Cele 7 măsuri luate de BOR pentru prevenirea infectării cu coronavirus. „Bisericile vor fi deschise zilnic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patriarhia Română
Patriarhia Română

Patriarhia Română anunţă că bisericile vor fi deschise zilnic în această perioadă. De asemenea, BOR a transmis o serie de 7 reguli care trebuie respectate de către preoţi şi credincioşi.

Pericolul infectării cu coronavirus a determinat şi Biserica Ortodoxă Română (BOR) să ia o serie de măsuri pentru protejarea credincioşilor şi clericilor. După anunţul preşedintelui privind decretarea stării de urgenţă de luni, în biserici a apărut anunţul privind interzicerea accesului în lăcaşurile de cult a mai mult de 50 de persoane, credincioşii fiind îndemnaţi să păstreze distanţa unul de celălalt. 

Reamintim că şeful Cultului Musulman a anunţat închiderea tuturor moscheilor din România, iar Biserica Romano-Catolică a anunţat, de asemenea, o serie de reguli pentru prevenirea apariţiei cazurilor de îmbolnăvire cu conoravirus.

BOR a oscilat în ultima perioadă în declaraţii. De la „Biserica nu intră în carantină”, până la recomandarea ca slujbele să se ţină în aer liber, reprezentanţii Patriarhiei au transmis mai multe mesaje publice.

Conform agenţiei de presă a BOR, basilica.ro, Cancelaria Sfântului Sinod a transmis joi un document cu mai multe îndrumări adresate parohiilor şi mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române pentru respectarea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu noul Coronavirus (Covid-19):

  • Afişarea, la intrarea în lăcaşul de cult, a recomandărilor Ministerului Sănătăţii pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul Coronavirus (Covid-19);
  •  Consultarea la nivel de unitate de cult, acolo unde este posibil, cu cadre medicale competente, pentru a identifica măsuri de prevenire a răspândirii noului Coronavirus (exemplu: îndrumarea persoanelor suspecte de gripă din rândul celor care vin la biserică către unităţi medicale; dezinfectarea căilor de acces şi aerisirea corespunzătoare a lăcaşurilor de cult);
  •  Asigurarea unei zone de igienizare a mâinilor, cu produse necesare pentru aceasta (apă, săpun, dezinfectanţi etc.), în proximitatea lăcaşurilor de cult;
  •  Respectarea măsurilor dispuse de autorităţile publice şi cooperarea cu acestea, asigurându-se totodată libertatea religioasă a credincioşilor de a participa la viaţa liturgică a Bisericii şi de a primi asistenţă religioasă, în biserică şi la domiciliu;
  • Pentru a evita aglomerarea credincioşilor în spaţiul de cult, în timpul săvârşirii Sfintei Liturghii se vor utiliza difuzoare exterioare sau Sfânta Liturghie se va săvârşi în aer liber, lângă lăcaşul de cult;
  • Lăcaşurile de cult vor fi deschise zilnic credincioşilor pe întreaga perioadă a săptămânii, încât preoţii slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtăşania şi citirea unor rugăciuni. Astfel, se va evita aglomeraţia credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică;
  •  Cu prilejul săvârşirii slujbelor bisericeşti, înainte de otpust se va citi rugăciunea specială pentru pocăinţă, pentru oprirea epidemiei actuale, pentru însănătoşirea persoanelor bolnave şi pentru întărirea spirituală a cadrelor medicale şi a persoanelor care contribuie la prevenirea şi combaterea epidemiei.

Pe aceeaşi temă:

Circa 80 de persoane s-au împărtăşit sâmbătă la o biserică din Chişinău, deşi autorităţile au interzis slujbele religioase. Preot: „Să ridicăm imunitatea prin credinţa în Hristos”

Reacţia Bisericii Ortodoxe la măsura limitării accesului la 100 de persoane în spaţii închise

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite