Centralul din Medgidia - un stadion dat uitării

Arena cu o capacitate de aproximativ 30.000 de locuri, unde odinioară juca Naţionala, mai găzduieşte astăzi doar meciuri de Liga a III-a.

Ştiri pe aceeaşi temă

Arena construită în 1978 a fost lăsată de izbelişte. Locuri pe scaune sunt doar la tribuna oficială, restul fiind asigurate de gradenele din lemn deteriorate. În apropierea stadionului zac, de multă vreme, scaunele vechiului stadion naţional „Lia Manoliu”. Porţiuni din tribună se surpă, grupurile sanitare au nevoie de reparaţii, tabela electronică a fost vandalizată. Spectatorii nu mai fac demult valuri pe stadionul din Medgidia. Ele au fost înlocuite de „valurile“ care se formează pe unele porţiuni ale tribunelor din cauza pământului care se surpă sub ele.

Capacitatea arenei din Medgidia o situează pe aceasta alături de stadioanele Dan Păltinişanu, din Timişoara, care are 40.000 de locuri, şi Ghencea, din Bucureşti, cu o capacitate de aproximativ 27.000.

Istoria unei mari iubiri

Stadionul este situat în partea de est a localităţii, în imediata apropiere a canalului Dunăre-Marea Neagră, pe una din colinele oraşului.

Istoria stadionului e legată de trecutul fotbalistic al Medgidiei. Mircea Pintilie, primar al oraşului în perioada 1991-2004, îşi aminteşte cu nostalgie de vremea când întâlnirile între cele două echipe de fotbal locale, Cimentul şi IMUM, erau adevărate sărbători în Medgidia. Era nevoie de un stadion unde cele două echipe să se poată confrunta. „Prim-secretarul oraşului de la acea vreme, Iftimie Ilisei, a avut iniţiativa construirii acestui gigant sportiv”, mărturiseşte Ion Sariu, administratorul complexului de la construire până în 2004. (A contribuit şi Flavius Enache)

65 de locuri la lojă
 
Tot în acea perioadă începuseră lucrările la Canalul Dunăre - Marea Neagră, iar materialele de construcţii erau suficiente. „Iniţial, a fost construită suprafaţa de joc, două tribune şi două peluze goale. Complexul nu însemna decât hotelul pentru sportivi cu un singur nivel. Când tot ce v-am spus era realizat deja, Ilisei s-a gândit cum ar fi un stadion cu locuri la peluze. Iar la hotel, hai să mai facem un nivel!“, relatează Mircea Pintilie. Şi aşa a ieşit un hotel cu 54 de camere, dotat cu săli pentru jucători, pentru arbitri, pentru masaj şi saună. Stadionul a ajuns la o capacitate de 32.860 de locuri.

Primul etaj al hotelului oferă posibilitatea accesului la tribuna oficială, unde sunt amenajate 65 de locuri la lojă. Inaugurat la 22 octombrie 1978, proiectul reprezenta ambiţia edililor de atunci de a avea o arenă capabilă să găzduiască şi meciuri internaţionale.

Faima stadionului s-a răspândit în toată ţara. La un moment dat, modelul stadionului se dorea a fi copiat. „În perioada imediat următoare finalizării lucrărilor la complex am primit o delegaţie de arhitecţi, proiectanţi şi constructori de la Scorniceşti veniţi cu dorinţa de a se inspira şi documenta în vederea construirii unui stadion identic. Concluzia delegaţiei a fost că mai uşoară ar fi fost mutarea complexului decât construirea altuia identic”, îşi aminteşte fostul administrator Ion Sariu.

Alături de stadion, complexul cuprinde un hotel sportiv, o sală de sport multifuncţională renovată în 2004, un bazin olimpic, şi un patinoar. Ultimele două nu mai sunt însă funcţionabile de ani buni.

Meciuri istorice

Stadionul a găzduit primul meci în 1980, iar pentru localnici cel mai important joc a fost cel din 1999, când în oraş a venit Rapidul lui Mircea Lucescu, campioana României de atunci.

„A fost un meci pe care l-am pierdut cu 0-1, dar stadionul a fost plin. Vorbim aici despre 30.000 de oameni, în condiţiile în care Medgidia avea o populaţie de 50.000 de oameni“, îşi aminteşte Mircea Pintilie.

Din păcate, în timp, ceea ce ar fi putut fi un stadion care să găzduiască confruntări între echipe naţionale a rămas la mila bugetului local. Pentru a nu fi acuzate de dezinteres, în momentul în care a fost dezembrat Stadionul Naţional din complexul „Lia Manoliu“, autorităţile locale din Medgidia au făcut demersurile necesare pentru a obţine o parte din scaunele de acolo. Astfel, au primit de la Bucureşti aproape 15.000 de scaune din plastic, o mare parte dintre ele fiind deja deteriorate. Din păcate, scaunele nu au fost montate în tribunele stadionului.

Cine a fost Iftimie Ilisei

Iftimie Ilisei s-a aflat în fruntea Medgidiei între anii 1969 şi 1980. El a reuşit să transforme oraşul într-o aşezare prosperă. Una dintre cele mai importante realizări ale sale este complexul sportiv. În timpul unei reuniri de familie, în perioada când Ilisei era primar, le mărturiseşte apropiaţilor planurile sale legate de stadion. „Ne-a spus că vrea să facă o nocturnă şi o platformă subterană prin care jucătorii să iasă de la vestiare direct pe la mijlocul terenului”, povestesc Aura Serghie, nepoată, împreună cu cu fiul ei Alexandru. 

În 2004, în primul an de mandat ca primar al lui Dumitru Moinescu, Iftimie Ilisei a fost declarat, postmortem, cetăţean de onoare al Medgidiei. Tot din acel an Complexul Sportiv îi poartă numele.

Meciuri memorabile

1979 România U16 - Franţa U16 21 (amical)
1981 Cimentul Medgidia – Dinamo 1-4 (16-imile Cupei)
1983 România U16 – Cehoslovacia U16 1-0 preliminariile Cupei Europei
1983 Cimentul Medgidia – Steaua 0-4 (16-imile Cupei)
1988 România U21 - Albani U21 3-0 (amical)
1989 Progresul Medgidia – Dinamo 1-2 (16-imile Cupei)
2002 România U21 - Ucraina U21 4-0 (amical)
2002 România U21- Grecia U21 1-1 (amical).

citeste totul despre: