursul nopţii, s-a intervenit la 9 dimineaţa, iar în echipa operatorie s-a preferat să se intervină cu un medic rezident, apoi cu un medic specialist veniţi de acasă, în loc să intervină echipa de medici primari care erau de gardă în spital. În protocolul operator acest accident combustional apare într-o anexă şi ne întrebăm de ce acest accident deosebit de grav nu a fost menţionat de la început. Rezidenţii, atunci când intervin, trebuie să fie sub stricta supraveghere a îndrumătorului, ceea ce nu s-a întâmplat în acest caz”, a spus Costache.

Acesta a mai dezvăluit că medicul rezident a folosit o cantitate de cel puţin patru ori mai mare de biocid pe bază de alcool, împreună cu un bisturiu electric. „Acolo e specificat foarte clar cine efectuează aseptizarea câmpului cu o cantitate de maximum 50 de mililitri, dată în trei etape şi, atenţie, trebuie să fie foarte atenţi la alergiile la iod. După imaginile video la care am avut un miniacces acolo a fost vorba despre o cantitate enorm de mare, în jur de 200 de mililitri, pe puţin, care s-a folosit. Într-o singură etapă! S-a dat puţin pe corp după care s-a luat o tăviţă şi s-a dat toată cantitatea, care s-a dus de jur împrejur. Asistenta n-avea voie să facă (a fost - n.red.), singurul medic care era în momentul ăla în sală”, a explicat oficialul care a adăugat că medicul Mircea Beuran folosea frecvent substanţa puternic inflamabilă care a fost utilizată şi în cazul pacientei arse.

În replică, Mircea Beuran a declarat că a primit o decizie care nu este motivată, nu a văzut niciun raport al cercetării administrative, iar acuzaţiile care i se aduc sunt generale, fiind doar o înşiruire de articole care nu ar fi fost îndeplinite. Concluzia generală a anchetelor făcute de conducerea spitalului şi de către Ministerul Sănătăţii este că incidentul a fost provocat de erori umane, comise de echipa operatorie. 

Un al doilea pacient ars în sala de operaţie

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat că investighează un al doilea caz de pacient ars în sala de operaţie la Spitalul Floreasca. Pacientul respectiv este în viaţă, iar incidentul s-ar fi petrecut vara trecută. Ministrul Sănătăţii face apel ca, în cazul în care mai există pacienţi care au suferit astfel de arsuri, să le semnaleze. „Orice instrument chirurgical sau biocid folosit off-label în sala de operaţie poate da naştere la tragedii“, a subliniat ministrul Sănătăţii. Victor Costache nu a făcut alte precizări în acest caz, el confirmând însă că incidentul este în atenţia Ministerului Sănătăţii, care face verificări.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite