Cele mai frumoase peisaje cu Marea Neagră au fost imortalizate pe pânză de un artist rus. Lucrările unice ale lui Ivan K. Aivazovsky

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi au pictat Marea Neagră, dar niciunul nu a făcut-o ca Ivan K. Aivazovsky, spun artiştii breslei. Şi unde altundeva putea să se nască pictorul decât într-un port de pe malul Mării Negre, la Feodosia, din Crimeea.

Ivan Konstantinovich Aivazovsky este un pictor rus de origine armeană, care a trăit între anii 29 iulie 1817 şi 2 mai 1900. Familia sa, în căutarea locului în care să se stabilească după refugiul din Anatolia, a trecut prin Moldova, apoi prin Bucovina, ca într-un final să se aşeze în Crimeea la începutul anilor 1800.

Tânărul Ivan a studiat pictura la Academia Imperială de Arte din Sankt Petersburg, fiind numit apoi pictorul oficial al Marinei Rusiei. Postura sa l-a adus în locul unde dorea să fie: faţă în faţă cu Marea Neagră pictând-o în toate ipostazele ei - liniştită, furioasă, tulburată de valuri, frământată de bătălii.

Plătit să facă exact ceea ce visase, Aivazovsky începe să lucreze plin de elan la tablourile sale care redau peisaje marine, surprindeau viaţa riveranilor sau capturau imagini dramatice ale luptei de pe mare. Prolificitatea sa (a pictat peste 6.000 lucrări), precum şi acurateţea cu care a pus pe pânză nuanţe nemaivăzute au făcut din Ivan Konstantinovich Aivazovsky pictorul apreciat de toţi - critici, amatori, profesionişti, din ţara sa sau de peste hotare.

                                                          Autoportret Ivan Konstantinovich Aivazovsky FOTO wikipedia.org

image

Devine profesor la academia unde s-a format. Distincţiile pentru recunoaşterea valorii sale încep să curgă. Printre altele este primit în Academia Olandeză de Arte şi Ştiinţe, iar Franţa îi acordă Legiunea de Onoare, fiind primul cetăţean din afara ţării căruia i se decernează această distincţie. Participă la deschiderea Canalului Suez în anul 1869, fiind primul pictor din lume care pictează drumul de apă ce leagă Marea Mediterană de Marea Roşie.

Şi-a iubit enorm de mult locul natal, astfel că datorită influenţei sale, Feodosia primeşte investiţii pentru modernizare din partea Imperiului Rus. În memoria sa, staţia de cale ferată din Feodosia, inaugurată în anul 1892, poartă numele Aivazovskaia.

Pictorul Ivan Konstantinovich Aivazovsky este înmormântat în curtea bisericii armeneşti din Feodosia, St. Sargis. Pe piatra sa funerară stă scris un citat armean: „A fost muritor, dar moştenirea sa este nemuritoare“. Pictura sa romantică i-a inspirat scriitorului Anton Cehov expresia intrată în vocabular pentru a desemna ceva inexprimabil de frumos: „Este demn de penelul lui Aivazovsky“. O galerie a lucrărilor sale poate fi admirată pe site-ul artcyclopedia.ru.

Pe aceeaşi temă:

Salvare miraculoasă a unei corăbii naufragiate în Marea Neagră în anul 1900: cine i-a scos din apă pe cei nouă membri ai echipajului

„Marea Neagră va avea altă culoare“, afirmă specialiştii care au lucrat la reabilitarea plajelor litoralului

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite