Cele mai cunoscute mănăstiri din România care poartă hramul Adormirea Maicii Domnului

Cele mai cunoscute mănăstiri din România care poartă hramul Adormirea Maicii Domnului

Mănăstirea Curtea de Argeş                                                               FOTO Călin Gavrilaş

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august) este un bun prilej pentru credincioşii ortodocşi să meargă în pelerinaje la mănăstiri care au acest hram. Unele locuri au devenit deja adevărate atracţii, zeci de mii de oameni participând la slujbele oficiate cu acest prilej.

Mănăstirea Nicula – judeţul Cluj

În anul 1326, Nicula era o pădure, în care s-a nevoit pustnicul ortodox Nicolae, cel care împrumută numele său pădurii, satului şi mânăstirii. „Prima mărturie istorică ce atestă aşezarea monahală este legată de prezenţa unei biserici de lemn, stil maramureşean, cu hramul „Sfânta Treime”, datată 1552. Între 1712-1714 biserica se reînnoieşte, dar va cădea pradă unui incendiu în 1973, fiind înlocuită cu o biserică de lemn, datând din secolul XVII, strămutată aici din cătunul Năsal – Fânaţe”, se arată în istoricul aşezământului monahal publicat pe site-ul manastireanicula.ro.

Conform aceleiaşi surse, începând cu 15 februarie 1699, Nicula iese din anonimat, devenind unul dintre celebrele locuri alese de Maica Domnului. Icoana ei, pictată de preotul ortodox Luca din Iclod în anul 1681, avea să plângă timp de 26 de zile, ca o prevestire a tristelor evenimente ce vor avea loc în jurul anului 1700, atât pentru viaţa monahală, cât mai ales pentru întreaga Ortodoxie românească din Transilvania. Din acest moment Maica Domnului va deveni nădejdea izbăvirii din robie, boli şi nevoi, credincioşii obişnuindu-se a veni în pelerinaj, an de an, pe jos, cu prapuri, cântând: „Am venit Măicuţă să ne mai vedem, să-ţi spunem necazul care-l mai avem!”

Biserica de zid s-a construit în perioada 1875-1879-1905, iar pictura interioară s-a realizat în tempera de prof. Vasile Pascu în 1961. Iconostasul care o împodobeşte este sculptat în lemn de tei de Samuil Keresteşiu din Tăşnad la 1938 şi are în centru Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Prin forma sa solară, iconostasul este unicat şi de o rară frumuseţe.



Mănăstirea Curtea de Argeş – judeţul Argeş

Mănăstirea Curtea de Argeş a fost ctitorită între anii 1512-1517 de Neagoe Basarab. Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost finalizată în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumaţi. Între anii 1875-1886, la iniţiativa Regelui Carol I, biserica mănăstirii a intrat într-un amplu proces de restaurare, condus de arhitectul francez André Lecomte du Noüy, discipol al lui Eugène Viollet-le-Duc. Conform specialiştilor, valoarea istorică a monumentului a fost diminuată în urma lucrărilor de restaurare, prin înlăturarea zidului fortificat din exterior şi prin demolarea vechii clopotniţe. În anul 1886 a început construirea palatului administrativ din latura de est a complexului.

Pe lângă rolul său de reşedinţă episcopală, Mănăstirea Curtea de Argeş a fost şi necropolă domnească, iar mai apoi necropolă regală. Pronaosul bisericii găzduieşte mormintele principalilor ctitori: Neagoe Basarab (†1521), Doamna Despina (†1554), soţia lui Neagoe Basarab, mormântul Doamnei Stana (†1531), fiica lui Neagoe Basarab şi soţia lui Ştefăniţă Vodă al Moldovei. Tot în pronaos se află şi piatra de mormânt a voievodului Radu de la Afumaţi (†1529), soţul Doamnei Ruxanda, fiica lui Neagoe Basarab, dar şi mormintele regilor României: Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand şi Regina Maria, se arată pe doxologia.ro



Mănăstirea Bistriţa- judeţul Neamţ

Mânăstirea Bistriţa Neamţ este, conform Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, printre cele mai mari din Moldova şi îi are ctitori pe voievozii Muşatini, dintre care primul întemeietor a fost Alexandru cel Bun. Acesta a ridicat-o în 1402 pe locul unui fost schit, ca necropolă voievodală cu hramul Adormirea Maicii Domnului, pe care-l poartă şi astăzi. În acelaşi timp cu biserica, ctitorul a ridicat chiliile pentru călugări şi Casa Domnească. Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a construit în 1498 clopotniţa şi un frumos paraclis, închinat Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Paraclisul, pictat în tehnica frescă în acelaşi an, este remarcabil din punct de vedere iconografic şi artistic. În 1538 Mănăstirea a fost asediată de turci care i-au distrus zidurile exterioare. Între 1541 şi 1546 voievodul Petru Rareş a construit un nou turn la intrarea în mănăstire, un paraclis închinat Sfântului Ierarh Nicolae, noi ziduri întărite, chilii, precum şi o Casă Domnească, pe care a pictat-o în interior în tehnica frescă.



Mănăstirea Putna – judeţul Suceava

Mănăstirea Putna a fost construită începând cu 10 iunie 1466 şi s-a sfârşit în anul 1469, sfinţirea bisericii având loc anul următor, în data de 3 septembrie. Cronicarul Ion Neculce a povestit felul în care a fost ales locul unde a fost ridicată mănăstirea:"Ştefan-Vodă cel Bun, când s-au apucat să facă mănăstirea Putna, au tras cu arcul dintr-un vârfu de munte ce este lângă mănăstire. Şi unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în altariu".

Marele voievod, Ştefan cel Mare a fost înmormântat, în anul 1504, la Mănăstirea Putna, după ce condus Moldova timp de 47 de ani şi trei luni. El a fost urmat la tron de fiul său Bogdan, cunoscut sub numele lui Bogdan cel Orb.



Mănăstirea Văratic – judeţul Neamţ

Începuturile mănăstiri Văratec sunt legate de numele Bălaşei Herescu (1757-1842), fiica preotului Mihail de la Biserica "Sf. Nicolae Domnesc" din Iaşi. Aceasta vieţuia ca rasoforă în Schitul Topoliţa din apropiere, cu numele de sora Olimpiada. Ea a dobândit mai multe terenuri în poiana Văratec, de la marele vistiernic Deleanu şi de la pădurarul Ion Bălănoiu.

Sfătuită de stareţul Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamţ, care urmărea desfiinţarea schiturilor mici de călugăriţe aflate la marginea oraşelor şi satelor şi concentrarea lor în câteva mănăstiri mai mari, izolate de lume, maica Olimpiada a întemeiat, între anii 1781-1785, o mică sihăstrie în poiana Văratec. În iunie 1785, Olimpiada, împreună cu duhovnicul Iosif, au început construirea unei biserici de lemn cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Lângă biserică, s-au clădit şi chilii în care s-au stabilit mai multe călugăriţe, fondându-se astfel Schitul Văratec.



Mănăstirea Sâmbăta de Sus – judeţul Braşov

Mănăstirea Sâmbăta de Sus, conform datelor prezentate pe site-ul locaşului, datează din jurul anului 1696, cînd vechea biserică, construită probabil din lemn a fost refăcută în piatră şi cărămidă de domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714), menţionat în scrieri drept cel mai vechi dintre ctitorii mânăstirii de la Sâmbăta de Sus. Întrucât vechea inscripţie din vremea lui Constantin Brâncoveanu a dispărut, nu se cunoaşte prea bine anul ctitoriei, ceea ce a dat naştere la mai multe supoziţii. În lipsa inscripţiei originale, data construcţiei mănăstirii poate fi dedusă de pe o însemnare făcută pe un Triod, tipărit la Buzău în 1701, unde se specifică: Acest Triod ni s-a dat de pomană de măria sa vodă Io Constantin B. Brâncoveanu voevod mânăstirii din satul măriei sale de la Sâmbăta de Sus, văleat 7209 (=1701). Este o dată certă, contemporană cu epoca în care s-a construit mânăstirea.



Mănăstirea Tismana – judeţul Gorj

Tradiţia spune că Sfântul Nicodim a primit în vis poruncă de la Maica Domnului să îi ridice mănăstire „la cascade”, aşa că a plecat de pe Sfântul Munte în căutarea acelui loc. În drumul său spre locul viitoarei Mănăstiri Tismana, Sfântul Nicodim a ridicat mai multe mănăstiri şi schituri (Vratna şi Mănăstiriţa în Serbia; Vodiţa, Gura Motrului, Topolniţa, Vişina, Aninoasa, Tismana în Ţara Românească şi Prislop în Ţara Haţegului).

Mănăstirea Tismana, ctitorită de Sfântul Nicodim cu ajutorul domnitorilor Basarabi Radu I şi fiii săi, Dan I şi Mircea cel Bătrân, ar fi fost sfinţită la 15 august 1377. Tismana a fost încă de la început o mănăstire bogată, fiind înzestrată de Radu I cu multe sate şi moşii, case, vămi, odoare şi veşminte liturgice, iar de cneazul Lazăr, cu zece sate din Serbia.



Mănăstirea Moisei – judeţul Maramureş

Mânăstirea este citată documentar în anul 1637 ca rezidenţă a Episcopului Dumitru Pop. Biserica actuală de lemn a fost sfinţită de Mitropolitul Ardealului, Sfântul Ierarh Sava Brancovici, în 1672, când se pun temeliile vieţii mânăstireşti ca metoc al mânăstirii Putna, în prezenta delegaţilor din Moldova, aducători de cărţi şi daruri, dovadă a legăturilor cu mânăstirile bucovinene. La 1682 egumenul Timotei Braşoveanu a arătat existenţa unor relaţii şi cu Braşovul.

Arhitectura nu e de tip maramureşean, este de proporţii reduse, turn scurt, clopotniţa deasupra pronaosului. Picturile murale sunt vechi, după 1650, finisate parţial la sfinţirea din 1672.

Pe aceeaşi temă:

Cum sună o Evanghelie Apocrifă: Iuda nu l-a trădat pe Iisus, ci a fost un erou care l-a predat la cererea Lui

Ce reprezintă „sărindarul“ şi cum foloseşte credincioşilor. Modul corect de realizare a slujbei

 




 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: